Ivan Zubeldian
Potrivit declarațiilor UNPR, care a inițiat fantasmagoria asta populistă,
<
Astfel – sustine partidul condus de Gabriel Oprea – “datorita discount-ului acordat de producatori pentru contracte de asemenea proportii si datorita absentei adaosurilor comerciale practicate de intermediari, pretul la care pensionarii vor putea achizitiona alimente de baza (faina, zahar, ulei, malai, orez si altele) va fi considerabil mai mic decat pretul din magazine”>>
Ce nu par a pricepe nici UNPR nici Boc, care a aprobat un memorandum pe tema asta, e că ideea lor e complet aberantă economic. Să vedem de ce. Să considerăm că în coș avem următoarele produse cu prețurile corespunzătoare de producător / vânzare în magazin:
2 kg de făină 4 lei / 8 lei
1 kg de zahăr 2,5 lei / 6 lei
1 litru ulei 4,5 lei / 8 lei
2 kg de mălai 4 lei / 8 lei
1 kg de orez 3 lei / 6 lei
TOTAL 7 kg de produse pe pensionar, care costă 18 lei la producător și 36 de lei în magazin.
O economie aparentă de 18 lei pe pensionar, ceea ce la un numar aproximat de 4 milioane care intră în program, înseamnă o economie de 72 de milioane de lei. Excelent!
Oare?
1. Distribuția
Diferența de preț între producător și magazin e de doar 18 lei pe pensionar. Pensionarii nu vor cumpăra însă produsele din fabrică. E nevoie de o uriașă logistică pentru a le transfera din diversele depozite ale producătorilor către primării, unde vor fi instalate centrele de distribuție. Vorbim de transport și depozitare prin ce ar urma să devină cea mai mare rețea de distribuție comercială din România! Pentru că “pachetele” trebuie să ajungă și la sectorul 3 dar și la Trohan sau Cucuieții din deal. Coca Cola nu reușește, singură, performanța asta. Nu am idee cât costă așa ceva, cu siguranță însă că va fi scump și ineficient în mediul rural. Să spunem însă că avem un cost de transport de 1 leu pe pachet. (dacă avem directori de vânzări din FMCG printre cititori, ne pot ajuta cu date concrete)
2. Logistica locală
La prețul de producător, pe lângă transport de la producător și distribuție către centrele primăriilor, se adaugă costurile de manipulare, încărcare, descărcare, sortare, stocare, pază și distribuire către pensionari. Chiar dacă unele activități se fac cu resursele guvernului sau primăriilor, ele tot costă. În plus, vor fi închiriate de către primării spații de depozitare și angajate firme de pază. Vor fi aduși oameni care din paleții de ulei, zahăr etc să facă pachetele individuale. Toate vor fi decontate din bugetele locale. Aș estima că 5 lei din economia de 18 lei pe pensionar se va duce în logistica distribuției. Prețul real al pachetului e deja de 24 de lei.
3. Alocarea și verificarea
De unde va ști Guvernul dacă în Bolintin Deal sunt 100 sau 120 de pensionari care pot beneficia de coș? Va crea, cel mai probabil, o structură birocratică dedicată: omul se duce, face cerere, depune copie după talonul de pensie, secretarul primăriei strânge dosarul, merge cu el la județ și așa mai departe. Pe lângă costurile în oameni/ore care vor crește exponențial, sistemul va fi expus, ca de obicei, fraudei. Morți, plecați în străinătate, mutați la oraș, pensionari cu taloane de pensie modificate, se vor regăsi pe lista de beneficiari.
Dacă considerăm o rată de fraudă de 1/10, adică 1 din 10 cereri nu vor fi justificate, mai adăugăm un cost de 2 lei pe pachet. Prețul pachetului e deja de 26 de lei.
Nu mai vorbim de licitații de achiziție trucate, de pachete la care se umblă la gramaj, de furturile din depozite, de toată nebunia care însoțește absolut toate operațiunile comerciale patronate de stat. Nu mai amintesc aici de ocazia perfectă pentru ca toate antenele să toace iar guvernul (poate meritat) săptămâni în șir
Așadar am pus în mișcare o poveste uriașă de distribuție națională, expusă fraudelor și abuzurilor, care costă 8 lei pe pensionar și reușește să facă o economie reală de 10 lei pe pensionar. De ce? În speranța că unii dintre ei te vor vota în 2012.
Dacă sunteți sceptici la cifrele de mai sus, nici nu e nevoie să facem calcule complicate, în fond e de ajuns să privim la marja de profit a unui lanț de hypermarketuri. Nu diferența între prețurile producătorului și cele de vânzare e relevantă, pentru că diferența asta nu înglobează costurile logistice. Important e profitul care îl bagă în buzunar lanțul de magazine. El reprezintă de fapt economia pe care o poate face Guvernul cu condiția să fie la fel de eficient și preocupat de profit ca un hypermarket. Nu cred că profitul ăsta e mai mare de 10%. Așadar, Guvernul ar putea, cel mult, să ofere o reducere de 10%. Asta în condițiile în care nu se fură, toată lumea e supravegheată, distribuția e făcută în maximum 20 de centre naționale și se negociază sadic prețurile de achiziție cu producătorii. Cum asta nu se va întâmpla, e foarte probabil ca prețul real al “coșului pensionarului” să fie mai mare decât în hypermarket.
[...]
În orice variantă, din povestea asta va ieși teribil de șifonat PDL-ul. Scandalurile despre manevrele cu licitații și primari PDL-iști care fură din pungile de zahăr ca să facă țuică, se vor ține lanț. Electoratul de dreapta, singurul care mai ține acum PDL-ul în sondaje, va fi deplin și definitiv alienat, exact înainte de alegeri. Iar câți pensionari vor fi prostiți de manevra asta, vor vota UNPR, nu PDL. Excelentă idee, domnul Boc!
[...]
