Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Laurențiu Mihu: Demiterea lui Băsescu continuă: cum s-a sincronizat Iliescu cu vocea Rusiei

Numai mintea sclipitoare a lui Ion Iliescu putea pune problema în termenii aceştia:

„Şi totuşi , în condiţiile boicotului susţinătorilor domnului Băsescu ( în special al PD-L) – 8.455.336 de români au participat la vot şi o majoritate zdrobitoare s-a pronunţat pentru demiterea preşedintelui Băsescu. A nesocoti această realitate şi a condiţiona validarea referendumului de jocul câtorva procente, generat de interese meschine ale celor care vor să ignore voinţa celor aproape 9 milioane de votanţi, ar fi nedrept şi contrar spiritului democraţiei şi al Constituţiei”.

Declaraţia merită scoasă la imprimantă, coala A4 pusă în ţiplă şi apoi trimisă prin Europa, într-o expoziţie itinerentă despre alternativele pe care acei europeni, deci şi români, care s-au săturat de bine le au la democraţie şi la respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului.

[…]

Vor zice unii că impresiile lui Ion Iliescu despre fundamentele statului de drept şi funcţionarea normală a unei ţări membre UE nu vor fi neapărat şi relevante, dat fiind parcursul său politic şi bazele ideologice de la care se revendică de atâtea şi atâtea decenii de împliniri măreţe.

Or, din contră, tocmai scheletele pe care le ţine domnia sa în dulapul propriei deveniri politice fac relevantă abordarea iliesciană a referendumului din 29 iulie şi, mai ales, a ceea ce a urmat zilei de duminică, o zi începând cu care USL a injectat o nouă doză de relativism democratic în venele uscate ale bietei Românii.

Pentru că e greu de trecut cu vederea faptul că pe parcursul întregii săptămâni post-referendum Ion Iliescu, prin luările sale de poziţie, s-a sincronizat perfect cu grila şi scenariile la care au recurs zilele astea propagandiştii Kremlinului.

Site-ul radioului „Vocea Rusiei”, oficiosul administraţiei de la Moscova, a publicat zilnic analize despre situaţia creată de rezultatul referendumului din România.

Dar cel mai interesant este că analiştii moscoviţi le-au oferit liderilor USL inculsiv reţete care să-i ajute de aici înainte să îl debarce pe Traian Băsescu, iar asta chiar dacă vor fi necesare măsuri vecine cu forţa. „Echipa de la USL mai are şanse reale să-l demită pe Traian Băsescu, dar pentru a reuşi trebuie să acţioneze în forţă şi să renunţe la comportamentul defetist. Până la urmă, există şi opţiunea organizării unor proteste de stradă. Dacă politicienii USL nu vor face nimic şi se vor complace cu ideea „coabitării”, suportul popular de care beneficiază astăzi, va dispărea foarte rapid. Sprijinul electoral pe care îl au se datorează aproape în exclusivitate resentimentelor pe care alegătorii îl au faţă de Traian Băsescu”, aşa titra Vocea Rusiei la nici 24 de ore de la închiderea urnelor din România.

Vocea Rusiei şi Ion Iliescu se întâlnesc în cel puţin două intersecţii majore. Pe de parte în aceea că acţiunea de demitere a lui Traian Băsescu TREBUIE continuată. Pe de altă parte, iar asta vine ca o consecinţă a imperativului de mai sus, în aceea că liderii USL pot şi TREBUIE să ignore voinţa reală a electoratului, deci inexistenţa cvorumului.

Nici în Moscova studenţiei lui Ion Iliescu, nici în Moscova bătrâneţilor sale voinţa expresă a cetăţeanului nu valorează mai mult de două ruble devalorizate.

[…]

Oricum, interesantă conscvenţa fostului preşedinte. La interval de peste două decenii, dat fiind comportamentul său, suspiciunile care-l au ca obiect rămân aceleaşi. Diferenţa este că în decembrie 1989 trebuia să ia legătura cu Moscova de pe telefonul fix, în timp ce în iulie-august 2012 totul se poate rezolva prin Facebook.

În PSD, Ion Iliescu reprezintă linia dură, doar că poziţionarea sa în acest moment este compatibilă mai degrabă cu starea de spirit dominantă în PC-ul lui „Felix” şi PNL-ul (încă) dominat de Crin Antonescu şi echipa sa de kamikaze.

[…]

Vria în care intră România este o certitudine, iar scenariile care par a fi agreate la Moscova prind tot mai multe rădăcini în realitatea de la Bucureşti.

Laurențiu Mihu

Un gând despre “Laurențiu Mihu: Demiterea lui Băsescu continuă: cum s-a sincronizat Iliescu cu vocea Rusiei

  1. DINCOLO DE TOATE OBIECTIVELE IMEDIATE (in spetza debarcare presedintelui si decapitarea statului de drept) aceasta revarsare de minciuni halucinante are drept scop SI testarea gradului de prostire al opiniei publice romanesti. Nu ma refer la vreun defect funciar deoarece gradul de inteligenta este acelasi oriunde in lume ci la rezultatul concret, palpabil, indus de gigantica manipulare a poporului roman inceputa hat de comunisti si continuata neintrerupt dupa 1989. In functie de rezultate, adica de reactia oamenilor, actiunea va continua sau VA FI AMINATA.

    In acest sens lucreaza si comentatorii ce ne bombardeaza cu postari lipsite de orice logica – MINTI ATENTE EVALUEAZA REACTIILE NOASTRE !

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.