Iulian Fota: 2012- o criză a încrederii

    Print Friendly, PDF & Email

    Din păcate, vara lui 2012 nu a însemnat numai momentul suspendării nejustificate a președintelui Traian Băsescu. Pentru mai multe motive, ea a marcat și diluarea semnificativă a încrederii Vestului în România.

    iulian fota Alegerea lui Traian Băsescu în 2004 a con­solidat traseul occidental al României. De­ciziile de politică externă și de securitate ale acestuia, susținute și prin tranșante declarații publice, făceau din Traian Băsescu cel mai prooccidental președinte al României din 1990 și până astăzi. Traian Băsescu a vrut ca relația României cu Vestul să fie ireversibilă. Fără a fi un aliat comod, având tot timpul în minte interesele naționale ale Ro­mâniei, el a fost un aliat lo­ial, de bună-credință și un bun prieten. Cele trei coordonate prin­ci­pale ale programului său politic s-au nu­mit profesionalism, consolidare și loia­li­tate. În primul rând, a vrut să de­mons­treze că România, prin profesionalismul structurilor de securitate, al Armatei și al serviciilor de informații, este un câștig pen­tru NATO și UE, fiind un real con­tri­butor la succesul misiunilor celor două. În al doilea rând, a vrut să diversifice și să dea mai mult conținut, mai multă sub­stanță relațiilor intra-aliate ale României. Aici avem în primul rând dezvoltarea re­lației speciale cu SUA, inclusiv creșterea sem­nificativă a prezenței militare ame­ri­cane și participarea la programul scutului antirachetă, dar și semnarea, pentru pri­ma dată după 1990, a unor documente po­litice cu SUA. În egală măsură, a con­ce­put și implementat soluții diplomatice in­te­li­gente, precum parteneriatele stra­te­gice cons­truite cu țări ca Polonia, Marea Bri­ta­nie, Franța sau Turcia. Nu în ultimul rând, toate aceste eforturi militare și diplo­ma­tice aveau ca scop să înlăture orice re­ți­neri față de țara noastră, să convingă pe oricine de loialitatea României față de ali­ați. De aceea, ținea să accentueze tot tim­pul că românii își vor îndeplini în­tot­deau­na misiunile, că vom rămâne până la ca­păt (și am rămas) atât în Afganistan, cât și în Irak, Kosovo, Libia etc. Pe relația cu omo­logii săi din NATO și UE a fost un li­der nu întotdeauna comod, dar predictibil și de bună-credință. În­cre­derea Occidentului în Ro­mânia a atins un maxim în preajma verii lui 2012.

    Din păcate, vara lui 2012 nu a însemnat numai mo­mentul suspendării ne­jus­tificate a președintelui Tra­ian Băsescu. Pentru mai multe motive, ea a marcat și diluarea semnificativă a încrederii Vestului în Ro­mânia. În primul rând, între „puciști“ și cancelariile occidentale, anterior sus­pen­dării, nu au existat niciun fel de con­sul­tări. Pentru cei din UE și SUA sau Canada, surpriza a fost totală. Să-l anihilezi politic, printr-un complot fulger, fără nicio jus­ti­ficare, pe cel mai prooccidental președinte al României din ultimii 25 de ani nu putea să nu intrige Occidentul. Mai ales că prin­tre artizanii suspendării se aflau oameni politici cu vechi state antioccidentale, ani­mați de o ostilitate deschisă față de ins­tituții precum DNA sau ANI, considerate ne­fericite sincronicități. În al doilea rând, pe măsură ce se devoala premeditarea ges­tului, în paralel cu scoaterea la suprafață a adevăraților actori din spatele scenei, cancelariile vestice au început să se teamă că schimbarea lui Traian Băsescu era mai mult decât o dispută politică. Sub această acoperire se ascundea de fapt și o ten­ta­tivă de diluare a occidentalizării României, pericol de care unii din liderii loviturii nu erau conștienți, fiind fin manipulați de oa­meni din culise sau din linia a doua. După părerea mea, cea mai bună dovadă în acest sens este vestita ședință de CSAT din 19 iulie 2012. Schimbarea lui Marcel Opriș viza nu numai înlocuirea șefului STS, ho­tărâtă politic înainte de a avea loc ședința. Dacă schimbarea lui Opriș funcționa, ur­mau, rând pe rând, să fie înlocuiți ceilalți șefi ai instituțiilor de securitate națională, cei care de fapt asigurau principalele ca­nale de comunicare și de cooperare cu Oc­ci­dentul. Preluarea controlului pe sistemul de securitate națională era calea cea mai simplă, mai sigură și mai discretă de di­luare, poate chiar reversare a occi­den­ta­li­zării României. Mai ales că unii dintre cei vizați să preia acele responsabilități erau oameni „mult mai echilibrați“, rodați deja în „politica de echilibru“ de la începutul anilor ’90. Este foarte interesant că, ul­te­rior acelei ședințe de CSAT, cancelariile oc­cidentale, în special americanii, au făcut eforturi ca o nouă ședință să nu mai aibă loc până la clarificarea situației. În­țe­le­se­seră pericolul. Dintr-o criză politică in­ter­nă, suspendarea președintelui României se transforma într-o majoră criză de în­cre­dere cu SUA și UE, poate chiar mai mare decât cea generată de venirea minerilor la București, în iunie 1990.

    http://www.revista22.ro/nou/imagini/2014/1292/foto_fota.jpg

    19 iulie 2012, Cotroceni: şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
    care a avut loc în timp ce preşedintele Traian Băsescu era suspendat.

    Criza încrederii între Occident și o parte din­tre politicienii români nu s-a sfârșit oda­tă cu revenirea la Cotroceni a pre­șe­dintelui Traian Băsescu. Ea s-a prelungit, atât din cauza continuării unor declarații și atitudini antioccidentale de partea „pu­ciștilor“, cât și a lipsei de cooperare ins­ti­tuțională între cele doua Palate, Co­tro­ceni și Victoria. În opinia mea, finalul par­țial al crizei de încredere între România și Oc­ci­dent vine doar odată cu semnarea Pac­tu­lui de coabitare dintre președinte și pre­mier. Primul ministru, prin semnarea Pac­tului de coabitare,nu numai că re­cu­noș­tea legitimitatea președintelui, dar dă­dea dovadă de ceva mai multă bună-cre­dință și pe relația cu Vestul. Din păcate, ulterior lui iulie 2012 au început să apară probleme de loialitate și de funcționare de­mocratică și în alte state din Europa Cen­trală, toate astea ducând la mesajul foarte tranșant al Victoriei Nuland, din oc­tom­brie 2014.

    Vestea bună și salvarea onoarei clasei po­litice vine, din nou, de la cetățeanul ro­mân. Votul masiv în favoarea Europei și a Occidentului, alegerea ca președinte al României a unui etnic german arată nu nu­mai maturitate democratică, dar și o ma­joritate clară prooccidentală. Noul pre­șe­dinte al României, domnul Klaus Johannis, are astfel șansa refacerii totale a încrederii Occidentului în noi, în beneficiul ambelor părți, lucru mai necesar astăzi ca oricând. Politicienii români pot da o mână de aju­tor, mai ales acum, când țara trebuie să tra­verseze cu bine complicata criză din Estul Europei. Ca și altă dată în istoria sa, ei trebuie să demonstreze că sunt oameni de onoare. Este datoria lor, cel mai im­portant serviciu pe care îl pot face Ro­mâniei. „Patrie și onoare!“

    Iulian Fota

    Un gând despre “Iulian Fota: 2012- o criză a încrederii

    1. Eroul ședinței CSAT din 19 iulie 2012 este chiar Iulian Fota. In locul președintelui Băsescu, suspendat, ședința a fost condusă de către președintele interimar, Crin Antonescu, care a cerut demiterea șefului STS, un prim pas în controlul serviciilor și al securității naționale. Iulian Fota, consilierul prezidențial al președintelui Băsescu, a votat împotrivă, suficient pentru ca propunerea să fie respinsă.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.