John Bolton, un posibil competitor la Obama în 2012

Jay Nordlinger, editor şef la revista conservatoare americană National Review, prezintă profilul lui John Bolton, mai bine cunoscut audienţei româneşti drept neocon şi amabasador SUA la ONU timp de un an şi jumătate, numit de George Bush în august 2005. Neocon se vrea o afurisenie politică definitivă: acea cabală de neoconservatori care a infestat administraţia Bush şi a pus la cale războaiele imperialiste din Afganistan şi Irak, în scopul consolidării hegemoniei americane. De speriat şi detestat, nu glumă.

Subiectul neoconservatorismului nu este motivul principal al acestei postări, însă fiind totuşi intim asociat cu John Bolton recomand celor doritori de informaţii pertinente să citească articolul din 2007 al lui Joshua Muravchik despre The Past, Present, and Future of Neoconservatism. Înapoi la John Bolton, cu un fragment din prezentarea realizată de Jay Nordlinger. Este util de citit originalul în întregime, deoarece Bolton, dacă se hotărăşte să între în cursa candidaţilor Republicani pentru nominalizarea din 2012, s-ar putea dovedi extrem de competitiv.

Raţionamentul său pentru candidatură? Aşa cum am menţionat anterior, se bazează pe certitudinea că Obama a ignorat problemele de securitate naţională şi a lăsat SUA într-o poziţie periculoasă global. Ca răspuns la slăbiciunea şi rătăcirile americane, prietenii şi inamicii noştri îşi recalibrează politicile. Iran defilează ţanţos, aproape necontrolat. În ultimii doi ani, chinezii s-au arătat a fi “aproape beligerenţi în intransigenţa cerinţelor teritoriale”. Aşa cum vede Bolton situaţia, Obama nu este nici pe departe la înălţime în ce priveşte sarcina de a conduce America sau lumea. Şi “este absolut critic să avem o dezbatere mai informată despre politica externă şi securitatea naţională, faţă de ceea ce am avut în ultimii doi ani”.

Politica externă este o fereastră prin care se vede caracterul. Dacă poţi sa ai încredere în politica externă a unui candidat, atunci poţi să îi acorzi încredere şi în alte privinţe.

Îl interpelez puţin în legătură cu un aspect: Bolton insistă că Obama ignoră politica externă, în timp ce alţi conservatori ar spune mai degrabă că Obama greşeşte în judecăţile sale de politică externă. Bolton răspunde afirmând că Obama ar prefera să ignore politica externă, iar când acest lucru se dovedeşte imposibil, ia decizii greşite. Mai mult de atât, aceste decizii sunt influenţate de considerente politice domestice. De exemplu, ordonă o creştere de trupe în Afganistan, dar imediat impune şi un termen limită de retragere, pentru a mulţumi baza sa electorală liberală. Bolton povesteşte o anecdotă despre John Kennedy. După dezastrul de la Bay of Pigs, preşedintele vorbeşte cu Nixon, fost vicepreşedinte care îi fusese oponent în cadrul alegerilor prezidenţiale de câteva luni mai devreme. Conform unei versiuni a anecdotei, Kennedy îi spune lui Nixon: “Este adevărat că afacerile externe sunt cel mai important domeniu pentru un preşedinte, nu-i aşa? În fond, cui îi pasă dacă salariul minim este $1.15 sau $1.25 în comparaţie cu aşa ceva?” Bolton crede că Obama încă nu a înţeles acest lucru: politica externă poate diminua importanţa a orice altceva.
….
Apoi continuă cu “Am auzit adesea că oamenii nu votează funcţie de opţiunile de politică externă”. Probabil, admite Bolton. Dar face două completări. În primul rând, securitatea naţională este, în mod tradiţional, mai importantă în cadrul partidului Republican decât cel Democrat. În al doilea rând, electoratul estimează politica externă şi securitatea naţională pentru a-şi da seama de calităţile unui candidat – calităţi cum ar fi leadership, judecată şi perseverenţă. Politica externă este o fereastră prin care se vede caracterul. Dacă poţi sa ai încredere în politica externă a unui candidat, atunci poţi să îi acorzi încredere şi în alte privinţe.