Ion Cristoiu: Tâmpiţii regimului de democraţie populară

    Print Friendly, PDF & Email

    Sub titlul „Tot sprijinul corespondenţilor care demască uneltirile chiabureşti!”, „Scînteia” din 9 februarie 1952 abordează cazul corespondentului voluntar Gheorghe Popiac, din satul Antoheşti, comuna Gloduri, raionul Zeletin, regiunea Bârlad.

    […]

    Între 8 august 1951 şi 8 februarie 1952, a trimis ziarului 90 de scrisori. 90 de scrisori în 6 luni, 15 scrisori într-o lună, alcătuită din 30 de zile, o scrisoare la două zile, aşadar:

    „Pe deal la Antoheşti, într-o căsuţă de şindriliţă, făcută din bârne vechi, trăieşte ţăranul sărac Gheorghe Popiac, unul dintre miile de corespondenţi voluntari ai «Scînteii», verigi preţioase ale legăturii partidului şi ziarului său cu masele. În casa lui se găsesc câteva volume din operele lui Lenin şi ale tovarăşului Stalin, M.I. Kalinin «Despre presă şi corespondenţii de presă», «Despre corespondenţi şi corespondenţe», romanul «Pământ desţelenit» şi alte cărţi. Cărţile acestea îi sunt prietene dragi şi îndemn la luptă, la scris. Ţăranul sărac, corespondentul voluntar Gheorghe Popiac, cu un hectar de pământ, a scris «Scînteii» de la 8 August şi până la 8 Februarie peste 90 de scrisori.”

    Ţăranul sărac Gheorghe Popiac, corespondentul voluntar al „Scînteii”, se ocupă în scrisorile sale nu numai de viaţa nouă, care înfloreşte în sat, dar şi de uneltirile chiabureşti, dovedindu-se astfel un luptător pe frontul cuvântului îndreptat împotriva duşmanului de clasă:

    „Partidul însă l-a învăţat că în perioada construirii socialismului a sta în primele rânduri pe frontul luptei de clasă împotriva duşmanului este o sarcină de onoare a corespondentului de presă. De aceea, Gh. Popiac a demascat cu curaj elementele duşmănoase, pe chiaburii: Mariţa Chihodaru, care nu şi-a plătit impozitul de doi ani, pe chiaburul Ion Antohi, care a sabotat însămânţările, pe chiaburul Breahnă, care a sabotat colectările, pe Ion Barcan şi alţi duşmani ai păcii şi ai regimului nostru.”

    Gheorghe Popiac a scris nu numai pe adresa ziarului „Scînteia”. A trimis sesizări şi Comitetului Regional de partid Bârlad, Comitetului raional Zeletin, Sfatului Popular Regional Bârlad, Uniunii raionale a Cooperativelor de consum şi multor altor instituţii ale regimului de democraţie-populară. Acestor sesizări li s-a răspuns – critică „Scînteia” – cu o indiferenţă revoltătoare: „De sus de la regiune, până jos în comună, organele de partid şi de stat au dovedit însă un total dezinteres faţă de munca corespondentului de presă. Deşi este obligat, prin Hotărârea Biroului Politic al Comitetului Central cu privire la activitatea ziarului «Scînteia», ca în termen de două săptămâni de la primirea adresei să răspundă ziarului la semnalele critice ale corespondenţilor, Comitetul regional de partid Bârlad n-a găsit de cuviinţă să răspundă la majoritatea criticilor juste aduse de corespondentul Gh. Popiac. Acelaşi lucru l-au făcut şi Sfatul popular regional, Comitetul raional de Zeletin ş.a.”

    Potrivit articolului, demascând uneltirile chiabureşti, viteazul corespondent voluntar şi a atras ura duşmanului de clasă: „Nici atunci când duşmanii ţărănimii muncitoare, demascaţi în mai multe rânduri de corespondent, au început să-l ameninţe, organele locale, în frunte cu Comitetul regional de partid, nu au luat nicio măsură, deşi lucrurile le erau cunoscute. Redacţia le sesizase la timp. Atitudinea pasivă a organelor locale de partid şi de stat a dat apă la moară elementelor duşmănoase şi huliganice. Chiaburii au trecut de la ameninţări la fapte, şi în ziua de 21 Decembrie 1951 corespondentul voluntar Gh. Popiac a fost atacat de către chiaburul Ion Barcan. Nici în faţa acestui act criminal, răspuns huliganic şi banditesc la libertatea de a te exprima în scris, Comitetul regional de partid Bârlad şi Comitetul raional de partid Zeletin n-au luat măsuri imediate pentru arestarea şi trimiterea în judecată a chiaburului, care până în ziua de 14 Ianuarie 1952 era încă liber.”

    Din punct de vedere al combativităţii revoluţionare, „Scînteia” avea dreptate să se indigneze. Din punct de vedere omenesc, chiaburii aveau dreptate să treacă de la ameninţări la fapte – Gheorghe Popiac era un turnător nenorocit. Din punct de vedere al bunului simţ, Comitetul regional de Partid Bârlad a avut dreptate să nu-i răspundă -Gheorghe Popiac era un grafoman absolut. Din punct de vedere publicistic, am dreptate când reamintesc acest caz. El ne arată nouă, celor înjuraţi prin scrisori sau prin mesaje postate pe internet, că tâmpiții nu sunt o caracteristică a democrației burgheze.

    Tâmpiţi a avut şi democraţia populară!

    Ion Cristoiu

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.