Ioan T. Morar: Mi-e greață, mi-e teamă, mi-e milă. Pe marginea atentatului Charlie Hebdo

Print Friendly, PDF & Email

charlie hebdo hollande frantaDe-o vreme trăiesc în Franța. Citesc presa (am chiar un abonament la cel mai important cotidian francez), încerc să înțeleg țara și locuitorii ei. Am citit de puține ori Charlie Hebdo. Mi s-a părut că le lipsește ceea ce aș numibunăvoința umorului. Nu m-au făcut să rîd sănătos, mi s-au părut încrîncenați.  Am citit de mult mai multe ori Le Canard Echainé, unde am văzut și umor mai mult, și o luptă mai clară și mai determinată împotriva lumii strîmbe în care trăim. Dezvăluirile făcute de “rățoi” au provocat acțiuni de corecție a lumii politice franceze, au generat anchete penale, reacții sociale etc. (cumva cum, zic eu, a făcut și Academia Cațavencu în cea mai bună perioadă a sa).Charlie Hebdo a avut un curaj unidimensional, mai ales. A atacat mai ales convingerile religioase. Așa au înțeles ei că funcționează umorul. Eu, unul, i-am penalizat în singurul mod în care poate fi penalizată o publicație: nu i-am cumpărat și, deci, nu i-am citit. Dacă, însă, ar fi fost amenințați, într-un fel, cu interdicția, aș fi semnat orice pețiie în favoarea lor.

Barbaria de astăzi mi se pare, așa cum s-a spus deja, cel mai mare atentat împotriva presei, împotrivaa libertății de expresie, care a avut loc vreodată în Franța. caricaturiști opriți cu kalașnicovul, o barbarie fără seamăn. Șiu eu sînt Charlie, o spun cum au spus-o sute de mii de francezi!

Sînt multe lucruri greșite în țara asta, sau care mi se par mie greșite. Este greșit ca o țară care se consideră tatăl și mama laicității, să aibă un președinte care nu spune majoritarilor nici o urare de, să zicem, Crăciun, dar se deplasează la o moschee să ureze cele cuvenite minorității arabe. Prin astfel de gesturi discutabile, se descurajează o parte a populației și se încurajează o altă parte, mai mică și mai activă religios. Recent, o instituție administrativă din Franța a fost admonestată pentru că a expus, într-un spațiu public, o iesle de Crăciun (tradiție puternică în lumea catolică franceză). S-a invocat laicitatea statului, deși, același stat, prin primarul general al Parisului organiza o mare sărbătoare la început de Ramadam. Nu sînt eu chemat să rezolv problemele Franței, dar nu pot să nu observ dubla măsură în comportamentul public al forței politice care conduce această țară. Mi-e teamă că scenariul din cartea lansată astăzi (ce coincidență) și scrisă de Houellebeq, acela cu un președinte musulman al Franței, va încinge spiritele și va distruge lumea valorilor în care cred (și nu numai eu).

Pe de altăparte, mi-e milă de arabii care au venit în Franța atunci cînd țările lor și-au luat independența, iar ei erau văzuți ca niște trădători. Da, arabii care au fost alături de ocupantul francez și care au văzut că el, ocupantul, vine dintr-o lumea mai avanasată, mai confortabilă, mai îndestulată. Pe care ei, “colaboraționiștii” harkis, și-au dorit-o și au servit-o. Da, de acești bătrîni pe care-i văd zilnic în La Ciotat, privind peste marea albasatră, spre Marocul și Algeria și Tunisia lor , din care au fugit, de ei mi-e milă.

După cum merg lucrurile, FN, extrema dreaptă franceză a cîștigat puncte serioase în sondaje. Mi-e greață și mi-e teamă.

Și eu sînt Charlie.

Mi-e milă de o Franță în care valorile europene sînt ascunse pentru că nu sînt corecte politic. Și în care își fac loc focare ale urii pentru că li se face loc. În care respectăm prea mult valorile celuilalt, în vreme ce sîntem obligați să renunțăm la valorile noastre.Nu spunem Crăciun, că-i jignim pe cei care nu-l sărbătoresc.

Europa are o problemă. Și problema nu se va rezolva printr-o toleranță unilaterală.

Și eu sînt Charlie. Mai aveți gloanțe?

Un gând despre “Ioan T. Morar: Mi-e greață, mi-e teamă, mi-e milă. Pe marginea atentatului Charlie Hebdo

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.