Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Ion Petrescu: Ce a câştigat România, acum, în Statele Unite?

Judecând lucrurile la rece, fără patima celor orbiţi de disperarea de a câştiga campania pentru alegerile, nu doar parlamentare, din 2012, câteva repere importante pot fi semnalate.

Primul – la nivel prezidenţial. Preşedintele ţării nu ar fi plecat la Washington D.C., dacă nu avea siguranţa întrevederii cu omologul american. Întâlnirea cu vicepreşedintele Joe Biden nu a făcut decât să confirme, printr-un schimb amical de opinii, ceea ce deja se stabilise pe căi diplomatice – unitatea de vederi privind consolidarea parteneriatului strategic şi amplasarea interceptoarelor americane la Deveselu.

Băsescu – oricât nu ar plăcea asta adversarilor săi – nu s-a dus la Casa Albă „ca să facă frumos”, în faţa partenerului său de dialog. Ce a discutat şeful statului român cu omologul american? Condiţia actuală a României. Cea de jucător-cheie, la flancul răsăritean al NATO. O sintagmă enunţată de secretarul american de stat Hillary Clinton, în declaraţia pe care a făcut-o după semnarea Acordului dintre România şi Statele Unite privind scutul antirachetă.

Acordul menţionat nu este doar rodul unei loialităţi de aliat, probată – pe plan militar – în teatrele de operaţiuni militare din spaţiul ex-iugoslav, irakian şi afgan. Unde au căzut la datorie, pentru America – nu este nicio greşeală de tipar -, nu puţini militari români. Nu unguri. Nu din stânga Prutului. Nu din alte arealuri statale nu prea amicale cu naţiunea română de azi.

Documentul semnat de ministrul român de externe şi doamna Clinton este şi expresia unei temerităţi, de a privi spre Răsăritul Europei ca la o federaţie ce trebuie să înţeleagă că ameninţările emise la Kremlin, pot impresiona doar pe votanţii ruşi, nerăbdători să vadă confirmată bănuiala că Dmitri Medvedev va candida la al doilea mandat prezidenţial, secondat, vorba vine, de Vladimir Putin – eternul premier.

Oficial, după ratificarea acordului, SUA va instala dispozitivele defensive pe parcursul a patru ani. Asta în condiţii de pace. Într-o nedorită situaţie de criză, timpul se va reduce în raport de gravitatea ameninţării, nemaifiind decât o chestiune de zile.

Întâlnirea preşedintelui Băsescu cu directorul CIA, David Petraeus – în prezenţa şefilor principalelor servicii secrete româneşti -, ca şi aceea cu liderul Departamentului Apărării, Leon Panetta – cu participarea ministrului român al apărării şi a şefului Statului Major General al Armatei României – constituie racordări pragmatice salutare ale noilor decidenţi americani, de la Langley, în McLean, Virginia, sediul Central Intelligence Agency, şi de la Pentagon, cu responsabilii români pe domenii similare, pe sprijinul cărora se vor baza în (im)previzibile situaţii de criză.

O deplasare de o asemenea anvergură, finalizată cu contacte multiple, focalizate pe confirmarea continuităţii, la un etaj superior, al parteneriatului strategic bilateral, este o victorie pentru România. Una majoră. De care s-a luat act la Moscova, Chişinău şi Budapesta. Cu inconvenientele aferente.

Vizita lui Traian Băsescu, la Casa Albă, nu a fost una deloc forţată. Ci conformă interesului naţional. Chiar dacă asta nu place nenumăraţilor şi puternicilor opozanţi interni, ai celui care încă mai este preşedintele României.

Ion Petrescu

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.