Jihadistul din Ashburn semnalează un pericol mai mare

Arestarea de către FBI a lui Farooque Ahmed din Ashburn, statul Virginia, pentru ajutorul dat al-Qaeda în organizarea unor atacuri cu bombe asupra oraşelor americane, l-a determinat pe Walid Phares să facă următoarele observaţii:

„De-a lungul verii şi a toamnei, autorităţile americane au remarcat o creştere semnificativă în activitatea jihadistă, care foloseşte strategii operaţionale din ce în ce mai sofisticate. Conform rapoartelor open-source, între 2001 şi 2008, agenţiile americane au oprit una sau două tentative de atacuri teroriste pe an. Însă, din 2009 până astăzi, guvernul a descoperit unul sau două cazuri pe lună, care reprezintă o creştere îngrijorătoare în activităţile jihadiste.

Informaţii disponibile cu privire la operaţiunile jihadiste în cuprinsul Statelor Unite sugerează că autorităţile asistă la o strategie coordonată a organizaţiilor teroriste care se concentrează pe centrele noastre urbane.

Autorităţile americane încă se luptă să înţeleagă jihadiştii cu care ne confruntăm şi cum sunt îndoctrinaţi. Deşi nu au călătorit cu toţii prin aceleaşi locaţii fizice, ei împărtăşesc ideile inspirate de liderii al-Qaida şi suporterii lor, inclusiv Ayman al-Zawahiri, Anwar al-Awlaki şi Musaab Abu al-Suri. Radicalizarea produce terorism urban. De la incitarea ideologică provin cadre de jihadişti hotărâţi să intre în acţiune.

Cât de mulţi terorişti sunt implicaţi acum în activităţi similare în jurul centrelor urbane din SUA? În timp ce arestările se acumulează, totalul lor reprezintă un avertisment că numărul de jihadişti din interiorul Statelor Unite este în creştere şi că potenţialii atacatori cu bombe pregătesc acţiuni mult mai dificil de zădărnicit decât înainte.

America este slujită bine de forţele legii şi de oficialii securităţii naţionale, care au reuşit să oprească majoritatea covârşitoare a atacurilor planificate. Ei sunt ultima noastră linie de apărare. Dar ei nu pot fi oriunde într-o clipită, iar jihadiştii cunosc asta.”

Dacă ar fi să ne luăm după Obama, mesajele sale de la Istanbul, Cairo, acum Indonezia, precum şi criticile prezidenţiale adresate Israelului au cârpit şi au schimbat în bine relaţiile lumii musulmane cu America. Ce nu vede şi ce nu putea să prevadă locatarul de la Casă Albă este că paralizia pe care a produs-o la nivelul multor agenţii federale prin impunerea unui discurs pacifist, binevoitor şi eliminarea mijloacelor dure de interogare a teroriştilor a produs efectul contrar întăririi siguranţei naţionale. Sunt mult mai mulţi terorişti acum pe teritoriul Statelor Unite decât pe vremea lui Bush care aşteaptă doar momentul prielnic pentru a-şi îndeplini datoria religioasă. Reţelele sunt mult mai bine organizate şi învăţa din greşeli. Membrii lor nu mai au teamă că vor fi turnaţi de amicii lor căzuţi în mână autoritilor deoarece Obama a interzis tehnicile dure de interogare. Jihadul ţine de Religia Păcii şi este o datorie sacră a fiecărui musulman, punct. Din fericire nu toţi se apucă de asta.


Farooq Ahmed

Farooq Ahmed are 34 de ani, este un inginer specialist în computere naturalizat cetăţean american, căsătorit şi cu un copil. Şi totuşi, visul său nu este visul american tipic, el voia să omoare sau să ajute la omorârea unor oameni, poate chiar a vecinilor şi a colegilor săi de muncă. Pentru el era normal să ucidă, iar dacă nu era oprit ţara care îi dăduse o şansă urma să intre în doliu, aşa cum a fost în 2001 pe 9 septembrie.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.