Liviu Avram are un articol de opinie interesant în Adevărul:
Reportajul din „Sunday Times”privindu-l pe Adrian Severin conţine, înainte de a descrie prima întâlnire dintre reporterii sub acoperire şi europarlamentarul român, un fragment al cărui tâlc l-am înţeles iniţial într-un anume fel.
Iată fragmentul:
„Fostul vicepremier român Adrian Severin s-a ridicat rapid în picioare când, la o dezbatere parlamentară, s-a pus problema sancţionării Rusiei pentru corupţie şi încălcarea drepturilor omului. «Mai bine am face să continuăm dialogul cu Rusia şi să încetăm să tot ascultăm presupunerile şi zvonurile răspândite de lobbyşti», a tunat europarlamentarul.
În exact aceeaşi zi de la mijlocul lui februarie, Severin însuşi lucra din greu la amendarea unei legi bancare, în folosul unuia dintre aceşti presupuşi dubioşi lobbyşti”
De bună seamă, pentru a ilustra un monument de ipocrizie, jurnaliştii au ales să alăture în mod inteligent două evenimente petrecute în aceeaşi zi: vehemenţa publică a lui Severin împotriva lobbyştilor care se opun lui Vladimir Putin şi prietenia dosnică faţă de lobyştii care îi deschideau frumoasa perspectivă a unui onorariu de 4.000 de euro pe ziua de muncă. (…)
Pe undeva, admir fenomenala tărie de a rezista a lui Adrian Severin. Încerc să empatizez cu el şi îmi vine în minte un noian de întrebări şi foarte puţine răspunsuri. Ce-l face atât de puternic? Ce-l mână să reziste? Doar leafa aia de 7.000 de euro? La milionul pe care-l are deja, nu cred că asta e o miză. Ce-l determină să rămână atât de singur, atât de izolat şi de stingher nu numai în România, ci în toată Europa civilizată, prin reprezentanţii ei? Cum se uită el acum în ochii colegilor de Parlament şi cum se uită aceştia în ochii lui? Ce-l face să uite atât de uşor vremurile în care i se spunea, cu simpatie, Bursucul, ca să-şi asume acum, cu atâta demnitate, postura de sconcs nimerit într-un club englezesc? Întrebări…
La a doua lectură, fragmentul din „Sunday Times” ne dezvăluie parcă un răspuns, poate două. Adrian Severin rezistă la tsunamiul de ruşine abătut asupra lui pentru că îl obligă fie o colosală, incredibilă, infailibilă şi invincibilă forţă interioară, fie, mai grav, una exterioară.
Poate că Adrian Severin nici măcar nu e atât de singur cum pare. Poate că l-au vrut acolo nu doar alegătorii săi.
