Ion Ficioru, unul dintre cei mai duri ofiţeri din lagărele comuniste: „Nu regret nimic”

Print Friendly, PDF & Email

Fostul comandant al Coloniei de Muncă de la Periprava, Ion Ficioru, este considerat unul dintre cei mai duri ofiţeri de penitenciare din perioada regimului comunist. După ani de tăcere, Ion Ficioru şi-a prezentat, în exclusivitate pentru România liberă, propria versiune despre atrocităţilor petrecute în închisorile pe care le-a administrat.

Deţinutul cosea. Trebuia să-şi facă norma. Fusese trimis în Colonia de Muncă de la Periprava şi, păzit de un gardian, muncea. La un moment dat, bărbatul ridică în aer coasa, fără să-şi dea seama o îndreaptă spre gardian, gardianul se sperie, scoate puşca şi îi zboară creierii. Deţinutul moare pe loc. Este trimis la groapa comună. Scena este povestită de chiar comandantul lagărului de atunci, Ion Ficioru. Acum, colonelul în rezervă are 85 de ani, trăieşte în Bucureşti, iar numele lui este vehiculat printre cei 35 de torţionari despre care Institutul pentru Cercetarea Crimelor Comunismului a anunţat că a declanşat procedurile de investigare, fiindcă ar fi comis crime şi abuzuri în închisorile comuniste. Crima petrecută în anii ’60 are, însă, încă un martor supravieţuitor, pe Octav Bjoza, care acum are 75 de ani şi este un fost deţinut politic. Aceeaşi crimă, o altă versiune: istovit, nemâncat, prizonierul respectiv adormise în stuf. Se înserase. La un moment dat, s-a auzit puternic un semnal: Adunareeeeeea! Buimac, speriat, bărbatul o rupe la fugă să strângă rândurile lângă ceilalţi deţinuţi. Cei câţiva metri în care a fugit i-au fost însă fatali. Un gardian, văzându-l alergând, a scos arma şi i-a zburat creierii. Deţinutul a murit pe loc. A fost trimis la groapa comună.

”Toţi oamenii aveau picioarele pline de bube infectate”

Ziarul România liberă a restituit atmosfera din Colonia de Muncă de la Periprava/formaţiunea 0830 în perioada 1958-1963, intervievând un „torţionar” şi un deţinut. Ion Ficioru a deţinut funcţia de locţiitor de comandant (1958-1960), iar apoi de comandant (1960-1963), iar Octav Bjoza a fost deţinut politic, un student aruncat în puşcărie pe considerente politice. Condiţiile de muncă din acea colonie de muncă erau execrabile, potrivit informaţiilor din cartea „Dicţionarul penitenciarelor din perioada comunistă 1945-1967)”. Radu Ciuceanu este citat în volumul „Dicţionarul penitenciarelor…” cu o mărturie cutremurătoare despre viaţa de zi cu zi la Periprava „Munca la stuf era dură. Deţinutul trebuia să se aplece în apă până la gură şi să reteze stuful cu o seceră. Trestiile erau legate în snopi care erau căraţi la mal. Picioarele muncitorilor erau tăiate şi jupuite de capetele de trestie retezate sub apă. Toţi oamenii aveau picioarele pline de bube infectate. Mâncarea era proastă şi puţină”. Vara, deţinuţii erau folosiţi în special la munci agricole şi la creşterea animalelor, iar iarna lucrau la recoltarea stufului din Deltă, exportat apoi în Germania Occidentală. După valurile de arestări declanşate de Securitate în 1958, efectivele coloniei de muncă au crescut, la fel ca în toate celelalte locuri de detenţie din România comunistă.

Din cauza condiţiilor inumane din această colonie (foame, frig, bătăi zilnice) şi a normelor de lucru, imposibil de realizat chiar şi pentru muncitorii de profesie, numărul deceselor de aici era foarte mare.

România liberă a vorbit şi cu subalternul lui Ion Ficioru. Alexandru Ioaniţescu a declarat reporterilor RL că a muncit la viata sa ca un tip „sever si corect” . Vezi detalii aici.

Ficioru: „Eu n-am bătut pe nimeni”

Colonelul Ion Ficioru contrazice, într-un interviu acordat în exclusivitate României libere, documentele istorice şi vine cu o altă versiune asupra acelui loc. El susţine că foştii deţinuţi „au scris numai minciuni, majoritatea dintre ei fiind legionari”. „Dacă toate penitenciarele ar fi avut comandant ca Ficioru nu se întâmpla nimic”, punctează el. Într-adevăr, în acea colonie au fost aduşi legionari, dar printre ei se mai găseau ţărănişti şi liberali.

[…]

Ficioru se autodefineşte drept un comandant care a „ştiut să facă ordine şi să impună disciplina” în penitenciarele prin care a trecut. „Nu-mi place haosul. Când am ajuns la Periprava era haos. Mânca cine era mai puternic. Intrau pe geamuri şi luau mâncare. Care era mai puternic trăia mai bine. Am impus disciplina. Ăla care nu e atent la degetul dirijorului greşeşte, iar corul nostru nu mai cântă cum trebuie…”, mărturiseşte el. „La Periprava îmi făcea o deosebită plăcere să discut cu popii. Eu am citit Biblia de la tata acasă. Iar ei erau extraordinar de miraţi cum eu cunosc Biblia, de la Vechiul la Noul Testament. Eu n-aveam liceul, aveam şcoala primară, patru clase primare, profesionale, de electrician în fabrică şi am mai învăţat câte ceva când am fost activist de partid. Eu, ca activist de partid, am învăţat multe de la oameni”, povesteşte Ficioru. Colonelul spune că, în acea perioadă, primea ordine direct la ministrul de Interne de atunci, Alexandru Drăghici, un alt lider comunist care a scăpat nejudecat pentru crimele din trecut. Pentru a scăpa de anchetă, în 1991, Drăghici a fugit în Ungaria la fiica sa, iar autorităţile ungare au refuzat să-l extrădeze, deoarece crimele comise de el se prescriseseră din punctul de vedere al jurisprudenţei ungare. „Drăghici venea la Periprava o dată sau de două ori pe an, ca să se intereseze de agricultură. Am avut o relaţie bună cu el. Când îşi anunţa vizita, îi găteam. Puneam la bucătărie să i se facă un crap frumos, la cuptor şi îi plăcea nespus să mănânce”, spune Ficioru. În rest, Ficioru nu îi reproşează nimic fostului lider comunist.

De altfel, discuţia cu el decurge greoi. Bătrâneţea îl face să sară brusc de la o idee la alta, dintr-o perioadă a vieţii la alta. La un moment dat descrie o scenă petrecută în Colonia de Muncă Poarta Albă, când avea 26 de ani şi fusese desemnat comandant. „Odată ajunseseră 50 de oameni care făceau greva foamei. I-am băgat pe toţi într-o baracă. Afară, am ordonat să se gătească, să se facă mazăre şi fasole. Plutea în aer un miros extraordinar. Iar mirosul ajungea la ei, te lua de nas”, relatează el. Fără să-şi dea seama, Ficioru explică tacticile pe care le folosea ca să-i scoată de deţinuţi din greva foamei. În acea perioadă toate formele de protest trebuia înăbuşite, ca să nu se afle de condiţiile de acolo. „Iar deţinuţii, înfometaţi, ţipau. De ce veniţi cu acel miros aici? Le-am spus că, potrivit legii, eu trebuie să stau cu mâncarea lângă ei patru ore. Eram dator să vin cu mâncarea. După ce am plecat, au luat şi au mâncat. Din acel moment nu mai erau în greva foamei…”. Întrebat dacă acei oameni i-au stârnit compasiune, Ficioru a răspuns că doleanţele lor erau irealizabile şi era mai bine pentru ei să iasă din greva foamei.

[…]

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.