Laurenţiu Mihu: Ion Iliescu şi Revoluţia, ultimul tratat de ticăloşie

Laurenţiu Mihu

Ministrul Baconschi l-a făcut pe fostul preşedinte Iliescu să nu mai pună geană pe geană de când i-a dat prin cap să se refere public la o posibilă comasare a unor institute specializate în studierea evenimentelor din decembrie 1989.

Copleşit de gânduri şi înfrigurat de idee, Ion Iliescu a răspuns numaidecât: “Este o ticăloşie fără margini. Să le fie ruşine!”

Experienţa controversată de viaţă şi solida sa pregătire, căpătată la Bucureşti şi Moscova, l-au determinat pe tătucul socialiştilor români de azi să plaseze cu naturaleţe cuvântul “ticăloşie”, dar, tocmai în virtutea CV-ului său politic, să îl plaseze prost.

Corect ar fi fost, în schimb, astfel: ticăloşie ar fi doar comasarea în loc de desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române, inventat şi păstorit de Ion Iliescu încă din vremea ultimului său mandat de preşedinte.

Da, domnule fost şef al statului, şi etern tovarăş, acest IRR pe care personal l-aţi creat în 2004 ar trebui să dispară cu totul pentru că, şi sunt sigur că aţi fost tot timpul conştient, nu şi-a avut rostul nici o clipă.

Cel puţin nu ca un instrument obiectiv de studiere a istoriei recente.

Argumentele sunt de bun simţ şi este păcat că în România anului 2011 ne pierdem încă timp şi energie să facem lumină în jurul evidenţei.

Tocmai de aceea, îmi cer scuze faţă de cititori că voi relua aici întrebări simple prin care, dacă s-ar fi răspuns la timp, s-ar fi asigurat o minimă igienă în dezbaterile publice despre decembrie 1989.

Aşadar:

* Cu ce scop a apărut Institutul Revoluţiei Române?

* Câtă credibilitate are o instituţie fondată, girată şi controlată fix de personajul cel mai controversat al momentului pentru studierea căruia se spune că a fost şi înfiinţată?

* Câtă credibilitate are un institut de cercetare, câtă vreme din conducerea sa extinsă fac parte o grămadă de alte personaje implicate direct în evenimentele asupra cărora ar trebui, zice-se, să ne informeze?

* Câtă credibilitate are un institut de cercetare asupra istoriei recente, controlat integral de statul român?

* Câtă credibilitate are acest institut, din moment ce parte din eforturile sale sunt vizibil orientate spre legitimarea trecutului alunecos al preşedintelui său, comunistul pur-sânge, Ion Iliescu?

* Câtă credibilitate are un institut care a cooptat în rândurile sale revoluţionari cel puţin controversaţi, ale căror fapte, unele poate penale, nu vor fi niciodată pe deplin lămurite publicului larg?

* În fine, câtă credibilitate are un organism condus de însuşi Ion Iliescu?

Ei bine, domnule Ion Iliescu, nu este o ticăloşie mai mare faptul că încă ne batem capul cu astfel de întrebări?

Nu este o ticăloşie mai mare faptul că, după 20 de ani, apetitul dumneavoastră de a monopoliza istoria este la fel de ridicat ca odinioară?

Şi încă un detaliu, domnule Iliescu: nu este o ticăloşie uriaşă faptul că pe şantierul pe care l-aţi amenajat sapă după adevărul despre Revoluţia din ’89 nu arheologii, ci numai dinozaurii?