Gallagher: PNL abandonează liberalismul

Perspectivele electorale pentru 2012 ale principalului partid de guvernământ nu sunt tocmai roze, având în vedere măsurile de dureroasă austeritate la care a trebuit să recurgă în decursul ultimilor doi ani. Înainte de congresul PDL, Radu Berceanu s-a simţit chiar dator să finanţeze un sondaj de opinie din propriul buzunar pentru a cunoaşte întreaga dimensiune a impopularităţii partidului său. Totuşi, PDL este departe de se afla în fază terminală, similară agoniei PNŢCD de la sfârşitul anilor 1990, când ţărăniştii au fost nu doar copleşiţi, ci şi depăşiţi de pleiada responsabilităţilor de guvernare.

Confruntat cu scandaluri de corupţie şi destule acuze privind o serie de politici neinspirate, PDL nici nu s-a intimidat şi nici nu s-a rupt. La o lună după congres, tensiunile din partid par a se fi atenuat considerabil, variile aripi deunăzi încă rivale abordându-se între timp, cel puţin aparent, cu destulă deferenţă. Reformele – unele bune, altele discutabile – menite să pună capăt crizei de deficit şi să consolideze instituţiile statului, continuă. Guvernul Boc, căruia soarta i-a hărăzit, pe fundalul crizei economico-financiare mondiale, o mână de joc cât se poate de proastă, şi-a jucat însă binişor cărţile, reuşind să-şi păstreze calmul în pofida asediului non-stop al opoziţiei – survenit fie în Parlament, fie din studiourile televiziunilor de ştiri, care, de altfel, par a fi substituit complet Legislativul în calitate de for central pentru dezbaterile politice ale ţării. Mai presus de toate însă, pedeliştii nu par să renunţe, cel puţin deocamdată, la ideologia de centru-dreapta în favoarea gesturilor populiste.

PNL a decis, în schimb, că momentul de cotitură a sosit, abandonându-şi cu nonşalanţă terenul doctrinar ocupat de peste un secol – şi, ca atare, de mult mai multă vreme decât PDL. Segmentul electoral compus din întreprinzători, intelectuali, liber-profesionişti etc. care visaseră cu toţii că banii contribuabililor vor ajunge gestionaţi în mod optimizat de adevăraţi reformatori, s-au declarat nu o dată dezamăgiţi de actuala guvernare. Dar acum PNL a anunţat, prin vocea senatorului Vosganian că este nevoie de soluţii „practice”, nu „ideologice”, drept care un potenţial guvern USL ar urma să aplice eterna reţetă fiscală a PSD, anume impozitarea progresivă. Crin Antonescu a fost, la rândul său, cât se poate de explicit, lămurind fostul electorat liberal că este un segment prea mic, În atare condiţii nemaiconstituind o prio-ri-tate pen-tru partid. Cadoul astfel servit pe tavă va fi fost pe cât de neaşteptat, pe atât de agreabil pentru PDL care poate trage, de-acum, liniştit speranţe că va obţine suficientă susţinere pentru a-şi putea continua activitatea guvernamentală şi după 2012.

Virajul eclatant spre stânga al PNL nu este, de fapt, nici şocant, nici aberant. Deja la localele din 2008 partidul a focusat mai puţin segmentul electoral urban, concentrându-se preponderent asupra segmentelor sociale cu o acută dependenţă de stat. Îmbrăţişarea ideii PSD de reînviere a statului social „original” creionat de Ion Iliescu nu poate fi echivalat, aşadar, cu un gest eretic, deşi cel puţin din punct de vedere economic el rămâne unul frapant pentru un partid autointitulat liberal. Dar PNL-ul zilelor noastre oricum nu mai dă doi bani pe idei bune: Nu pare interesat de colaborări apropiate cu institute sau fundaţii politice de valoare – să zicem de talia Institutului pentru Politici Publice – în vederea elaborării unor politici sau a organizării unor dezbateri pe tema acestora.

Liderul PNL a ajuns la concluzia, probabil pe bună dreptate, că o mare parte a electoratului este între timp atât de infantilizat de manipulările mass-media, încât nu mai merită nici măcar efortul simulării unui oarecare interes faţă de programe, consultări sau dezbateri politice. Crin Antonescu continuă să se complacă în postura de macho ofilit, capabil să ofere prin intermediul unor monologuri televizate soluţii aparent simple şi pertinente la problemele cele mai complicate şi arzătoare ale ţării. PNL a devenit un tipic partid de lider, similar PRM-ului în vremurile acestuia de glorie. Dar până şi Vadim Tudor le dădea mai multă libertate locotenenţilor săi decât o face acum Antonescu. Gheorghe Funar, ales de trei ori primar al Clujului, s-a bucurat întotdeauna de o deplină libertate de expresie. În PNL-ul lui Antonescu însă nu mai are voie să crâcnească în front nici măcar Dinu Patriciu, care l-a agasat pe şeful de partid cu cele câteva editoriale în care şi-a permis unele reflecţii despre calea pe care au apucat-o liberalii. Pe vremuri, reflecţii de acest gen duceau la dezbateri vivace între Valeriu Stoica, Stolojan, chiar şi Tăriceanu – astăzi ele au devenit un tabu, temerarilor dispuşi să mai deschidă, totuşi, gura fiindu-le indicată uşa.

PNL apreciază, probabil corect, că se poate descurca şi fără banii mogulului. Dar gradul de uniformitate, ca să nu spun supunere, pretins de Antonescu, nu-i poate aduce partidului decât o armată de yesmeni, pe care liderul PNL va continua să-i plaseze în funcţii-cheie, indiferent de perioada infimă scursă de la intrarea acestora în partid. Dacă visul lui Antonescu de a-l înlocui pe detestatul locatar de la Cotroceni în 2014 sau eventual chiar mai devreme se va îndeplini, PNL se poate aştepta – având în vedere cariera de până acum a liderului său – să se trezească nesocotit rapid sau, la un prim semn de slăbiciune, chiar degradat în postura unei simple anexe politice a imperiului lui Dan Voiculescu. Iar această soartă ar fi, de fapt, mult mai cumplită decât cea a PNŢCD. Încă mai trag speranţe că în rândurile liberalilor se va găsi, totuşi, un membru suficient de intrepid pentru a-i explica în mod cumpătat liderului de partid că actuala strategie a PNL este pe cât de discreditantă pentru domnia sa, pe atât de dezastruoasă pentru partid.

2 gânduri despre “Gallagher: PNL abandonează liberalismul

  1. PNL nu mai e un partid liberal de pe vremea cand Tariceanu era prim-ministru cand Statul s-a umflat si a tocat toata firava crestere economica. Toate partidele actuale au tendinte autoritariene si etatiste. Care sunt incompatibile cu liberalismul.

  2. Din pacate si liberalismul si socialismul au niste lucruri genetice comune. Olavo de Carvalho spunea bine „Conservatorismul este arta de a extinde şi întări aplicarea principiilor morale şi umanitare tradiţionale prin intermediul resurselor formidabile create de economia de piaţă. Liberalismul este decizia fermă de a supune totul criteriilor pieţei, inclusiv valorile morale şi umanitare. Conservatorismul este civilizaţia iudeo-creştină ridicată la puterea marii economii capitaliste consolidate în Stat de drept. Liberalismul este un moment al procesului revoluţionar care, prin capitalism, sfârşeşte prin a dizolva în piaţă moştenirea iudeo-creştină şi Statul de drept”

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.