Cu ochii la piețele financiare, să nu uităm nici piața de cai verzi pe pereți. De pildă, poate vă amintiți de „Primăvara arabă“. Politicienii și corespondenții de presă, de la Anderson Cooper la trimișii Antenei 3, care au salutat nașterea democrației în Egipt ca urmare a „Revoluției de pe Facebook“ pot lăsa jos trafaletele cu cai verzi, că s-au umplut pereții. Islamiștii (Frăția Musulmană și Al Nour) au cîștigat alegerile la orașe, unde locuiește electoratul de pe Facebook, și nici la sate, unde se numără voturile mai greu, nu prea au șanse să piardă, că nu de Facebook le arde sătenilor. Iar islamiștii, e știut, nu pot fără democrație: o mai scot la un dans, la un viol, la un omor, după datină. Se așteaptă acum reacția armatei, alt bastion al democrației.
Tot așa, poate n-ați uitat de marii meșteri zugravi Merkel și Sarkozy. Din moment ce ei conduc UE, li se zice, mai nou, Merkozy, în ideea de zugrav unic, dar bicefal. O ironie fină, desigur. Prin octombrie, meșterii anunțau salvarea Euro și a lumii printr-un plan abil: cică înmulțeau ei de patru ori banii pe care-i putea strînge UE, obținînd un fond de urgență de peste un trilion pentru țările amenințate de faliment bugetar. Ponei verzi pe pereți. Partenerii din G20 le-au dat scurt o felație, refuzînd să le înmulțească de patru ori banii prin cumpărarea Datoriilor Suverane. În noiembrie, poneii au devenit mînji: FMI trebuia să roage direct țări ca Brazilia, care nu știu ce-i criza, să sară cu banul. O nouă felație. În decembrie, mînjii au devenit cai verzi pe pereți în toată regula, odată cu planul definitiv de salvare pregătit de Merkozy. E vorba de întoarcerea felației spre cetățenii UE și ai lumii, în general.
Detaliile vor fi anunțate pe 9 decembrie. Dacă zugravul unic nu reușește să-și împace capetele, felația generală ar fi imediată, prin dezintegrarea Euro. De neconceput, este (deși unii se pregătesc pentru mărci, lire, drahme)? Preferințele înclină, deci, spre felația ușor amînată, dar adîncă și pe termen lung. Sub formă de ficțiune. E vorba de preferința franceză: cumpărarea Datoriilor Suverane prin tipărire de bani. Și de preferința germană: o politică fiscală unică în UE, stabilită la Bruxelles, deci la Berlin. În traducere: inflație și scandal. Spre deosebire de ficțiune, realitatea arată că inflația și scandalul nu fac bine, mai ales în criză. Tot realitatea arată că datoriile se achită prin scăderea cheltuielilor, nu prin creșterea lor. Sigur, ficțiunea merkozyană promite că politica fiscală unică, fiind administrată de germani, va impune reducerea exorbitantelor cheltuieli bugetare din Statele Sociale europene. Fiindcă germanii au o înțelegere superioară a acestor fenomene.
Trecînd peste Grecia, cum credeți că vor reacționa italienii, portughezii, spaniolii și, da, francezii cînd superioritatea germană le va cere să tăie pensiile, salariile, alocațiile și celelalte pomeni bugetare socialiste? Refuzul ar duce la scandal. Mințile mai firave ar vorbi de rasism, inflamînd tărîța naționalistă gen Le Pen. Neplăcut. Totuși, caii verzi pe pereți sînt preferați realității. Nu de alta, dar se cîștigă timp. Sarkozy are alegeri la anul, ca și zugravul Obama, care a sărit deja cu dolari în sprijinul băncilor franceze. Euro trebuie proptit, cu orice preț, măcar pînă în noiembrie 2012, cînd votează americanii. Mai nasol e de Angela, care trebuie să reziste pînă în 2013. Dar n-o vor lăsa colegii ei la greu, nu? Așa că trafaletele sus și tiparnița de bani la turație maximă! Cetățenii, să se descurce. Ficțiune plăcută!
