Horațiu Pepine: Riscul unei noi intoleranţe

Print Friendly, PDF & Email

Religia ca disciplină şcolară pare a fi supusă unor contestaţii tot mai insistente. După o decizie neclară a Curţii Constituţionale privind anumite articole din legea Educaţiei, a intrat în dezbatere la Senat o iniţiativă legislativă a deputatului Remus Cernea care solicită eliminarea Religiei din şcoală. Deputata europeană Monica Macovei ceruse şi ea acelaşi lucru în campania electorală pentru prezidenţiale. […]Faptul că unul vine dinspre stânga şi cealaltă dinspre dreapta este iarăşi un fapt înşelător, căci, în subiectele majore ale societăţii, ei au o platformă identică. De altfel capacitatea de a-şi transmite mesajele este amplificată tocmai de această diseminare a platformei anti-tradiţionaliste în toate zonele politice mainstream.

Noul extremism.

Noul extremism.

Prin urmare întrebarea privitoare la Religie ca disciplină şcolară se pune din nou cu tot mai mare insistenţă. Remus Cernea propune ca Religia să fie înlocuită cu Etica şi Cultura civică. Monica Macovei sugerase Istoria religiilor. Ceea ce au în comun aceste propuneri este eliminarea oricărui reper transcendent. Şcoala publică ar trebui, prin urmare, să elimine din discursul ei orice trimitere care să nu fie ironică la o realitate supramundană. Etica laică ar avea ca scop să sistematizeze anumite norme morale exclusiv în funcţie de utilitatea lor socială. Socialiştii francezi au făcut mai mulţi paşi în această direcţie şi au reluat subiectul eticii laice odată cu instalarea în funcţie a lui François Hollande.

Introducerea unui manual de Etică laică ar fi versiunea radicală a revoluţiei antitradiţionale, Istoria religiilor fiind forma ei moderată, dar mai complicată şi mai lipsită de sens. Căci a substitui Religia cu Istoria religiilor este ca şi cum ai preda un curs de lingvistică generală în locul celui de limba maternă. Dar în ce limbă ai preda acest curs? Aceasta este aporia moderaţilor. Radicalii nu ezită să spună lucrurile de-a dreptul, propunând etica laică şi militând pentru evacuarea oricărui simbol religios din spaţiul public, dar moderaţii se încurcă în propriile argumente. Este imposibil să vorbeşti despre istoria religiilor dacă nu ai habar de nicio religie anume. În cele din urmă însă scopul reformatorilor este acelaşi şi vizează o mutaţie fundamentală în gândirea oamenilor.

Am asistat la câteva dezbateri organizate recent privind religia în şcoală şi am putut observa felul în care esenţa subiectului este deturnată. Adversarii predării Religiei nu propun de obicei argumente de ordin general, ei contestând de fapt culoarea, parfumul, stilistica clericalismului ortodox. Ei se înverşunează de regulă împotriva ”popilor” şi a corupţiei clericale în genere şi ai spune că discursul lor seamănă mai curând cu Reforma lui Luther decât cu ateismul militant al unui Remus Cernea. Contestatarii Religiei în şcoală sunt cel mai adesea modernişti lovinescieni care nu vizează esenţa discuţiei, ci mai curând influenţa ortodoxiei în istoria românească şi presupusul ei rol antioccidental. În plus, modul acesta de abordare se întâlneşte de multe ori cu un vechi şi bogat filon anticlerical popular, oferindu-i o audienţă mult mai largă.

Dar modul acesta de argumentare ar părea absurd printre catolici sau reformaţi, ceea ce explică iarăşi de ce minorităţile religioase din România sunt mult mai ferme în a-şi proteja tradiţia decât românii ortodocşi. Aceştia sunt mereu scindaţi între aspiraţia lor către modernitatea occidentală şi sursele propriei identităţi, ceea ce favorizează confuziile. Intelectualii români, mai cu seamă, se revoltă împotriva stilului ”bigot” al ortodoxiei predate la şcoală şi sunt gata să se alieze cu radicalii din specia lui Remus Cernea.

Dar adevărata problemă nu ţine de consecinţele istorice ale schismei de la 1054 şi nu mai ţine nici măcar de rivalitatea istorică a marilor monoteisme. Creştinii, evreii şi musulmanii (în măsura în care am putea lăsa de o parte radicalismul lor ofensiv şi violent) sunt de aceeaşi parte. Ţinta reformatorilor progresişti este interzicerea oricărei referinţe fără ghilimele la Dumnezeu şi vizează, prin urmare, o despărţire totală de trecutul pre-iluminist.

Este admisibilă referinţa la Dumnezeu în discursul public? Sau este ceva ce ar trebui interzis ca fiind contrar raţiunii şi prin urmare de esenţă antiumanistă? Aceastea sunt întrebările şi nu digresiunile anti-ortodoxe, care ornamentează de obicei dezbaterile.

Vedem, aşadar, că cei care militează în mod conştient pentru scoaterea Religiei din şcoală vizează, în realitate, eliminarea din discursul educaţional a ideii de transcendenţă şi instituirea gândirii unice. Religia nu se opune ştiinţei şi nu o combate, ci propune doar o altă formă de gândire, care, dacă a fost cândva dominantă, a ajuns astăzi ”alternativă”. Dar ar trebui şcoala să elimine orice formă de gândire alternativă? Ar trebui să instituie un canon întors pe dos, adică unul care răstoarnă vechiul discurs teologic, împrumutându-i inclusiv dogmatismul?

Se spune că Biserica Ortodoxă exercită o influenţă foarte mare asupra societăţii şi politicului şi că ar trebui, prin urmare, să fie pusă ”la locul ei”. Dar este o argumentaţie fără nicio legătură cu problema. În şcoală, disciplinele ştiinţifice (fizică, chimie, biologie, psihologie, geografie, istorie) reprezintă 99% din discursul didactic, în timp ce referinţele la adevărul biblic sau la o realitate transcendentă, dacă nu sunt pur literare, cumulează abia 1%. Apoi, deşi ortodocşii sunt majoritari, interzicerea Religiei se răsfrânge uniform asupra tuturor cultelor.

În ciuda a ceea ce se spune, Religia ocupă un loc cu totul marginal în şcolile româneşti. Profesorii sunt adesea timoraţi de o ambianţă generală de persiflare şi nu exercită câtuşi de puţin influenţa care li se atribuie. Este adevărat şi faptul că sunt de multe ori slab pregătiţi şi că îşi subminează ei înşişi autoritatea mai eficient decât ar putea-o face adversarii lor. Dar asta este o problemă cu totul diferită. Cei care doresc evacuarea religiei din spaţiul public nu sunt preocupaţi de calitatea profesorilor şi a manualelor de religie, ei fiind, dimpotrivă, avantajaţi de precaritatea acestora.

Prin urmare Remus Cernea şi comilitonii lui ”de dreapta” doresc să unifice complet discursul şcolar şi să elimine şi firava alternativă, care mai supravieţuieşte cu greu, la stilul gândirii iluministe, dar într-o manieră care depăşeşte iluminismul, instituind treptat un nou dogmatism. Riscul este să asistăm la propagarea unei noi intoleranţe, camuflate sub chipul toleranţei.

Horațiu Pepine

5 gânduri despre “Horațiu Pepine: Riscul unei noi intoleranţe

  1. Scopul reformatorilor e clar de a-si continua revolutia, confiscand moralul si spiritualul de la Biserica. Peillon o spune clar de la min. 2.18 incolo : „On ne peut pas faire une révolution seulement dans la matière, il faut la faire aussi dans les esprits. On a laissé le moral et le spirituel à l’Eglise Catholique (…) Il faut inventer une religion republicaine” :

  2. @2 foarte tare clipul cu Peillon!
    Are tot tabloul clinic: reinventarea istoriei, religia politică, Revoluția care a dat greș pt că nu a fost destul de radicală – au rămas ne-revoluționate partea morală și spirituală!!!
    În plus, Peillon recunoaște: laicitatea e o religie. Îl ridică în slăvi și pe Marx – ca să fie clar, și îi critică pe unii care au întinat marxismul.
    Clipul ăsta e de manual !

  3. Ce facem cu formula Romania e un stat laic ? In cel mai religios stat occidental adica SUA nu se invata religie in scolile publice .

  4. In Statele Unite ale Americii, elevii se pot ruga in scoli si participa la activitati religioase, atata vreme cat nu afecteaza negativ activitatile colegilor. Pe langa asta, exista si scoala duminicala, in cazul protestantilor.

  5. simon sorin
    – romania nu e stat laic („Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia” – Constitutie, art 29)
    – sua e stat laic (adica, printre altele, statul nu sprijina, nu organizeaza activitati religioase in scoli; dar asta inseamna si ca nu le impiedica atunci cind copiii, parintii societatea le doresc; de aceea o sa vezi diverse activitati religioase in scolile americane publice; si, desigur, uneori si niste mici grupari galagioase de atei militanti fluierind de pe margine sau deschizind procese in serie)

    pe de alta parte, sistemele nu sint comparabile – in spatiul ortodox nu exista institutia scolii duminicale, fundamentala in sua; daca societatea se declara in majoritate ortodoxa si doreste educatie religioasa, asta, in conditiile date, nu se poate face decit in cadrul scolii; iar statul nu se poate opune dorintei societatii in aceasta privinta – statul e o institutie a carei misiune e binele social, adica al societatii; daca ar interzice orele de religie sau daca ar face sa fie dificil ca acestea sa se desfasoare (spre exemplu, cerind ca orele sa fie mutate la biserica, la scoala duminicala, stiind ca aceasta este practic daca nu imposibil, oricum extrem de daunator bunei desfasurari a educatiei), si-ar incalca misiunea fundamentala fata de societate si ar incalca sau ingradi libertatile cetatenilor („Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă”, „Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine” – Constitutie, art 29)

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.