Franţa este mahmură în acest început de săptămână, după ce ziarul Le Parisien a publicat un sondaj de opinie. Cifrele sunt clare : Marine Le Pen, candidata Frontului Naţional, partid de extremă dreaptă se situează pe primul loc în opţiunile de vot privind alegerile prezidenţiale, cu 23%. Ea e urmată de Nicolas Sarkozy, actualul preşedinte şi de Martine Aubry, posibilă candidată a socialiştilor, fiecare cu câte 21%.
Francezii au impresia că retrăiesc coşmarul din aprilie 2002, când în al doilea tur de scrutin s-au calificat preşedintele Jacques Chirac şi Jean Marie Le Pen, tatăl lui Marine. Alegerile au fost câştigate până la urmă la scor de Chirac, dar era pentru prima dată când un candidat al extremei drepte ajungea în al doilea tur. Mai rău, nici un institut de sondare a opiniei publice nu prevăzuse că Le Pen avea să ajungă până acolo.
Nouă ani mai târziu şi cu un an înaintea alegerilor iată că un institut de sondaje anunţă că Marine Le Pen ar putea să intre în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale şi încă de pe primul loc ! Trebuie spus de la început că sondajul este destul de controversat, alte institute reproşând companiei Harris Interactive modul în care a fost realizat (on line) şi mai ales faptul că nu a luat în calcul şi alţi candidaţi socialişti, cum ar fi puternicii Dominique Strauss-Kahn, actualul şef al FMI, Francois Hollande sau Segolene Royal. Chiar şi cei care critică însă sondajul recunosc că în ultimele luni popularitatea lui Marine Le Pen a crescut foarte mult, ea fiind creditată acum 3-4 luni cu doar 11-12% din intenţiile de vot.
Creştere fenomenală
Cum se explică însă creşterea ei fenomenală ? E vorba în primul rând de o supra- expunere mediatică. Acum câteva săptămâni Marine Le Pen a devenit oficial preşedinta Frontului Naţional, luând locul tatălui ei, Jean Marie Le Pen, cel care timp de decenii a încarnat extremă dreaptă franceză. Preluarea puterii a însemnat zeci sau sute de interviuri în toată presa, tot atâtea tribune de unde Marine Le Pen a putut să îşi exprime ideile. Iar ideile ei sunt simple, clare şi moştenite în mare parte de la tatăl ei : în Franţa sunt prea mulţi imigranţi, unele forme de practicare ale religiei musulmane sunt ameninţătoare pentru populaţia majoritară, Franţa trebuie să iasă din zona euro, adoptarea acestei monede ducând la un proces inflaţionist. Trei idei, adică trei teme de campanie, care nu vor putea fi evitate de contra-candidaţi.
Chiar dacă preia o parte din discursul tatălui sau, Marine Le Pen este mai credibilă decât acesta. Ea nu a făcut niciodată declaraţii extrem de controversate cum ar fi “crematoriile sunt un detaliu al istoriei”, o frază pentru care Jean Marie Le Pen a fost acuzat de negare a Holocaustului şi nu are “cadavre în dulap”. E tânără (42 de ani), dinamică, are un discurs clar şi bine rodat, care acoperă atât temele clasice ale Frontului Naţional legate de patriotism şi naţionalism, cât şi terenuri mai noi, cum ar fi chestiunile economice şi sociale, foarte aproape de preocupările francezilor, acum, în perioadă de criză economică.
Ajutorul partidelor clasice
Marine Le Pen nu ar fi putut ajunge însă aici, dacă partidele politice clasice şi preşedintele Sarkozy nu ar fi ajutat-o. În ultimii doi ani, Nicolas Sarkozy a lansat o serie de teme în dezbatere, care vin în sprijinul discursului populist. A fost iniţial o discuţie pe tema “identităţii naţionale” franceze, apoi scandalul din vara trecută cu repatrierea rromilor, în fine o nouă dezbatere, anunţată pentru săptămânile viitoare, despre rolul islamului în Franţa (o ţară în care trăiesc între 5 şi 6 milioane de musulmani), dezbatere ce ar trebui să fie organizată de UMP, partidul aflat la guvernare. Tot atâtea teme pe care Marine Le Pen se exprimă cu multă uşurinţă şi, în ochii francezului de rând, este probabil mai credibilă decât politicienii “clasici”.
La stânga eşicherului politic, socialiştii au greşit şi ei. De ani de zile sunt măcinaţi de lupte intestine şi nici acum nu reuşesc să cadă de acord asupra numelui unui candidat pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Unii analişti de la Paris spun că ascensiunea lui Marine le Pen îi este favorabilă lui Nicolas Sarkozy. În acest fel ar putea să plaseze dezbaterile electorale pe teme pe care le cunoaşte (lupta împotriva imigraţiei ilegale, siguranţa francezilor etc.), teme unde socialiştii nu au mare lucru de spus. O strategie valabilă numai până la un punct însă, pentru că există şi riscul ca Sarkozy să nu treacă de primul tur de scrutin, iar în al doilea să vedem un meci între Marine Le Pen şi candidatul socialist, oricare ar fi acesta ! Toate sondajele de până acum arată că oricare dintre cei patru candidaţi socialişti l-ar învinge pe Sarkozy în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Atenţie, însă, mai e mult până la alegeri şi se mai pot întâmpla multe până atunci. Istoria alegerilor franceze din ultimii 20 de ani ne arată că nici unul dintre candidaţii care au câştigat preşedinţia nu era dat favorit cu 14 luni înainte de scrutin…
Concluzii
Chiar dacă mai sunt aşadar multe necunoscute, din sondajul din Le Parisien pot fi trase câteva învăţăminte. Francezii, ca şi alţi europeni sunt nemulţumiţi de felul în care oamenii politici tradiţionali răspund preocupărilor lor. Sarkozy a câştigat alegerile precedente, promiţând că “puterea de cumpărare va creşte” şi că “francezii care vor lucra mai mult vor câştiga mai mult”. (Şi) din cauza crizei economice, aceste promisiuni nu au devenit realitate. La stânga, socialiştii au fost preocupaţi mai mult de propriile lupte, decât de oferirea unei alternative politice, economice şi sociale. Prin sondajul de la sfârşitul săptămânii, Franţa se înscrie în tendinţa europeană generală, care face ca partide extremiste şi populiste să obţină scoruri bune, uneori ajungând chiar să susţină majorităţi guvernamentale. Exemplele sunt numeroase şi merg din Olanda până în Ungaria, traversând ţări că Suedia, Italia sau Elveţia.
Confruntat cu critici, institutul care a realizat sondajul a promis că va mai face încă unul, foarte repede, în care va introduce mai mulţi candidaţi. Dacă se dovedeşte că nu a fost un accident, ascensiunea lui Marine Le Pen va cântări greu în balanţa dezbaterilor de la prezidenţialele franceze. Vom auzi des fraze de genul “naţionalitatea franceză se merită, nu se moşteneşte”, “Franţa nu poate face faţă unui tsunami al imigranţilor, care iau locurile de muncă ale francezilor”, “rugăciunile în stradă ale musulmanilor sunt o formă de acaparare şi de ocupare a teritoriului francez”, “Moneda euro este o problemă, nu o soluţie”.
În faţa discursului simplist şi agresiv al lui Marine Le Pen, forţele politice clasice vor avea dificultăţi în a veni cu programe structurate, pe temele reale ale societăţii franceze. O serie de candidaţi mai mici, dar cu idei interesante, cum ar fi fostul judecător anticorupţie, Eva Joly, fostul prim-ministru, Dominique de Villepin sau alţii ar putea să nici nu obţină semnăturile necesare pentru a se putea prezenta în faţa alegătorilor. Pe scurt, Franţa ar putea cunoaşte o campanie dură şi săracă în idei. Asta dacă nu cumva, trezite de duşul rece al ultimului sondaj, partidele tradiţionale (dar şi mass-media) vor şti să tragă lecţiile necesare, în aşa fel încât să izoleze fenomenul Marine le Pen, nerăspunzând provocărilor pe care aceasta le va lansa una după alta şi propunând o agendă responsabilă. Până la urmă, un sondaj rămâne un sondaj, chiar dacă ambiţiile lui Marine Le Pen sunt mari : “Am plecat în această luptă ca să câştig, nu ca să fac figuraţie”.
Franta sta mahmura in tribune in acest inceput de saptamana iar candidatii partidelor traditionale s-au prezentat beti la startul cursei , astfel incat , crezand ca langa ei este Marie , au ratat startul si MARI(NE) a trecut prima linia de sosire cu doua secunde avans. Pe locul doi , imposibilul Sarkozy cu posibila Aubry , au trecut la brat prin fata foto-finish-ului ce nu i-a putut deosebi si dezlipi . Francezii , care ar vrea sa mai traiasca certitudini intr-o tara normala , traiesc cu impresia cosmarului din 2002 , cand in finala , juniorul Sarkozy l-a invins cu ” ceasul de la gara ” pe old-boy-ul Marie , ce se strecurase acolo ilegal , nesondat de institutele opiniei publice .
Marine , este fenomenala , nu numai pentru ca nu se prezinta beata la start dar si pentru ca , ideile simple , clar mostenite de la tatal ei , dau , supra-expuse mediatic , bine la electoratul francez . Francez, am spus !
Confruntat cu critici , nu din partea poporului nemultumit sa asiste la curse cu politicieni ce se impleticesc traditional pe pista , ci din parte arbitrilor , institutul care a organizat prima cursa , va organiza alta cat de curand , cu mai multi concurenti , astfel incat fenomenala Marine , nemaifiind atat de supraexpusa , sa castige la dublu, Sarkozy-Aubry.
Trezite din bautura de dusurile reci , partidele traditionale si massmedia s-au jurat s-o izoleze la vestiare pe agresiv-simplista Marine, astfel incat nimeni sa nu mai auda provocarile , pe care fenomenul le va lansa, una dupa alta .
Pana la urma , Franta din tribune , trebuie sa inteleaga ca , un sondaj ramane un sondaj si ca are nevoie pentru a ramane in continuare mahmura , de o ” agenda responsabila ”
Pentru ca nu o cunosc pe Marine Le Pen , am mai ” citit ” odata textul.
Eu tot am probleme cu definitia asta de partid extremist de dreapta.
Pentru mine dreapta extrema isi doreste anarhia, de la guvern minimal (dreapta)la abolirea oricarei forme de guvernamant ( extrema dreapta) – pentru mine asta inseamna extrema dreapta.
Se regaseste asta in programa partidului lui Le Pen?
Depinde cum definim Stanga si Dreapta. Putem defini Stanga ca: anarhie, haos, nesiguranta asupra proprietatii, egalitarism, democratie, popularhie, multiculturalism; iar Dreapta ca ordine, stabilitate, siguranta, respectarea legii, justitie, maximizarea libertatilor individuale pentru fiecare cetatean, sistem de conducere nedemocratic si orientat spre profitabilitate (aceeasi structura de conducere ca in companiile de succes — fiindca nu exista si nu va exista o companie majora condusa pe principii democratice, din motive bine intemeiate).
In conditiile de mai sus, extrema dreapta e data de ilustri conducatori din trecut ai unei parti insemnate a poporului nostru precum Franz Joseph, ajutat pentru o perioada de secretarul de stat Metternich, un mare exponent al principiilor de dreapta. Sau de regii Imperiului Britanic. Aceasta extrema dreapta nu mai exista, din pacate, iar Transilvania si Banatul au sucombat demult nationalismului romanesc (nationalismul e o miscare stangista, opusa ordinii si convietuirii pasnice intre nationalitati) si propagandei de autodeterminare nationala venite de la Washington, via Bucuresti. Dintre actualele state, doar China are sanse, cat de mici, de a restabili aceasta extrema dreapta.
In acest context, partidul lui Marine le Pen este clar un partid de dreapta, care va fi demonizat de presa democratica si de mediul academic democratic ale Stangii si deci nu are sanse de castig.
Extrema “dreapta” anarho-capitalista pierde cu vederea faptul ca puterea suverana doar se transfera, NU se dilueaza; in al doilea rand, accepta in mod eronat propaganda stangista care spune ca toti oamenii sunt egali indiferent de credinte sau rasa, fara sa tina seama de faptul ca granitele deschise pt musulmani sau subsaharieni inseamna, pe termen lung, erodarea ordinii si stabilitatii si deci si a libertatilor mult clamate de libertarieni.
Nu cred ca nationalismul poate fi asa usor aruncat in partea stanga. In cele din urma, identitatea nationala tine de fiinta fiecarui om, iar internationalismul este mai caracteristic stangii decat obsesia nationalista. Problema stangii este realitatea, ceea ce este.
Dr. Pepper
Doctore, am spus-o si o sa mai spun, de cate ori este nevoie: trebuie sa ne ferim de grila de interpretare stangista, obsedata de economic. A gandi politica in termenii astia este profund gresit, caci acorda crezare prostiile indrugate de stangisti. E ca si cum se recunoaste ca principala problema a lumii este economicul, asa cum au spus Marx si Engels cand au declarat ca toata istoria sta sub semnul economiei si a luptei pentru putere care se da intre diferitele clase sociale.
Extrema dreapta este o inventie stangista. Nu exista.
Nu prea inteleg de ce imi explici mie asta. Am afirmat ca pentru mine “extrema” dreapta o reprezinta libertarienii – nu neonazistii sau fascistii – care nu au nici o treaba cu dreapta cum tot asa capitalismul nu are nimic de a face cu ce se intampla in Romania cu oligarhii.
Ma rog, intrebam de Le Pen pentru ca nu aveam cunostinta de platforma partidului si de cate ori apare sintagma “extrema dreapta” – pentru mine, ceva nu e in regula.
Marine Le Pen: has France found its own Thatcher?
Maggie a fost conservatoare si acum este undeva la extrema dreapta?
Pentru francezi asta ar putea insemna intr’adevar o “extrema” unde, probabil, socialismul e pe undeva la centru. ( sau chiar centru-dreapta – cine ii poate intelege pe francezi?).
Iti explic pentru ca sustii ca libertarienii sunt de extrema dreapta. Orice om stabileste ca lumea este definita, inainte de orice altceva, de economie este, prin definitie, marxist. Nu exista anarhism de dreapta. Dreapta nu este anarhista. In schimb, stanga este si anarhista, si revolutionara, si centralista, in functie de cum se trezeste in dimineata asta, de cat de scarbita este de realitatea imperfecta a lumii in care este condamnata sa vietuiasca.
te rog sa fi mai atent:
ce am vrut sa explic este ca daca ar exista o extrema dreapta – eu acolo as vedea’o.
Atunci chiar ca nu te inteleg. Deci stii ca nu sunt extrema dreapta, dar spui ca pentru tine ar fi. De ce? Daca intelegi ca grila marxista este otrava, de ce spui ca “pentru mine” extrema dreapta ar fi libertariana?
dr pepper
vezi in bakunin anarhismul ‘de stinga’ (anarhismul – si libertarianismul la o adica – sint, prin definitie, sisteme cooperative si care presupun un ‘om nou’ drept caramida a societatii, adica una dintre aripile stingii extreme, nu?)
http://www.marxists.org/reference/archive/bakunin/
aici parerile lui bakunin despre anarhisti ‘de stinga’ vs libertarieni ‘de dreapta’
http://www.marxists.org/refere.....ociety.htm
Bun, dupa polologhia de definitii sa ne intoarcem la intrebarea cheie: de ce si in ce fel intra partidul lui Le Pen in categoria extremei drepte.
+ doua intrebari supliment:
cum a ajuns Maggie sa fie considerata de “extrema dreapta”?
cum a ajuns Vadim sa fie considerat de “extrema dreapta”?
In Israel dreapta este considerata de catre stingisti ca o varianta a Nazistilor. Numai in sensul acesta am auzit. Nici chiar in discursul celor din dreapta n-am vazut sa pretinda ca Nazistii au ceva din socialsti sau comunisti. Stiu ca s-a explicat de nu stiu cite ori pe site, dar tot nu poate sa-mi intre in cap ideea aceasta. Ceea ce se deseneaza In mod schematic si automat: Stalin (et al.) era comunist, doctrina spunea ca comunistii sint antirasisti deci opusii doctrinei naziste. Stalin s-a luptat impotriva lui Hitler. Stiu ca e f. simplistic spus.
Totusi nu reusesc sa reconciliez altfel doctrinele. Chiar daca sint elemente economice sau de totaliarism care apropie pe comusinsti de Nazisti, chiar daca comusitii au fost prietenii arabilor, care la rindul lor s-au asociat cu Nazistii. Intradevar sint niste contradictii serioase, si totusi…
In paranteza, ca sa nu las o impresie gresita, dreapta noastra bineinteles ca nu accepta in ruptul capului sa fie amestecata in aceeasi oala cu Nazistii si resping asemanarea cu ei. Ca si cum dreapta aceea e una si dreapta aceasta (ca si pe ILD) e o alta mincare de peste. De fapt isi zic dreapta, mai pentru a se diferentia de stinga din zilele noastre.
Are cineva vreo idee cum sa imi explice cum stau lucrurile pe intelesul unei “politiciene” proaspete si nestiutoare?
Tot simplistic:
Vadim = rasist = dreapta (nazistii)
Silvapro@12. In urma nu cu mult timp si eu eram in ” ceata “. Multumita acestui blog , ceata s-a imprastiat . Iti recomand , cu toata modestia , sa citesti o carte exceptionala ( am aflat despre ea tot aici ) scrisa de Jonah Goldberg : ” Liberal Fascism. The Secret History of the American Left from Mussolini to the Politics of Meaning ” . Fascismul Liberal a aparut si in Romania la Polirom in 2010 . Repet , o carte fantastica , o carte care face lumina , o carte in care autorul ii pune pe cei de stanga si faptele lor sub lumina necrutatoare a unui reflector puternic .
Silvapro,
Pe scurt, nazistii erau revolutionari, dupa toate criteriile clinice formulate de Olavo de Carvalho:
http://inliniedreapta.net/perv.....-carvalho/
Nazistii erau prin definitie socialisti.
Despre cartea lui Jonah Goldberg, citata de Calehari, am scris si noi pe blog:
http://inliniedreapta.net/dere.....ui-nazist/
http://inliniedreapta.net/moni.....provocare/
Acest film mi se pare extrem de graitor pentru a se intelege exact inrudirea dintre cele doua regimuri criminale, hitlerist si stalinist:
http://inliniedreapta.net/pove.....alismului/
Nu stiu daca ai apucat sa vezi acest articol si, mai ales, discutia care a urmat dupa el, o discutie, destul de tumultuoasa, dar si clarificatoare, zic eu:
http://inliniedreapta.net/moni.....europeana/
Multumesc Celehari si Anca Cernea.
Pina una alta am apucat sa citesc primul articol propus de Anca. Partile filozofice sint mai greu de digerat si de apreciat cit sint de adevarate.
Nu stiu daca nu e prea devreme sa intreb deja intrebari, dar totusi ma voi aventura:
* Nu poate exista si o revolutie pozitiva? Orice revolutie este obligata sa includa faradeledi fata de reprezentantii orinduirii vechi? De ex. nu poate numai sa-i neutralizeze?
* Daca in Iran poporul ar iesi impotriva regimului ingraditor si aducator de intuneric si dezastru, in limbajul obisnuit tot revolutie se numeste, cu toate ca e ceva pozitiv
* De ce “La sfirsitul timpului”? Comunistii au avut obiectiva imediata, si chiar l-au instaurat. Ca n-a reusit e altceva – tot au ramas clase sociale ori din p.d.v. al salariilor diferite, ori prin atasarea de bunuri prin coruptie al clasei privialigizate, au redus aproape la zero libertatea omului, au omorit “sabotorii”, n-au produs si magazinele erau goale, etc. Dar ca idee vorbind, nu neaparat tinta este indreptata spre un viitor nedefinit, indepartat. Si Hitler tot a pus in practica viziunea lui in zilele lui. Nu era nici f. departe de reusita.
Totusi, comunistii ca teorie erau spre binele omului, impotriva exloatarii, etc. In schimb, Nazistii erau impotriva omului, erau pentru lichidare numai pe baza de rasa, fara sa importe daca o parte din ei erau oameni blonzi (ca ei), buni, sau altceva. chiar dupa criteriile lor. O rasa superioara, bazata (adevarat sau neadevarat) pe teoriile de evolutie, e clar ca nu e ceva pozitiv.
* Stingistii din ziua de azi si ei sint socotiti revolutionari? E adevarat ca sint deluzional, mincinosi, inverseaza realitatea si victimele, pot aduce la dstrugere ca rezultat al ideilor lor, prin inactivitatea lor de a se lupta cu raul. Dar nu merg la macelarit in mod activ.
* “Trebuie sa ne sacrificam…. Te vom ucide deoarece ne obligi sa facem acest lucru. Deoarece nu accepti comenzile noastre, trebuie sa te ucidem. Si esti rau deoarece nu vrei viitorul minunat [noul Orient Mijlociu, cu pace si intelegere] si de aceea te vom ucide. Asadar vina ca te ucidem nu este a mea, ci a ta.”
De ce nu i se poate imputa asta Israelului cind iese de exemplu la operatii in Liban sau in Gaza? (de fapt i se imputa de stingisti). Pentru ca noi sintem cei care vrem pace, niciodata noi nu sintem cei care atacam primii asa din senin, sau din cauza ca pur simplu nu vrem acesti oameni aici chiar daca ar fi pasnici, si ca daca ei ar renunta la razboire s-ar instaura pace adevarata?
Puteti sa ignorati intrebarile daca considerati ca voi primi raspunsurile prin continuarea lecturii recomandate.
Silvapro.
Da. Revolutia americana, 1774 – 1783. Orice revolutie inseamna si varsare de sange. Revolutiile esuate (majoritatea) inseamna varsare de sange continuata impotriva propriului popor (exemplu romanesc: ce s-a intamplat dupa executarea Ceausestilor si in 1990 – terorism, mineriade, Piata Universitatii, Tg Mures).
In articolul amintit, al lui Olavo de Carvalho scria:
“Revolutia Americana” nu este o miscare revolutionara.
Intr-un fel, are dreptate. The Americans succeeded (in part) because they didn’t aim to re-invent the world. Most modern revolutions bear this name because they aim for an imaginary paradise. Revolutions are usually forward looking, and therefore reckless. The Americans were inward looking, and therefore in tune with the Natural Law of God.
Probabil tot asa se explica si o eventuala revolutie in Iran, pentru ca aspira la vechile valori care existau acolo inca inainte de regimul tiranic de dupa sah.
——————————
“imaginary paradise ” – cind este vorba de o idee noua, inca nu se stie precis daca este aplicabila sau nu. De exemplu comunismul – inca nu fusese aplicat, si multi oameni sinceri, credeau in el la inceputurile lui. In orice caz, nu toti cei care l-au dorit, erau corupti.
Dar acum, dupa experienta dobindidta, dupa ce a dat faliment, de ce exista pericolul sa revina? Chiar exista acest pericol? De la Rusi si de la unele partide in Romania?
Iar cei care nu l-au trait pe propria lor piele (cum ar fi in Europa sau chiar Obama), ar mai putea avea aspiratii sa-l promoveze aprox. in forma care a mai fost? Sau ei spera sa faureasca un comunism care sa fie aplicat ca in teorie? Ce vor ei de fapt? Ei macar stiu? Ma refer in afara de faptul ca niste conducatori vor putere nelimitata.
———————————
Clauzele pozitive sau negative pentru care se lupta, pot fi corelate la “revolutie buna” sau “revolutie rea”?
———————————
Si daca Islamismul in citiva ani subjuga lumea vestica si-i distruge fundatiile pozitive asa cum le stim noi, se poate spune ca acest fel de democratie este de fapt o utopie care nu are calitatea sa dainuie? Pentru ca o suta de ani, in timp istoric, nu reprezinta fara echivoc o reusita.
———————————
P.S. Pun intrebarile sincer, nu in stilul “Sueti Teologice.
“Sueta Teologica” – ma refer la persoana care scria sub acest nume, si nu la stilul discutiei generale de acolo.
Marina rămîne fata taichii şi nici nu a ţinut-o nervu să-şi păstreze măcar pînă la intrarea in campania electorală aşchiile-i vătămătoare lipite pe trup. Recent şi-a scăpat in public adevăratele opinii despre America, NATO şi Rusia, convingeri ce o aşează in rîndul marionetelor fasciste ale Europei tot mai sovietizate. Ce-i drept acum avem nişte soviete modernizate, cosmetizate, bine camuflate in toalete şic, aproape cochete, ce cu elan juvenil depăşesc faza tînjitului in ascuns şi se apropie lasciv de tătucile şi verii duri de la Răsărit…cu ocheade, aluzii indecente, parteneriate strategice.
http://www.hotnews.ro/stiri-in.....putere.htm