Lovitură pentru liderii USL. Avertismentul Institutului Șincai: În 2012 nu există o garanție că USL va câștiga alegerile

Directorul coordinator al Institutului Social Democrat “Ovidiu Şincai”, europarlamentarul Adrian Severin s-a răzbunat pe colegii social-democraţi care s-au lepădat de el în recentul scandal de corupţie în care a fost implicat. Într-un studiu realizat în această lună publicat pe site-ul acestui Institut, şi citat de ziarul Puterea, cercetătorii avertizează liderii USL că în cazul organizării de alegeri anticipate ar putea fi în situaţie de a le pierde. Intitulat “Perspective ale anului politic 2012 – Raport de analiză”, a fost finalizat luna aceasta. Institutul “Ovidiu Şincai”, studiul merge pe ideea că la alegerile din 2012, chiar dacă PDL nu mai poate câştiga cursa, nici USL nu are garantată victorie, aşa cum susţin liderii Opoziţiei.

Realizatorii documentului acreditează ideea că, chiar şi în condiţiile unui scenariu economic pesimist, tot Guvernul Boc va avea de câştigat.

“Se poate prevedea că în 2012 banii europeni vor sosi mai abundent în România. Cu asemenea guri de oxigen este posibil ca guvernarea girată de PDL să pară că şi-a reabilitat credibilitatea. Aceasta înseamnă că USL are toate şansele să nu obţină majoritatea mandatelor la viitoarele alegeri parlamentare…”

[...]

Mai mult chiar, în varianta scenariului economic optimist, analiştii PSD îl laudă pe Emil Boc!

“În 2012 este posibil să apară primele rezultate pozitive ale politicilor de austeritate promovate de Guvernul Boc. Oricâtă neîncredere ar exista în acest Guvern, nu trebuie uitat că programele sale anticriză au fost concepute împreună cu experţii BNR, FMI şi UE, ceea ce, dincolo de suferinţele sociale provocate pe termen scurt, aduce, pe termen mediu, echilibre macroeconomice de la care se poate relua creşterea”

Neîncredere manifestă realizatorii documentului şi faţă de capacitatea actualilor lideri USL de a crea o realaţie apropiată cu SUA aşa cum are, în prezent, preşedintele Traian Băsescu cu cei de la Casa Albă.

“Preşedintele Băsescu a reuşit o spectaculoasă şi plină de consecinţe relansare a raporturilor româno-americane din cauza întârzierii Opoziţiei din România. Există suportul Washingtonului pentru agenda politică băsesciană.”

[...]

Nici orientarea mai mult filo-europeană a Opoziţiei la nivel de discurs politic nu este considerată prea aducătoare de voturi. Spre deosebire de americani, politicienii europeni sunt percepuţi în studiu ca fiind mai puţin înclinaţi să se amestece în susţinerea vreunui candidat român şi implicit în campaniile electorale din ţara noastră.

“Liderii Opoziţiei române sunt, pentru moment, prea puţin cunoscuţi şi, pe cale de consecinţă, prea puţin asimilaţi/acceptaţi în UE spre a fi calificaţi drept o alternativă politică românească de natură a determina schimbarea de atitudine faţă de România”

[...]


Print Friendly

Comentează

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.