Laurențiu Mihu: Braconaj în educaţie. Ce mai înseamnă să fii dascăl?

Dacă am fi căutat un laborator naţional mai potrivit pentru cele mai cinice şi mai lipsite de temei experimente, nimic nu s-ar fi ridicat la nivelul educaţiei româneşti.

Cocktailul de incompetenţă, indolenţă şi interese financiare subterane au transformat învăţământul, începând cu 1990, într-o zonă insalubră a societăţii româneşti, făcându-l incompatibil cu excelenţa şi doar o marcă supremă a rezistenţei maligne la reformă.

Este, de aceea, o ipocrizie să deplângi manelizarea continuă a tineretului şi a României, dar în acelaşi timp să dai asigurări cu iz electoral că tot mârlanul îşi va lua bacalaureatul şi va avea acces la o diplomă universitară privată, chiar dacă o arde mai mult prin cluburi şi mai puţin prin biblioteci.

[…]

chiar şi confruntaţi cu realitatea crudă, sunt prea puţini acei politicieni şi dascăli dispuşi să admită că sistemul educaţional din România a dobândit în ultimii 20 de ani structura unei societăţi de lumea a treia: avem o majoritate covârşitoare de mediocri şi submediocri, iar la celălalt capăt găsim o elită restrânsă de oameni capabili şi foarte capabili.

Cei din prima categorie îşi fac, în general, cuibul în ţara natală, iar ceilalţi îşi iau imediat zborul, căci orizontul lor e larg. Halal perspectivă, pentru interesul naţional! Or, prin ceea ce face în ultimele săptămâni, actuala guvernare ne dă sinistre asigurări că depravarea intelectuală va continua în şcoala românească.

În ciuda zorilor de reformă care au debutat sub mandatul fostului ministru Funeriu, restauraţia care se petrece sub ministeriatul sindicalistului Pop întăreşte pesimismul.

Dar Liviu Pop, cât o fi el de şef al Educaţiei în Guvernul Ponta, este doar vârful aisbergului şi o biată marionetă prin care interesele obscure lucrează la temelia unui sistem deja bolnav.

De pildă, domnia sa are de gând să revină la strângerea cotizaţiilor sindicale ale profesorilor de către ministerul pe care îl conduce, o metodă aberantă care abia fusese abolită de precedenta guvernare, evident, după o luptă la cuţite cu interesele meschine.

Apoi, tot domnul Pop are de gând să grăbească introducerea bacalaureatului diferenţiat, însuşindu-şi argumentaţia sindicatelor din învăţământ şi a reprezentanţilor universităţilor particulare, aceştia din umă disperaţi să-şi asigure materie primă pentru tiparniţele lor de diplome.

În plus, după şocul de la Bacalaureat 2011, toată „lumea bună” din sistemul educaţional vrea în 2012 spălarea la lighean a păcatelor, iar la USL par să fi găsit în sfârşit săpunul potrivit.

Şi îl cred pe ministrul Liviu Pop că este consonant cu astfel de puneri în chestiune: în cazul său avem de-a face cu genul acela de „intelectual” român care, pentru a-şi umfla CV-ul golaş ca puiul din rasa „Fraţii Petreuş”, se laudă public cu talentul de a copia la „xerox” şi nu găseşte jenant să bifezi în acelaşi CV diversele competenţe de lucrat cu Word-ul.

Dar oameni-marionetă ca Liviu Pop nu ajung miniştri din pură întâmplare. În viziunea premierului care l-a desemnat şi a coaliţiei socialist-liberale care îi asigură tot spatele, profilul domnului Pop reprezintă însăşi esenţa şi oglinda breslei. Reprezintă, la scară micro, acea parte a dăscălimii pe care USL şi-o doreşte pentru România şi pe care FSN, PDSR şi PSD, în general, au cultivat-o şi au propulsat-o în ultimele două decenii.

Ar fi însă nedrept să punem culpa numai în cârca politicienilor. Drama învăţământului este cu atât mai mare cu cât mulţi dintre vectorii anti-reformă au provenit constant din mijlocul dăscălimii, o dăscălime care, după cum e lesne de văzut, s-a lăsat foarte uşor momită şi apoi folosită ca masă de manevră în jocurile cele mai obscure.

Iar acum, pentru apostolii mediocrităţii de la catedră e Raiul pe pământ!

[…]

Laurențiu Mihu

Un gând despre “Laurențiu Mihu: Braconaj în educaţie. Ce mai înseamnă să fii dascăl?

  1. Iata cum se face scoala in Romania:

    Intr-o ordine poate ne-fireasca, facultatea este cea mai grea. Chiar si dupa ce politehnica s-a redus de la 5 la 4 ani, tot sunt prea multe materii pentru elevul X care are atat de multi profesori de indurat. Numai el stie diminetiile cand tre sa se trezeasca si sa-si faca prezenta obligatorie la laboratoare, sa stea la cozi la xerox sa copieze referate, cursuri, teme. Si apoi, primii ani sunt groaznici caci se confrunta cu materii de care „n-are nevoie” precum matematica sau fizica. In ziua de azi, dupa mintea elevului – acum devenit student – X, angajatorii te intreaba ce stii sa faci… deci, la ce folos integralele si derivatele – acum devenite duble, triple sau partiale. Dupa multiplele re-re-uri, ajuns prin anul 3 de facultate, lucrurile devin mai simple, apar profesori mai „intelegatori” care predau materii de specialitate. Incep shpaga si relatiile. Profesorii de specialitate fac de obicei parte din consilii, catedre, cercuri, etc. sau sunt angajati la diverse companii. Tata lucreaza la partid, la o companie care face „afaceri” cu facultatea (proiecte europene fictive, sponsorizari pe hartie, etc.) sau e coleg de servici cu respectivul profesor? esti aranjat. Daca nu, poti baga amenintarea „daca ramanem repetenti, se desfinteaza sectia”. O sectie defintata din lipsa de studenti inseamna taierea salariilor… nici un profesor nu vrea asta. Mai merge si copiatul daca esti „sarac” si nu ai pile. Unii profesori chiar prefera sa inchida ochii si sa lase studentii lor sa copieze. Motivul e simplu: ca profesor daca esti prea exigent si mai mult de jumatate din studenti pica la materia ta, inseamna ca nu ti-ai facut treaba, adica nu ai predat bine materia si studentii nu au inteles. Nota studentului este nota profesorului. Ajuns la licenta, studentul X mai are un singur pas… cel mai simplu. La licenta tre sa-ti gasesti un profesor indrumator „bun” care cunoaste comisia de evaluare – care de obicei e formata din fosti profesori cu care deja „te-ai dat bine”. Primesti de la indrumator o lucrare scrisa de alt student, schimbi numele cu numele tau, mai adaugi cateva pagini copiate de pe net, inveti pe de rost prezentarea si iaca diploma de inginer. La Master lucrurile stau si mai simplu: gata cu materiile „de care nu ai nevoie”. La master ai cam aceeasi profesori si cam aceleasi materii… o recapitulare a facultatii. Iar doctoratul urmeaza firesc caci nu necesita nici un efort practic… tot asa un profesor „bun”, un proiect extra-copiat de la vreun „tocilar” care s-a chinuit sa-l faca cu cativa ani in urma… ceva cercetare de forma pe la firma profesorului sau prin laboratoarele facultatii si gata si diploma de doctor.
    O situatie trista si dezgustatoare. Am vazut „first hand” cum stau treburile. In facultate sunt 3 tipuri de studenti:
    1. Cei care invata si care sunt pe drept preocupati de viitorul lor si vor sa devina experti in domeniu.
    2. Cei care vor o facultate, si deci invata unde e musai, dar se multumesc cu 5-ul caci si asa „n-au nevoie”.
    3. Cei care vor diploma (hartia) cu scopul de ajunge pe o pozitie deja rezervata pentru ei (cateodata chiar in parlament, guvern, politie, scoala, spital sau vreo companie), si care nu-i intereseaza decat sa treaca anii cu orice pret.
    Cam la fel sta si cu profesorii:
    1. Cei care sunt profesori din placere sau pasiune si care se preocupa de studenti.
    2. Cei care vor o profesie (meserie), preocupati mai mult de salariu, relatii.
    3. Cei care vor relatii la guvern, partid, companie. Acestia sunt fie fostii studenti din categoria 3 de mai sus („plasati” de relatii), fie cei care detin vreo companie si vor sa „spele” ceva bani cu proiecte in invatamant sau cei care urmaresc sa ajunga in pozitii mai inalte in administratie (inclusiv ministrii sau senatori).
    Daca esti student in categoria 1, profesorii tai preferati sunt cei din categoria 1, dar cei din 2 si 3 n-or sa-ti dea de furca. Daca esti student in categoria 3, profesorii preferati sunt – fireste – din categoria 3 iar cei din categoria 1 or sa-ti dea de furca (asta pana cand apar interventiile).
    Ma mandresc cu faptul ca am fost un student in categoria 1, dar am avut colegi si profesori din toate categoriile care m-au scarbit. Acestia au ajuns acuma din studenti profesori sau au ajuns sefi pe la cine stie ce companii care insala statul sau invers, au ajuns in slujba statului favorizand contra unei „atentii” anumite companii la care lucreaza „colegii”.
    Deci iata de ce o reforma in invatamant este aproape imposibila cu un astfel de sistem si cu astfel de mafioti.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.