Istoria are un umor usturător și își așteaptă răbdător victimele. Puțină lume a notat acest obicei sarcastic și inevitabil al istoriei. Politicieni, comentatori și, mai ales, militanți activi trebuie să învețe: istoria revine, măcar pentru a-și ridiculiza elevii superficiali.
Cel mai recent exemplu e furnizat de criza din Libia. Evoluția evenimentelor a virat spre tragic și farsă, în același timp. Tragismul stă în revenirea violentă și cîștigătoare a tiranului, în acest caz faimosul Colonel Gaddafi, pe care prea multe somități de presă l-au transformat, cu timpul, într-o caricatură fără putere. Farsa îi caută pe partizanii așa numitei “no-fly zone”. E vorba de aceiași oameni care s-au împotrivit prin toate mijloacele acțiunii militare americane în Iraq. Corul care blestema administrația Bush, cere, acum, administrației Obama să impună interdicția totală asupra spațiului aerian libian (așa numita “no-fly zone”).
Ce nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă partizanii acestui tip de acțiune e că nu există nici o desoebire între “no-fly zone” în Libia – la inițiativa Președintelui Obama și atacul armat asupra Iraq-ului – la inițiativa Președintelui Bush. Amîndouă sînt război în toată regula.
Naivii sau ipocriții lasă impresia că interdicția asupra spațiului aerian libian e o chestiune de teorie legală care se poate rezolva în urma consultărilor la nivel politic și de experți. Din păcate nu e așa. Oricine va avea curiozitatea să întrebe un analist militar va afla că interdicția poate deveni fapt numai după distrugerea instalațiilor anti-aeriene libiene și, deopotrivă, a aviației militare libiene. Iar asta înseamnă o intervenție militară masivă și nimicitoare. Cu efecte de amble părți: control aerian asupra Libiei și contrareacție libiană (luări de ostateci, atentate teroriste și tot tacîmul dezgustător pe care putem miza în asemenea ocazii).
De unde, atunci, diferența de percepție a presei și a militanților civili? De ce violența militară a fost un scandal în cazul Iraqului și e salutară în cazul Libiei? Simplu și vechi de cînd lumea: partizanatul. Obama e idolul presei majoritar stîngiste, Bush e anatema pentru același grup.
Interdicția aeriană va deveni fapt sau nu. Interdicția de credibilitate a presei e, aproape, fapt împlinit.
Vechile si eternele standarduri duble… pe care le percepe astazi numai dreapta si ailalti se fac ca ploua.
Clinton a avut o maxima celebra: “In cazul unui conflict primul lucru pe care il intreaba presedintele ( US) este unde ii sunt portavioanele”
In cazul unui no-fly zone trebuie instaurata o suprematie aeriana iar asta nu o poate face un portavion pentru suprafata unui teritoriu cum e cel al Libiei.
Iar din ciclul
am putea sa bifam linistiti premiul nobel.
Comandouri de parasutisti din al 2-lea Regiment de parasutisti al Legiunii Straine, sprijinite de escadrila EOS2 al celui de 4-lea Regiment de elicoptere al Fortelor Speciale, au fost implicate in actiunea declansata contra Cartierului General a lui Gaddafi. Deasemenea au fost implicate fortele speciale britanice si iordaniene. Sprijinite de fortele NATO, trupele de rebeli- a caror caracteristica principala a fost dezorganizarea – au actionat in ultimile zile surprinzator de eficace.
NATO, un aport important, decisiv chiar, la structurarea fundamentului noului stat islamic libian .