Împotriva demonizării: Mircea Cărtărescu despre “dictatorul” Băsescu

Ca unul care stie ce inseamna sa returnezi o medalie, un premiu sau o decoratie, dar si ca unul care stie ce inseamna o dictatura, am citit cu mare atentie si cu admiratie acest articol de Mircea Cartarescu aparut in “Evenimentul Zilei”. Ca si Mircea, nu sunt un idolatru, vad si eu ceea ce poate fi vazut cu ochiul liber. Poate si pentru ca am vazut de aproape unele lucruri pe care multi au decis sa le ignore: curajul lui Traian Basescu de a porni pe drumul decomunizarii riscand enorm (chiar pozitia de presedinte), pe vremea cand unii dintre consilierii sai il sfatuiau sa nu o faca. Niciodata in relatiile mele cu Traian Basescu nu am simtit dispret ori bucuria de a ma persifla. Se prea poate ca altii sa fi trait alte experiente. Temele discutiilor noastre au fost intotdeauna la obiect, despre istorie, politica, valori morale. Stiu, vor fi destui care se vor indoi, ma vor acuza ca scriu aceste randuri din conformism, din obedienta, din servilism, ca urmaresc cine stie ce avantaje. N-au decat sa scrie ce doresc, eu stiu ce-am trait, ce-am vazut, ei spun ce gandesc, la randul lor. Suntem fiinte libere, nu trebuie sa ne inregimentam in vreun cor. Pana la ora actuala, nimic nu ma face sa vad in Traian Basescu un personaj malefic, un om politic care ignora deliberat interesele comunitatii politice pe care a jurat sa o serveasca. Este imperfect, are francheti care pot deranja, nu se fereste sa spuna lucrurilor pe nume, uneori foarte abrupt. Aceste lucruri pot fi discutate normal, fara a cadea in ispita demonizarii.

Sunt multi care uita ce a insemnat Pactul dintre Hitler si Stalin din 1939. Traian Basescu nu face parte dintre acestia. Sunt multi care uita ce au insemnat propaganda comunista si sistematica spalare a creierelor. Traian Basescu nu face parte dintre acestia. Sunt multi care admira miscarile totalitare din istoria Romaniei. Traian Basescu nu face parte dintre acestia. Sunt multi pentru care statul de drept este o gluma.Traian Basescu nu face parte dintre acestia. N-am facut aici decat sa rostesc cateva adevaruri factuale.

In jurul unei decoratii

de Mircea Cartarescu

Nu pot spune că-l cunosc, nici măcar superficial, pe preşedintele Băsescu ca om. Ultimele mele afirmaţii în privinţa caracterului său le-am făcut pe baza a ceea ce vede toată lumea la televizor. L-am întâlnit pe preşedinte doar o dată, când mi-a dat o decoraţie (am mai primit una similară, cu aceeaşi semnificaţie pur culturală, de la Emil Constantinescu şi încă una de la Ambasada Franţei). Atunci i-am spus în public: “Cred că nu v-aţi ratat încă şansele de a fi un preşedinte bun pentru România”. În acel moment, majoritatea liderilor de opinie gândea încă asemănător. Anti-băsescianismul nu exista încă. Traian Băsescu ştia ceva despre mine, nu doar pentru faptul faimos de a-mi fi citit, sau măcar a fi început să-mi citească, “Levantul”, ci şi pentru că, mulţi ani în urmă, în confruntarea lui cu Adrian Năstase pentru preşedinţia României, se proiectaseră în favoarea sa două filmuleţe, unul cu Andrei Pleşu şi celălalt cu mine. Nu exista nici pro-băsescianismul în acel moment. Nu existau încă atât de blamaţii “intelectuali ai lui Băsescu”.

Vreau să spun prin asta că nu am nici interese, nici vreo legătură de orice fel cu actualul preşedinte. Nu am nici un tropism faţă de putere, nu m-a interesat puterea niciodată, n-am avut niciodată nici o funcţie, n-am fost în nici un comitet şi-n nici o comisie. L-am susţinut pe Băsescu când era vital să fie susţinut şi-l susţineau toţi – pentru că PSD-ul era văzut ca pericolul de moarte pentru România, cum este cu adevărat şi azi, în ciuda orbirii atâtora – şi am încetat să-l susţin când mi-am dat seama că el nu mai poate câştiga în faţa valului enorm de adversari. I-am dat însă toate şansele, spre deosebire de cei care i-au întors spatele mult prea devreme şi prea puţin justificat, şi faptul că am încetat să-l susţin nu înseamnă că m-am adăugat corului demonizatorilor săi.

După fraza pe care-am citat-o, Traian Băsescu mi-a răspuns, de asemenea de la microfon: “Tot ce vă rog e să nu-mi trimiteţi decoraţia înapoi dacă veţi crede vreodată că mi-am ratat aceste şanse”. Preşedintele zâmbea şi toată asistenţa a râs, ca şi când ar fi fost o glumă bună. Dar iată că după doar câţiva ani am ajuns în această situaţie.

Ar fi azi un gest spectaculos să-i înapoiez medalia, aş deveni peste noapte eroul Antenelor, al ziarelor şi revistelor antibăsesciene şi poate că “mi-aş spăla păcatele” în ochii unor foşti prieteni. Altădată o făcuse, notoriu, John Lennon cu decoraţia primită de la regina Angliei. M-aş situa, cum stă frumos unui intelectual şi artist, de partea libertăţii şi împotriva tiraniei. Aş schimba tabăra perdantă cu cea câştigătoare.

Ce să zic, şi eu aş vrea din tot sufletul să mă aflu de partea libertăţii şi împotriva tiraniei. Numai că în nefericita noastră ţară aceste noţiuni sunt bălăcite împreună până la nemairecunoaştere. Căci doar, ce vreţi, suntem aici la porţile Orientului. Orbul vede aici mereu libertatea şi robul lumina… Aş fi fericit să fiu de partea opoziţiei dacă ea ar reprezenta libertatea, binele, viitorul sau măcar normalitatea. Dar de când e PSD-ul sinonim cu libertatea? Ponta seamănă mai curând cu Coriolan Drăgănescu, dacă e să-l compari cu cineva. De când e Dan Voiculescu sinonim cu libertatea sau cu binele României? De când sunt cei mai venali ziarişti şi pegra televiziunilor sinonimi cu heralzii libertăţii? Şi controlează oare Băsescu propriul partid cu aceeaşi mână de fier cu care-i controlează Antonescu pe liberali?

Şi ce tiranie e aceea în care tiranul e ţinta celei mai susţinute batjocoriri publice fără ca el să apeleze la aparatul de represiune? Ce tiranie e aceea susţinută de oameni pe care îi cunosc bine, şi despre care afirm că e o ruşine să-i acuzi de sprijinirea unui dictator: Theodor Baconski, Cristian Preda, Sever Voinescu, Valeriu Stoica, Vladimir Tismăneanu, Gabriel Liiceanu sau Horia Patapievici? De acord, Băsescu se comportă, la conducerea României, ca un nu prea cioplit căpitan de navă. Dar un căpitan de navă nu e un despot. Parcursul i-a fost însoţit de destule derapaje care i-au scos la suprafaţă bateria de şovinisme de toate felurile de care e plin-ciucure românul mediu. Toate acestea arată, poate, un preşedinte inadecvat, dar nu unul malefic. Sunt de acord să căutăm altul mai pe măsura cerinţelor unui stat modern, dar nu cred că un om raţional poate vedea în preşedintele actual un demnitar anti-democratic sau un dictator. Căci numai unui dictator vădit i-aş trimite o medalie înapoi. Sper că nu va veni vreodată momentul în care să fiu silit să-i înapoiez decoraţia pe aceste temeiuri. Căci o voi face fără ezitare.