Acest articol de Barry Rubin survolează cele mai recente evoluţii din Tunisia, Liban şi Egipt. Reţine atenţia, în mod deosebit, un edict religios din Egipt:
În Egipt a fost promulgată o fatwa extraordinară de către dr. Imad Mustafa de la universitatea Al-Azhar, cea mai importantă universitate islamică din lume.
El începe reiterând bine-cunoscuta doctrină a jihadului defensiv, în virtutea căreia musulmanii au obligaţia să declare război necredincioşilor care îi atacă…
Însă de această dată Mustafa a avansat în mod public şi explicit un concept nou, unul care se presupunea că aparţine doar grupurilor precum Al-Qaida: “Şi apoi există şi un alt fel de luptă împotriva nemusulmanilor, cunoscut drept jihad ofensiv… al cărui scop este de a-i urmări pe infideli în ţările lor, fără vreo agresiune [din partea lor]… Două şcoli [de jurisprudenţă islamică] au hotărât că jihadul ofensiv este permis pentru a asigura graniţele islamului, pentru a propaga religia lui Dumnezeu către popoarele ale căror guverne nu permit acest lucru, aşa cum a procedat Faraonul cu copiii lui Israel, şi pentru a stârpi orice religie înafară de islam de pe întinsul peninsulei arabice.”
Ce înseamnă propagarea “religiei lui Dumnezeu”, adică islamul? La prima vedere “acolo unde guvernele nu o permit” şi referinţa la Faraon par a sugera interzicerea completă a islamului.
Dar, în contextul curent, acest lucru înseamnă că aplicarea jihadului ofensiv a devenit permisă împotriva unei ţări atunci când se consideră (conform interpretării clericilor) că orice fel de element “necesar” islamului ar fi blocat (poligamia, căsătoria cu copii, privilegii speciale la locul de muncă, construcţia de moschei în orice locaţie, permisiunea de a purta vălul sau burka).
În practică orice nemusulman poate fi atacat oriunde conform acestei doctrine. În acest fel, clerici cu influenţă şi consideraţi mainstream cheamă acum la un jihad gen secolul şapte împotriva ţărilor nemusulmane, chiar dacă victimele nu pot fi acuzate de atacarea teritoriilor conduse de musulmani. “Propagarea religiei lui Dumnezeu” a devenit un motiv suficient. Mustafa spune că două din şcolile principale de jurisprudenţă islamică au aprobat întotdeauna jihadul ofensiv, dar mă îndoiesc că ar fi folosit acelaşi argument şi în urmă cu 10 sau 20 de ani.
Bineînţeles că majoritatea musulmanilor nu vor accepta această nouă condiţie, dar înseamnă că grupurile radicale beneficiază acum de sprijin dinspre mainstream pentru cel mai extrem şi agresiv tip de comportament. Chiar dacă nimeni nu repetă în public afirmaţiile lui Mustafa – dacă nu din alt motiv, măcar pentru faptul că ar însemna un prost exerciţiu de relaţii publice cu Occidentul – această idee va deveni din ce în ce mai mult acceptată. Putem presupune că Mustafa nu va fi forţat să retragă această fatwa, fie de către colegii săi sau de guvernul egiptean.
În acest context se merită amintite cuvintele lui Barack Hussein Obama de la Cairo, adresate lumii musulmane pe 4 iunie 2009:
De peste o mie de ani, Al-Azhar s-a înălţat ca un far al învăţăturii islamice, iar de peste un secol, universitatea din Cairo a fost o sursă a progresului egiptean. Împreună, acestea reprezintă armonia dintre tradiţie şi progres.
Fatwa lui Imad Mustafa, în arabă, publicată pe situl IslamOnline.net… al şaselea sit web musulman din lume ca volum de trafic.
Monitorule, e o dezvaluire uluitoare pentru lumea nemusulmana.
Ar trebui popularizata cat se poate mai extins.
Nu de alta, dar cine inca n-a stiut pana acuma, sa stie cel putin de acum inainte.
Don’t Fear Egypt’s Muslim Brotherhood
nu prea am urmarit subiectul.
cine este in spatele revoltei?
pentru o mai buna informare, sa o intrebam pe caroline:The pragmatic fantasy