EȘECUL STÂNGII: Taberele oamenilor fără adăpost din San Francisco demonstrează eșecul utopiei liberale

3

Dacă în Europa majoritatea partidelor liberale sunt de dreapta, în SUA și Canada, liberalismul este considerat de stânga, iar dreapta este reprezentată de conservatori. Din 1964 până în prezent, orașul San Francisco a avut numai primari din partea Partidului Democrat, care este de stânga, în opoziție cu Partidul Republican, de dreapta. – n. trad.

În cel mai liberal [de stânga – n. trad.] oraș american, taberele nevoiașilor din ce în ce mai vizibile sunt un simbol puternic al scăderii economice al orașului San Francisco și al eșecului guvernării progresiste.

SAN FRANCISCO – „Vrei un secret? Ți-l voi dezvălui. Acești tipi îți vor spune întotdeauna ceva diferit, dar ceea ce au în comun este că toți utilizează droguri.”

Vorbesc cu un grup de oameni fără adăpost care își au tabăra sub Autostrada 101 din cartierul Mission din San Francisco, unde șase corturi sunt așezate pe un trotuar larg de la un Best Buy. Un oarecare tip care îmi vorbește despre droguri nu vrea să îmi dea și numele.

Aceasta pentru că nu se consideră fără adăpost – stă împreună cu amicii, spune el, – dar și pentru că fumează buruieni cu prietenul său, Robert Shuman. Are 45 de ani, se definește ca o „praștie fără adăpost” și admite cu sinceritate că n-are casă deoarece s-a agățat de droguri și a pierdut totul. Stau tolăniți lângă un cort larg în mijlocul unui morman de biciclete, de mobilă de birou uzată, alături fiind un cărucior pentru cumpărături plin cu alimente. La fiecare câteva minute, cineva iese dintr-un cort și se pune de mâncat ceva. Aeru-i îmbibat cu miros de buruiană și urină.

Aceasta e una dintre sutele de tabere ale oamenilor fără adăpost ce-au apărut de-a lungul orașului San Francisco în ultimii câțiva ani, multe dintre ele în cartiere rezidențiale și-n alte teritorii destul de vizibile. (Shuman și prietenii săi și-au ridicat corturile în apropierea unei curți ce găzduiește un camion cu alimente, destul de aglomerată și agitată în timpul orelor de masă.)

Oamenii fără adăpost au fost mereu o prezență caracteristică pentru Orașul Porții de Aur, dar taberele – cu concentrația de seringi, excremente + urină ce vin odată cu ele – e ceva nou. Tot felul de tabere cu corturi se află pe autostradă, în pasajele subterane și pe trotuarele orașului, în ciuda ordonanței din 2016 care autorizează oficialii orașului să le elimine. Cel mai bun lucru pe care îl poate face orașul, potrivit lui Mohammad Nuru, director al Departamentului de Lucrări Publice al urbei, este de a sta în „modulul pompier”. „Când ai în preajmă seringi, rahat ori locuri duhnind a urină, acestea devin priorități”, a spus el într-un interviu recent. „Pe domeniul Lucrărilor Publice, este ca un telefon la 911”.

Taberele de corturi au făcut mai vizibilă problema oamenilor fără adăpost a urbei, cu toate că populația lipsită de adăpost a rămas cam la fel. Un studiu recent constată că sunt în jur de 7 500 de oameni fără de adăpost în oraș, similar numărătoarei precedente din 2015. Acesta e anul în care corturile s-au ivit pentru prima dată în număr mare, în perioada lucrărilor de salubrizare la nivel municipal de dinaintea Super Bowlului. Activiștii taberelor s-au temut pe bune că salubrizarea va avea ca rezultat eliminarea forțată a populației fără adăpost din San Francisco. „Sunt pe cale să trebuiască să plece”, a spus Ed Lee, primarul de atunci. „Vă dăm o alternativă, suntem mereu gată să acordăm sprijin, dar urmează să părăsiți străzile.”

Dar nu avea să se întâmple. Activiștii și susținătorii au protestat și au distribuit sute de corturi către persoanele fără adăpost din oraș, într-o sfidare deschisă a efortului de curățare a Super Bowl. De atunci, taberele de corturi au devenit o trăsătură permanentă a orașului, în ciuda eforturilor tranșante de a le elimina. Lucrătorii municipali vor curăța tabăra și vor confisca corturile și proprietatea, doar pentru ca acestea să apară pe neașteptate altundeva. Parte a problemei este că boom-ul tehnologic contribuie la dezvoltarea teritoriilor odată populate de oamenii fără adăpost. Există din ce în ce mai puține locuri în care să se poată ascunde, astfel încât pur și simplu își ridică tabăra pe trotuare și lângă autostrăzi.

Am auzit că problema a devenit atât de acută încât depozitul țintă din centru își ține corturile într-o vitrină încuiată de sticlă. O vizită rapidă a confirmat zvonul: nu doar corturile erau încuiate, ci și angrenajul de tabără și rucsacurile. Când eram acolo, un bărbat fără adăpost, îmbrăcat într-un trenci, a zăbovit în fața carcasei cu corturi, bombănind cu el însuși și umblând cu mâna pe sticlă.

Guvernarea stângistă golește clasa de mijloc

Este ușor pentru conservatori să ia peste picior San Francisco. De la nostalgia sa hippie exprimată în Vara Iubirii până la utopia tehnologică și politica sa uber-progresistă, San Francisco este atât o icoană, cât și o parodie liberală – o țintă ușoară pentru orice sceptic al iubirii libere, interzicerii vânzării de blană și orașelor sanctuar.

O ripostă ușoară ar fi că, în primul rând, San Francisco este uluitor sub aspect geografic, cu dealurile și parcurile sale, casele înșiruite în stil victorian bogat ornamentate, liniile coastei și podurile splendide. Apoi, este spectaculos de prosper. Venitul pe cap de locuitor din oraș este de peste $110 000, iar potrivit unui studiu din 2016, nu ești considerat bogat în San Francisco cât timp valoarea ta netă nu atinge cifra de $6 milioane.

Cu alte cuvinte, San Francisco este bogat și frumos – indiferent de ce gândesc republicanii. Asemenea multor orașe mari americane, democrații conduc aici o monocultură politică. Mai puțin de 10 la sută din san franciscani au votat cu Donald Trump în 2016, iar orașul n-a avut primar din partea Partidului Republican din 1964. Masa Supervizorilor (consiliul orașului) este tehnic nonpartizan, dar fiecare loc de la Masă este ocupat de un democrat înregistrat. Cei patru candidați de top ai actualei curse pentru primărie – o femeie afro-americană, o femeie asiato-americană, o femeie hispanică și un bărbat gay declarat – vor fi toți „primii”, indiferent de cine câștigă la alegerile speciale din iunie. Un alt lucru cert este că învingătorul va fi democrat.

Absența oricărei opoziții politice organizate, combinată cu imensa bogăție, face din San Francisco un fel de dovadă de concept pentru o guvernare progresistă. Dacă există vreun loc în care progresiștii sunt capabili să-și practice schemele pentru o societate perfect ordonată, e aici. O industrie tehnologică înfloritoare a făcut ca noile mari resurse să fie disponibile pentru oraș: bugetul municipal pe 2017-2018 depășește $10 miliarde, aproape cu o treime mai mult decât bugetul de acum un deceniu. Administrația orașului cheltuie acum aproximativ $11,500 per persoană anual, mai mult decât oricare alt oraș din țară (inclusiv New York) și aproape de ori mai mult decât cheltuielile statului pe cap de locuitor.

Din acest motiv, problemele ce țin de cazare și lipsa adăpostului, care copleșesc orașul, atrag nu doar o simplă persiflare din partea conservatorilor, ci o critică substanțială clară a administrației progresiste. Nu numai taberele oamenilor fără adăpost dau peste cap San Francisco, ci și exodul clasei de mijloc și apariția unui sistem de caste la nivel municipal: bogații, clasa de serviciu și săracii. În anumite privințe, San Francisco a devenit ceva despre care se presupune că progresiștii ar trebui să urască: un club privat pentru super-bogați.

Dar în timp ce taberele oamenilor fără adăpost i-au făcut pe săraci mai vizibili, clasa de mijloc dispare în liniște. Un raport recent al site-ului de proprietate imobiliară Redfin constată că San Francisco a pierdut mai mulți rezidenți decât oricare alt oraș în ultimele trei luni ale lui 2017, iar cererea pentru camioane mobile în aria metropolitană este atât de mare încât U-Haul condiționează clienții să plătească de zece ori mai mult pentru călătorii în afara regiunii decât pentru călătorii în interiorul ei.

Privite prin această prismă, taberele oamenilor fără adăpost sunt doar un aspect al unei probleme mai mari ce afectează una dintre cele mai prospere și mai progresiste enclave ale țării. Rușinosul NIMBY-ism al orașului blochează în mod consistent construcția de noi case, din această cauză prețul unei case pentru o singură familie fiind de $1,5 milioane.

După cum nota Daniel Duane într-un eseu despre oamenii fără adăpost din San Francisco publicat în 2016 în New York Times, creșterea vertiginoasă a prețului locuințelor în California nu este altceva decât o funcție a forțelor pieței: „Timp de decenii, întocmai cum boom-urile angajărilor au dus la boom-uri de populație, alegătorii Californiei – printre care și eu – au luptat să păstreze o viața bună rezistând creșterilor densității locuințelor și transportului public”, scrie el. „Veniturile fiind direcționate în special către elită, iar rentele crescând vertiginos, clasa de mijloc rămâne să concureze pentru cele mai ieftine locuri de pe piață, iar cei foarte săraci sfârșesc în stradă.”

Concurența în sânul clasei de mijloc, cauzată de cazarea insuficientă, ia forme tot mai extreme. Un număr din ce în ce mai mare de muncitori și profesioniști din San Francisco au fost reduși la a locui în dormitoare cu băi și bucătorii comune. Un dezvoltator de dormitoare, Starcity, cere pentru camere complet mobilate între $1,200 și $2,400 pe lună, specifică New York Times, ceea ce înseamnă că ținta sa demografică achită între $40,000 și $90,000 pe an.

Că asemenea acțiuni comerciale riscante sunt la modă în San Francisco o dovedește elocvent realitatea: pentru profesorii din școală, mecanici, muzicieni și oricine altcineva având o meserie non-tehnologică, a fi proprietar al unei locuințe este inaccesibil. Un raport recent cu privire la proprietatea imobiliară menționează că venitul minim pe gospodărie solicitat pentru a cumpăra o locuință cu preț mediu în San Francisco este de $303,000. Funcționarii municipali, stimulați de povestea unui profesor de liceu de matematică fără de casă, au chiar un plan de furnizare de cazare gratuită pentru profesorii din oraș.

Lipsa adăpostului este singura cea mai mare problemă înțepenită din San Francisco

Condiția clasei de mijloc rămâne însă în mod surprinzător mai puțin vizibilă decât condiția oamenilor fără adăpost. Iată de ce ea atrage mai puțin atenția din partea filantropilor și a firmelor tehnologice masive ale regiunii, unele dintre care acum se pun zdravăn pe treabă. Recent, gigantul tehnologic Cisco s-a angajat să doneze $50 de milioane în următorii cinci ani pentru a-i ajuta pe oamenii fără adăpost din Bay Area, iar în ultimul an, orașul a primit o donație de $100 de milioane pentru reducerea numărului oamenilor fără adăpost din partea unui grup nonprofit privat.

Dar chestiunea legată de ce e de făcut cu aceste donații, precum și cât de multe fonduri publice ar urma să fie cheltuite pentru cazarea și îngrijirea oamenilor fără adăpost, bulversează de mai mult timp San Francisco. Pentru a înțelege mai bine politica cu privire la săracii de aici, am poposit la sediile Coaliției pentru Oamenii fără Adăpost din cartierul Tenderloin, cunoscut pentru problemele lui: zilnic străzile acestuia reprezintă un bazar de prostituție și de droguri în aer liber – toate la o distanță scurtă de primărie și de sediile corportive ale Twitter și Uber. (Când m-am oprit la Starbucks, pe o stradă ce își are începutul la Twitter HQ, un paznic și un om fără adăpost se certau pe subiectul că dacă ultimul ar fi fost de acord să nu se întindă pe trotuar, i se va permite să vagabondeze.)

Coaliția pentru Oamenii fără Adăpost a lâncezit vreo 30 de ani, iar directorul ei executiv, Jennifer Friedenbach, este de 23 de ani în funcție. Ea mi-a zis că oamenii fără adăpost sunt problema înțepenită din San Francisco, îngropându-i pe democrații din conducerea orașului, pe care Friedenbach îi descrie drept „anti-oameni fără adăpost” și susținători ai unor măsuri „punitive” de vagabondaj împotriva democraților de sector, care tind să fie „mai puțin interesați de pedepsirea oamenilor fără adăpost decât de a-i încerca să-i ajute”.

Există aproape un clișeu destul de familiar în cadrul liberal: capitaliștii cu inimă rece versus progresiștii bine intenționați. Dar [acest clișeu] joacă bine în San Francisco. Recent, candidații de top în cursa pentru primărie chiar au concurat pentru a se vedea cine poate părea mai preocupat de oamenii fără adăpost și cazare ca răspuns la interesul din ce în ce mai mare din ambele părți față de problemele respective. „Unii trebuie să aibă de a face cu oamenii cu venit mai înalt care se mută pe teritorii sărăcite și să nu tolereze prezența oamenilor săraci și a oamenilor de culoare”, spune Friedenbach, „și unii trebuie să aibă de a face cu vizibilitatea persoanelor fără adăpost, care are impact puternic asupra oamenilor zilnic.”

Ambii factori sunt dirijați de succesul economic al orașului San Francisco. Progresiștii din Bay Area le consideră pe toate aceastea problematice deoarece, desigur, ideile tehnologice progresiste nu au scopul de a produce tabere murdare, unde circulă drogurile, ale oamenilor fără adăpost. După cum a semnalat recent în aceste pagini Erielle Davidson, viața de zi cu zi din San Francisco implică în prezent a naviga printre crime mărunte continue, seringi folosite și excremente umane: „Problema defecării publice a devenit atât de intolerabilă în San Francisco încât cetățenii particulari au făcut o hartă online care urmărește concentrațiile de excremente din oraș, astfel încât pietonii să poată ști care teritorii să le evite.” O vizită recentă în centrul San Francisco a unui reprezentant special al Națiunilor Unite în legătură cu cazarea adecvată a făcut titlurile presei când reprezentantul a comparat condițiile din oraș cu ceea ce a văzut pe străzile din Mumbai și Mexico City.

San Francisco aparține oamenilor străzii

Locuitorilor orașului San Francisco le place să li se spună povești reconfortante despre aceste probleme. Ei remarcă, după cum îmi spune Friedenbach, tăierile bugetare făcute de președintele Reagan asupra cazărilor subvenționate la nivel federal și a spitalelor de sănătate mintală, deși cercetări vechi de decenii demitizează ideea că tăierile respective ar fi fost o țeapă înfiptă în oamenii fără adăpost. Or ei spun că San Francisco atrage oameni fără adăpost din alte părți ale țării, în ciuda dovezilor consistente că marea majoritate a oamenilor fără adăpost ai orașului sunt născuți aici.

Aproape fiecare persoană fără adăpost cu care am vorbit nu doar că a spus că trăiește în San Francisco de mulți ani, dar și că n-a fost interesată să stea în azilurile orașului sau în hotelurile rezidențiale în camere pentru o singură persoană. Un negru în vârstă de 63 de ani pe nume Steven, care spune că a fost născut și crescut în San Francisco, a confirmat că da, există resurse pentru cei fără adăpost, „dar nu toate sunt fără șnururi. Trebuie să faci asta, să faci aia, să mergi la întâlnirea cutare – pentru a rămâne calificat. Iar tu nu vrei să faci așa ceva.”

O altă persoană, Ronny Goodman, care locuiește într-o combinație ingenioasă dintre cort și căruță și pe care o mișcă dintr-un loc în altul cam o dată în trei zile, spune că uneori este forțat să se mute de mai multe ori pe zi. Mărturisește că a locuit toată viața în San Francisco și este fără adăpost de când a ieșit din închisoare în 2010, dar în ultimul timp se simte de parcă este fugărit afară din oraș.

„Când îmi spun să mă mut, îi întreb unde pot să merg”, spune el. „În ce loc pot să merg astfel încât să nu fie o problemă pentru oraș, de vreme ce nu mă vor acolo?” Goodman, în vârstă de 60 de ani, adaugă că este artist și refuză să stea în aziluri sau în locuințele finanțate de oraș deoarece nu-i vor permite să-și țină pânzele și picturile în acele locuri.

La aceeași tabăra de corturi de sub magistrala 101, un alb pe nume Oscar McKinney, în vârstă de 61 de ani, îmi spune că locuiește în San Francisco din 1976 și este fără de casă din 1985. Măsrturisește că a încercat să locuiască într-un hotel într-o cameră pentru o singură persoană timp de 11 luni, plătită de către oraș, dar nu s-a sfârșit cu bine deoarece nu i s-a permis iubitului său să stea cu el. Spune că nu mai este interesat de vreun program de cazare sau adăpostire oferit de oraș și că niciodată nu se va reintegra în societate. „Aceasta este casa mea permanentă”, afirmă el, arătând către cortul său. „Cred că sunt în mod terminal fără de adăpost. Dar îmi trăiesc viața și mă bucur de felul în care trăiesc. Nu cred că voi fi vreodată capabil să schimb asta.”

În San Francisco, el într-adevăr n-are nevoie de o schimbare. Sigur, poliția îl forțează să-și mute cortul cam o dată pe lună, dar McKinny spune că a primit o mulțime de mâncare, are ceea ce el numește „vecini buni” (referindu-se la persoanele fără adăpost din tabără) și dispune de posibilitatea gratuită de a face duș de la Lava Mae, o organizație caritabilă ce transformă vechile autobuze ale orașului în dușuri mobile și facilități de toaletă pentru oamenii care trăiesc pe străzi.

Pentru răgaz ocazional, McKinny și prietenii săi primesc asistență la Navigation Centers, program municipal ce oferă cazare temporară la o mână de aziluri. Rezidenții pot sta acolo până la 30 de zile și își pot aduce animalele și bunurile cu ei. Ideea a fost de a-i ajuta pe oamenii fără adăpost să „navigheze” într-un adăpost permanent, dar în ciuda unor semne inițiale, evidența sugerează că majoritatea dintre cei care încearcă să stea la Navigation Centers se întorc pe străzi imediat ce le expiră termenul.

Dificultatea de transfer într-o cazare permanentă aduce mai mult sens în lumina multelor probleme cu care se confruntă populația fără adăpost din San Francisco. Potivit celui mai recent „recensământ al celor fără adăpost” urban, un studiu și o numărătoare pe o anumită perioadă a celor fără adăpost ce se face anual din 2005 încoace, 69 la sută susțin că au locuit în San Francisco înainte să ajungă fără de casă, iar 55 la sută afirmă că sunt fără de casă de un deceniu sau mai mult. 41 la sută admit că au o problemă cu drogurile sau alcoolul, iar 39 la sută spun că suferă de un anumit tip de boală mintală.

Pornind de la aceste date, este o întrebare deschisă dacă tentativele orașului de a face utilizarea drogurilor mai ușoară și mai sigură ajută sau rănește. Mirosul ubicuu de buruiană arsă din tabere și din jurul acestora este răspunsul la întrebarea unde în oraș se utilizează în mod deshis marijuana. De adăugat că grupurile non-profit furnizează accesul liber la seringi și, începând din această vară, o mână de organizații private vor deschide locuri speciale pentru injectare unde persoanele fără adăpost dependente de droguri își vor putea satisface fără teamă patima.

Toate acestea mi-au venit în minte când plecam de la tabăra lui McKinny și el mi-a strigat, arătând către clădirile și străzile din jurul nostru. Mai este un lucru pe care am nevoie să-l știu, mi-a spus, de parcă nu era deja evident: „Acesta e orașul nostru.”

John este corespondent senior pentru The Federalist.

Traducere de Cristian Bogatu

PRELUAT DIN   The Federalist

Print Friendly, PDF & Email

3 COMENTARII

  1. De multe ori am citit tot felul de comentarii și studii expuse cu aere de superioritate vizavi de avantajele mentalității occidentale de a nu deține proprietăți imobiliare (dacă nu ești un dezvoltator de meserie), prin contrast cu „obsesia” esticilor de a avea propriul „acoperiș deasupra capului”. Cică asta i-ar permite occidentalului să renunțe foarte ușor la un domiciliu în favoarea altuia, urmând oportunitățile care i se ivesc în carieră, în timp ce esticul, legat fiind de glie, e nevoit să se mulțumească cu ce i se oferă în „satul” lui.

    Ok. Și unde a fost mult trâmbițata mobilitate în cazul acestor nefericiți ? De ce n-au plecat din Frisco încotro au văzut cu ochii ? A, poate pentru că, în adâncul sufletului lor, simt că Frisco este pentru ei „acasă” ? Ups, asta sună a ceva conservator, strică tot cântecul pe care vrem să-l cântăm, nu ?

    Din ce văd, liberalismul progresist la mare preț în Frisco se complace într-un capitalism mult mai sălbatic decât cel pe care în general îl impută conservatorilor. Mult succes în continuare !

  2. liberalism inseamna dreapta in europa continentala, america de sud si centrala, australia, japonia, africa, orientul mijlociu, fostul spatiu sovietic. numai la uk, sua si canada liberalism inseamna stanga.

  3. alex
    liberalismul înseamnă „dreapta” în Europa și America Latină pentru că în aceste ținuturi dreapta (fără ghilimele) nu există (excepție Polonia)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here