Laurențiu Mihu
[...]
Cum s-a ajuns aici, în acest punct mort al subdezvoltării? În acest punct în care, indiferent de mişcarea schimbătorului de viteze, maşina tot cu spatele va da? Ei bine, puterea politică de la Bucureşti, şi nu contează culoarea, a dat cu religiozitate ceasul României înapoi şi a făcut ţara vasală timpului trecut. Esenţa mişcării? Evident, meschinul interes al autoconservării, pe altarul căruia au fost şi sunt sacrificate cele mai interesante premise ale dezvoltării.
Călătorim, aşadar, continuu în trecut, chiar şi atunci când ştim, vedem, suntem avertizaţi, că singurul drum ferit de accidente este cel care o ia tot înainte. În plus, malefica maşinărie a timpului nu s-a defectat niciodată, nu opreşte la boxe, nu rămâne fără combustibil şi are tot timpul mecanici bine pregătiţi şi şoferi de schimb. Vehiculul pare indestructibil şi, probabil, că şi este, în România noastră atât de imposibil de înţeles.
Această maşinărie a timpului se numeşte “fraudarea alegerilor”. De dragul lor, al voturilor, guvernele post-decembriste ne-au teleportat neobosit în urmă. Cu conscevenţă şi un cinism bine exersat, politicienii de la putere batjocoresc memoria colectivă justificându-şi populismul preelectoral cu aceleaşi argumente pe care, din băncile opoziţiei, odată le găseau condamnabile. Cu fiecare asemenea gest, guvernantul ne transportă nu înainte, ci mult înapoi, viciază un proces democratic fundamental şi, evident, deturnează resurse esenţiale dezvoltării sănătoase.
Astfel stau lucrurile şi cu găselniţa PDL-UNPR-UDMR privind coşul solidarităţii, scorneală care aruncă de-acum la coş orice discurs anti-Năstase venit din partea inamicilor politici ai liderului PSD, aflaţi la putere.
Populista întoarcere a actualului premier Emil Boc la popor, încărcat cu zahăr, făină şi ulei la preţuri pentru defavorizaţi, reprezintă unul dintre acele episoade de aruncare a năvodului şi de fraudare cu telecomanda a alegerilor din 2012. Care e atmosfera aflăm cu precizie de la Sever Voinescu, purtătorul democrat-liberal de cuvânt: “Ideea (coşului pentru pensionari – n.r.) a fost bine primită în BPN, cred că eu am fost singurul care m-am opus. Nu s-a votat, aşteptând varianta oferită de grupul de lucru constituit la Guvern”.
Şi, ce era chiar mai important: solidaritatea băgată în coş de Emil Boc şi amicii săi politici de la UNPR şi UDMR dau încă o dată ceasul României înapoi.
Liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras Levente, confirmă, de altfel, că acele merg cel puţin cu 10 ani în urmă: “Produsele vor fi vândute fără adaos comercial, doar atât cât (comercianţii – n.r.) să aibă bani pentru cheltuieli, dar fără câştig. În principiu, aşa cum au funcţionat celelalte, în mandatul lui Adrian Năstase, cred că şi acum ne putem gândi la o asemenea soluţie”.
Personal, aş merge şi mai departe decât stimabilul şi seninul domn deputat Levente. Aş remarca astfel că, în esenţă, România din 2011, ca orice Românie aflată în prag de alegeri, retrăieşte imperturbabil epoca în care a fost pregătită “duminica orbului”. Principiul acestui tip de goană după voturi este acelaşi.
