Grigore Cartianu: Moş Teacă, trepăduş de partid

Când şi Armata, o instituţie care presupune regulamente, onoare şi seriozitate, intră pe mâna politrucilor, a mărunţilor trepăduşi de partid, înseamnă că societatea este cangrenată iremediabil.

Liberalul Corneliu Dobriţoiu, general remarcat prin dibăcia cu care, încălcând legea, a înşfăcat un apartament de lux al Armatei la preţ de garsonieră, ceea ce i-a adus un profit de cel puţin 100.000 de euro, se comportă ca un jalnic căprar de la GAZ-ul unităţii.

Întrebat de ce preşedintele Traian Băsescu a lipsit de la manifestările dedicate Zilei Armatei, Moş Teacă liberalul a glăsuit, gângav şi agramat: „Ar fi fost bine să fi avut pe președinte acolo, dar și cu sufletul. De ce spun aceasta? Pentru că am fi avut și alte bugete și chiar o participare la activitățile pe care noi le-am derulat și asupra cărora avem un anumit nivel de satisfacție, chiar dacă la nivel protocolar avem câteva sincope”.

Carevasăzică, o participare – chiar şi cu sufletul – a preşedintelui ar fi sporit bugetul Armatei… Nu este doar o minciună, este o ticăloşie, care se înscrie în vastul efort propagandistic de a convinge populaţia că banii sunt la Băsescu, că bugetele sunt distribuite de la Palatul Cotroceni. Ponta, săracu’, ar face multe în ţara asta, dar nu poate din cauza tiranului…

Ziariştii l-au întrebat pe jeneral, concret, dacă i-a trimis o invitaţie preşedintelui – conform Constituţiei, comandantul forţelor armate – la festivităţile organizate de Ziua Armatei. Răspunsul a venit din grota gândirii liberale: „Cum să nu?! Am prezentat un calendar înainte de începerea primelor evenimente dedicate acestei sărbători. Ne-am bucurat de faptul că instituția prezidențială a fost reprezentată la Carei de către consilierul pe probleme de securitate ale președintelui”.

Prima afirmaţie, bazată pe trei cuvinte şi două semne de exclamare, este o măgărie. Băsescu nu a fost invitat la Carei în timp util, ci abia în ziua manifestărilor, când era deja prea târziu.

[….]

Ei bine, această bădărănie, născută din bezna gândirii lui Dobriţoiu (cu sau fără ordin de la partid), a fost transformată de acelaşi Dobriţoiu în muniţie pentru a-l înfiera pe Băsescu. Cică şeful statului ar fi refuzat deplasarea la Carei pentru că din „invitaţie” lipsea formula de adresare „Excelenţa Dvs.”.

[…]

Ăştia sunt ca pe vremea lui Stalin: mai întâi te împuşcă şi apoi îţi prezintă scuze – îmi pare rău, a fost o greşeală!

Din păcate, ministrul Dobriţoiu nu se află la prima ispravă de acest gen. La scurt timp după ce a fost paraşutat în fruntea Armatei, a cotrobăit prin sertare şi a găsit o listă de colonei năşiţi de predecesorul său, generalul Oprea. Şi pac, la Antena 3! Dar ca şmecheraş cuibărit în subteranele partidului, nu a livrat opiniei publice întreaga listă, cu cele două mii şi ceva de nume, ci doar vreo 40-50 de „inamici”. L-a expus linşajului antenist pe colonelul Turcescu, dar l-a ascuns pe colonelul Chirieac. Iar acum, în campania electorală, generalul Dobriţoiu defilează cot la cot, gamelă lângă gamelă, izmană lângă izmană, cu generalul Gabriel Oprea, cel care a produs mult înfieratele avansări în guvernările precedente. Doi bravi ostaşi ai armatei USL, dintre care unul a făcut mii de avansări de tip VIP, iar celălalt a dezvăluit opiniei publice sub 3%. Celelalte 97% intră sub incidenţa unor importante raţiuni de partid.

Şi ar mai fi ceva: legătura specială dintre tinicheaua din fruntea Armatei Române şi ambiţiosul plan de fraudare a referendumului din 29 iulie. Se numeşte Dumitru Samson, lucrează cu lumea interlopă şi se plasează în spatele lui Crin Antonescu la manifestările electorale. Şi încă un amănunt: este fiul vitreg al generalului Dobriţoiu.

Trăiască lumea interlopă! Trăiască armia română

Grigore Cartianu

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.