Articol semnat de Radu Părpăuţă.
prima parte
Bilanţul perestroikăi lui Gorbaciov a fost mai degrabă negativ. Dar nenumăratele planuri nerealizate (şi irealizabile într-un stat totalitar), greşelile şi iluziile lui nu trebuie să ne facă să uităm şi cealaltă faţetă. “Plusurile” sînt destule. Să înşiruim cîteva. Sub Gorbaciov s-au retras trupele ruseşti din Afganistan, după ani lungi în care Uniunea Sovietică şi-a irosit inutil resursele şi a lăsat atîtea mame îndoliate. În afară de faptul că ruşii (ca şi americanii de altfel) i-au învăţat pe localnici să folosească armamentul modern şi să poarte războiul de guerilă, fapt care se resimte cum nu se poate mai rău astăzi pe plan mondial, n-au cîştigat nimic. Sub Gorbaciov s-a încheiat epoca “samizdat”-ului, literatura interzisă a apărut în librării. Filmele ţinute sub oboroc au apărut şi ele. Se poate spune că şi istoria a fost reconsiderată, dar nu integral. Minciuna propagandei comuniste a subzistat pînă astăzi. De pildă, Gorbaciov a continuat să susţină cu neruşinare că nu a existat un protocol adiţional secret la Tratatul Ribbentrop-Molotov, protocol prin care Germania hitleristă şi Rusia stalinistă au împărţit o parte din Europa. Documentul există în arhiva personală a şefului statului rus, astăzi se ştie că a fost citit de Gorbaciov, dar el nu a recunoscut nici pînă azi. Chemat de Gorbaciov personal, s-a întors din oraşul Gorki, unde fusese exilat, cel mai cunoscut disident sovietic – Andrei Saharov. A fost doar semnalul. Curînd au fost graţiaţi toţi deţinuţii politici, s-a înapoiat cetăţenia sovietică multor disidenţi.
Ce a mai adus perestroika? Multă disperare, dezorientare, nemulţumire, taloanele, de care am vorbit în prima parte a articolului, rîndurile la alimente, o campanie antialcoolică de tot rîsul, dezvăluiri ale machiaverlicurilor comuniste, dar şi păstrarea secretului în stil comunist (cum a făcut chiar Gorbaciov în cazul Cernobilului)… Dar perestroika a fost cu adevărat o ferestruică deschisă spre lume. A transformat nu numai structura socială, politică, ci pe fiecare rus în parte.
A urmat ceea ce trebuia să urmeze, ceea ce s-ar fi întîmplat şi fără Gorbaciov, mai tîrziu şi mai cu forcepsul: dezagregarea Uniunii Sovietice şi desfiinţarea ei. Şi iarăşi, în iureşul evenimentelor, Gorbaciov a făcut ceea ce nu mai făcuse nici un lider comunist pînă la el: a renunţat voluntar la conducere (peste cîţiva ani, Eltin, avînd precedentul lui Gorbaciov, va face şi el acelaşi lucru).
Adversarii săi politici şi mulţi ruşi obişnuiţi (doar 15% dintre ruşi, după sondajele de ultimă oră, mai au simpatie sau respect pentru Gorbaciov) spun că acesta a fost un cîrmuitor slab. De aceea Occidentul l-a putut sili să distrugă Pactul de la Varşovia şi în general blocul comunist. Reagan şi Thatcher l-au ademenit pe inexperimentatul Gorbaciov, care a clacat. Poate să fie şi aşa! Cert este că de “slăbiciunea” lui s-a folosit şi populaţia ţării, care a rupt zăgazurile statului totalitar şi a ajuns la libertate şi democraţie. Adevărul este că nu Gorbaciov “a dat libertatea”, ci societatea a luat-o. De “slăbiciunea” lui Gorbaciov au profitat şi celelalte ţări din “lagărul socialist”, care şi-au luat, cum se spunea, “porţia de libertate”.
Aşa că avem de ce să-i fim recunoscători lui Gorbaciov acum, cînd a împlinit 80 de ani. Boris Elţin a fost întrebat: dacă ar fi avut puterea atunci cînd mai era încă Uniunea Sovietică, ar fi acceptat desfiinţarea ei? NI ZA ŞTO!, a venit repede răspunsul lui Elţin, adică “pentru nimic în lume”, “nici în ruptul capului”, “nici mort”. Dacă ar fi fost un alt om în locul lui Gorbaciov, mai dur, care n-ar fi permis ca scufundarea Uniunii să se petreacă atît de uşor, ar fi urmat arestări, execuţii, poate război civil… Consecinţele ar fi fost catastrofale.
Astăzi Gorbaciov a ieşit de pe scena mare a istoriei. E oarecum trist cum destinul, cînd nu mai are nevoie de ei, îi elimină ca pe nişte măsele cariate pe cei care au schimbat istoria. Şi Churchill, şi Doamna de Fier, şi de Gaulle, şi Gorbaciov au intrat în anonimat. Dincolo de diferenţele de orientare politică, destinul acestor oameni se aseamănă: toţi şi-au început carierele în aplauzele mulţimii şi le-au încheiat în anonimat, dacă nu în ostilitate şi furie. Pe 2 martie a.c., dis-de-dimineaţă, la Ekaterinburg, nişte tineri au lipit, simbolic, afişe cu Gorbaciov alături de cele ale unor formaţii interzise în URSS: KISS şi Nazareth. Totodată, au pus afişe cu Gorbaciov pe bulevardul Lenin: Spasibo, Gorbaciov! Din cauza frigului, afişele nu s-au lipit şi au căzut pe jos. Pensionarii, care mergeau după lapte şi kefir, îl înjurau pe Gorbaciov. Liceenii, care mergeau la liceul cu predare în limba engleză, strîngeau din umere: cine-o mai fi şi ăsta!?
Ma bucur ca frigul a dezlipit afisele cu Gorbaciov . De ce ?
– In 1989 se proiecteaza sa fie primiti pentru o pregatire militara speciala , 20 de teroristi libanezi , luati ” sub obladuirea ministerului apararii “. Aceasta nu este exceptia ci regula , iar banii folositi pentru aceste cheltuieli erau luati din sumele puse la dispozitie de Occident PENTRU A SALVA PERESTROIKA ( Vladimir Bukovski ). In sprijinul acestor afirmatii , Bukovski face public urmatorul document semnat de tovarasul Iakovlev :
” Conducerea mai multor partide fratesti din tarile nesocialiste se adreseaza in fiecare an la CC al PCUS pentru a-l ruga sa le primeasca activistii pentru o ANTRENARE SPECIALA . In cursul ultimilor zece ani , au fost antrenati mai mult de 500 de lucratori permanenti ai Partidului pentru 40 de partide comuniste si muncitoresti… ”
-1986 sedinta Politburo-ului dupa intalnirea la nivel inalt de la Reykjavik
Gorbachiov : Trebuie sa facem un schimb de vederi asupra masurilor legate de noua actiune ostila a administratiei americane . Evolutia evenimentelor ne arata ca “prietenii ” nostri din Statele Unite …. fac totul pentru a spori presiunea . Si, in plus, cu o extrema brutalitate, COMPORTANDU-SE CA NISTE ADEVARATI BANDITI ”
-Gorbaciov era printre cei care au autorizat plata unei sume de 1 milion $ catre minerii englezi aflati intr-un moment critic al grevei in 1984. Iata ce povesteste Bukovski care a avut o intalnire cu Thatcher in 1992 : ” Cunoscand importanta pe care o avusese pentru ea greva minerilor din 1984, care ar fi putut sa provoace caderea guvernului sau , nu ma indoiam nici o clipa ca o voi atinge in punctul sensibil . Intr-adevar vazand semnatura prietenului ei , s-a facut palida :
- De cand dateaza aceasta semnatura ? ma lua ea la intrebari. I-am aratat data .
- E char mai rau , spuse ea cu o voce scazuta ,. I-am vorbit despre acest lucru exact atunci si mi-a spus ca nu stia nimic . Partea proasta , cand ” se fac afaceri ” cu conducatorii comunisti, este ca au prostul obicei DE A TE PRIVI DREPT IN OCHI MINTINDU-TE IN FATA ”
- ” Mihail cel Sangeros – laureatul Premiului Nobel pentru Pace ” , ” Presedintele URSS pe banca acuzatilor ! ” , ” Sangele varsat in Lituania este o noua crima a PCUS ” acestea sunt lozincile , astazi uitate , pe care le strigau cei 150000 de manifestanti pe 20 ianuarie 1991 la Moscova .
Daca este sa-i multumesc cuiva , am sa-i multumesc toata viata lui Ronald Reagan .
Foarte interesant şi articolul, şi comentariul lui calehari.
@calehari: Rugăminte: ştii cumva PRIN CINE ajungeau banii respectivi la minerii englezi?
Apolodor, am sa raspund in locul lui Calehari, cred ca nu se va supara. Iata povestea transferului de fonduri sovietice aprobate de Gorbaciov in varianta (foarte credibila) britanicului The Guardian.
Aha, mulţumesc, Francesco. De fapt mă aşteptam ca sindicatele să fie „poarta”, mai ales că am proaspete în cap protestele din Wisconsin.
Mi-a plăcut fraza cu
De parcă minerii din URSS ar fi mişcat ceva în front fără intervenţia expresă a organului de partid şi de stat…
Pe de altă parte, ca o timidă apărare a lui Gorby, îmi vine în minte a doua jumătate a anilor ’80, după ce ieşise secretar general şi îl tot vedeam la televiziunea rusă. Eram copil pe atunci, dar îmi aduc aminte că părinţii şi bunicii şuşoteau că poate o da Domnul şi s-or mai îndrepta vremurile, dacă şi-a pus ăsta în cap să aducă perestroika. Era o urmă de speranţă în cei mai negri ani pe care i-am trăit. Şi a contat.