În România trăiesc aproximativ 100.000 de străini. Peste 1000 dintre ei sunt refugiaţi, oameni care sunt nevoiţi să îşi părăsească ţara şi casa pentru a le fi respectate drepturile fundamentale, începând cu dreptul lor la viaţă.
Acesta este şi cazul egipteanului George şi al soţiei sale. Cei doi au ajuns în România în urmă cu trei luni, în august, şi au depus cerere pentru a primi statutul de refugiaţi din partea autorităţilor române. Sunt tineri, au 24, respectiv 23 de ani şi au lăsat Egiptul natal pentru o ţară despre ştiau doar atât: că are un castel al lui Dracula şi una dintre cele mai mari clădiri din lume. “A trebuit să fugim. Suntem creştini şi musulmanii ne tratau rău”, povesteşte, într-o engleză puţin stângace, George. “Era dificil pentru noi, nu mai puteam trăi în Egipt”, mai spune bărbatul. În timp ce vorbeşte îşi frământă mâinile.
[...]
Au venit cu puţine lucruri în România: “Eram pe fugă şi nu am putut aduce foarte multe”. A avut timp însă să-şi ia diplomele, pentru că, spune el, “vrea să îşi găsească un loc de muncă bun aici”.
[...]
Acasă, George (24 de ani), lucra în IT, ca web developer. “Lucram pentru o companie deţinută de un creştin”, spune acesta pentru gândul, explicând că unui creştin îi este foarte greu, dacă nu imposibil, să se angajeze în companiile egiptene, conduse, în general, de musulmani.
“Ne descurcam bine cu banii, însă musulmanii ne ard casele şi bisericile. Inclusiv armata egipteană e împotriva noastră, iar creştinii sunt omorâţi”, povestesc cei doi soţi. “Am apărut într-un interviu la televiziune, spunând că nu e corect ce se întâmplă şi mi-au reţinut faţa”, povesteşte George. “Au venit la mine acasă şi au încercat să îmi răpească soţia”.
“Ne pregăteam să ne petrecem luna de miere în România. Am ajuns să ne refugiem aici”, povesteşte femeia, care preferă să se prezinte Rajaa. Refuză să-şi dezvăluie identitatea. Oamenii se tem. “A trebuit să fugim de acasă, ne-am ascuns la părinţii noştri o perioadă. Am reuşit să ajungem la aeroport şi am luat avionul spre România, aveam vizele pe paşapoartele noastre”.
Cei doi se simt bine în România. “Aerul e proaspăt aici, oamenii ne tratează bine, sunt prietenoşi”, povesteşte Rajaa. “E complet diferit aici, e mult mai bine decât era în oraşul nostru, în ţara noastră”.
[...]
“Dacă eşti în pericol în ţara ta, nu contează unde ajungi”
Un caz similar cu al cuplului de egipteni este cel al lui Bruno Kissak, din Camerun. Bărbatul are 38 de ani, iar ultimii trei i-a petrecut în România. “Vin dintr-o familie de şase fraţi. Viaţa era mai uşoară acasă decât aici. Mă descurcam mai uşor cu banii şi mâncarea era mai ieftină”, ne povesteşte. “Eu sunt penticostal, să încep aşa. Lucram în armată şi nu am vrut să fac ce mi-a zis şeful meu să fac pentru că era împotriva religiei mele. Atunci el m-a băgat la închisoare”.
“Cineva m-a ajutat să fug, nu e important cine. Am reuşit să evadez din înschisoare şi am trecut graniţa spre Benin. De acolo, am ajuns în Libia şi apoi la Bruxelles. După două săptămâni, am fost trimis în România şi sunt şi acum aici”, spune Bruno, care trăieşte în nordul Moldovei, la Rădăuţi .
Se plânge că îi este greu să îşi găsească un loc de muncă. “Nu mi-am mai găsit de muncă de un an de zile. Acum mă ajută oamenii de la biserica mea, ei plătesc chiria pentru casa în care stau cu soţia şi cu cei trei copii ai mei. Dacă găsesc, vreau să lucrez, nu contează unde”.
Cu toate astea, s-a acomodat în Rădăuţi. “Românii sunt drăguţi, nu sunt rasişti şi acceptă străinii. Nu m-am simţit discriminat de când am ajuns în România”.
Iris Alexe, expert în migraţie, confirmă spusele lui Bruno Kissak. “Aproximativ 70% dintre români au o atitudine tolerantă faţă de străini”, declară ea. “Există o imagine pozitivă a străinilor, sunt văzuţi ca muncind mai mult. Şi, în plus, se consideră că putem învăţa de la ei”. “Mi se pare că se integrează, dar pot exista anumite probleme”, mai spune Iris Alexe.
[...]
Adrian Marica
