Ion Macovei: Mutații monstruoase sub influența televiziunilor rusești

    Print Friendly, PDF & Email

    Ion MacoveiChiar dacă zgomotul războiului din Ucraina nu ajunge până la Nistru, oamenii din satele noastre suferă și ei. Fără să-și dea seama, ei ajuns să fie victimele războiului informațional, în care propaganda de la Kremlin îi transformă pe oameni în niște idioți creduli.

    Am avut ieri ocazia să ascult conversația dintre două femei ce au făcut piața în oraș și se întorceau cu autobuzul în sat. Una din ele, cu un aer superior de om bine informat, îi povestea vecinei de scaun cum ucrainenii ar fi răstignit un băiețel în Slaviansk, iar avionul malaysian cu 298 de oameni la bord care s-a prăbușit zilele trecute în Donbas a fost doborât din greșeală, pentru că armata ucraineană ar fi țintit avionul prezidențial al lui Putin ce a trecut pe același traseu.

    Cu alte cuvinte, femeie reproducea fără să clipească toate minciunile gogonate pe care le-au difuzat posturile de televiziune pro-guvernamentale rusești. Ba mai mult, la un moment dat chiar a început să justifice separatismul teroriștilor, de parcă în 92 nu a fost război pe Nistru, iar Republica Moldova a rezolvat demult problema integrității teritoriale.

    […]

    Sunt sigur că dacă rușii vor spune la televizor că Ucraina îi atacă cu bombe atomice, mulți moldoveni vor pune botul și vor începe să sape buncăre în grădină, chiar dacă ucrainenii nu au asemenea arme. Televiziunile rusești spală bine creierii oamenilor, care nu s-au învățat măcar un pic să se informeze din mai multe surse și să gândească critic. Urmările unei asemenea atitudini sunt foarte periculoase.

    Ion Macovei

    Un gând despre “Ion Macovei: Mutații monstruoase sub influența televiziunilor rusești

    1. Doar o pauză de aproape un sfert de secol e prea mică pentru cât de temeinic le-au fost spălate creierele. Nu trebuie decât un mic declic și vom vedea iarăși cum vor trepida de mânie proletară, ca mulți dintre frații de dincoace de Prut.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.