Lozincăraia lui Iliescu, preluată de Critic Atac

De curând CriticAtac a tratat subiectul 13-15 iunie. Trec peste preluarea pe nemestecate a lozincăraiei iliesciene şi mă opresc asupra a două puncte:

  • Situarea într-o opoziţie nedispusă la dialog raţional faţă de poporul „prost”, „orb”, „nedumirit” care prin majoritatea lui zdrobitoare exprimase o opţiune de vot.
  • Respingerea isterică a politicii reale, bazate pe compromis şi negociere, în numele fantasmei unui romantism politic. Fanatismul acesta a putut fi observat şi cu prilejul alegerilor prezidenţiale din 2009.

Să le luăm pe rînd:

1. “poporul […] care prin majoritatea lui zdrobitoare exprimase o opţiune de vot.”

În ciuda a ceea ce promisese, în ianuarie 1990 Ion Iliescu şi gruparea din jurul lui au decis ca Frontul Salvării Naţionale să participe la alegerile din mai. Cu alte cuvinte, Partidul Comunist şi Statul însuşi au decis să intre în “competiţia” electorală, deşi în atari condiţii numai de competiţie nu putem vorbi. În decembrie şi ianuarie 1990, FSN a înlocuit PCR şi statul comunist în toate structurile, politice, economice, militare, de informaţii, mijloace de comunicare în masă, tot, tot. FSN era şi preşedinte, şi organ legislativ, şi autorităţi locale, şi stat major, şi miliţie, şi Securitate, şi televiziune publică, şi radio public şi economia naţională (pentru cine nu mai ţine minte, în primăvara lui 1990 economia românească era în totalitate de stat). Până în cel mai amărât cătun ceea ce însemnase structură a Partidului Comunist sau a statului fusese înlocuită de un Consiliu al Frontului Salvării Naţionale. În mai 1990 România se afla în situaţia în care Partidul Stat participa în alegeri alături, peste, deasupra, dedesubtul şi împrejurul celorlalte partide politice. În aceste condiţii, poporul “prost”, “orb”, “nedumirit” îşi exprima prin majoritatea lui zdrobitoare, la fel de zdrobitoare ca FSN-ul, “o opţiune de vot”, aşa cum le place celor de la CriticAtac să spună.

2. “respingerea isterică a politicii reale, bazate pe compromis şi negociere”

E ca şi cum ai acuza un căprior şchiop că respinge isteric compromisul şi negocierea cu leopardul. Opoziţia din 1990 nu a respins compromisul şi negocierea, pe care le-a încercat în 28 ianuarie, pur şi simplu a fost sufocată de partidul-stat, de structurile sale politice, administrative, militare, economice şi mediatice, structuri cu care a decis să “concureze” în alegerile din 20 mai 1990.

Nu mă pot abţine să nu remarc dubla măsură a celor  de la CriticAtac când e vorba de protest. Pe de o parte Piaţa Universităţii, un protest împotriva deciziei partidului-stat-armată-economie de a participa în alegeri, pe de altă parte, Los Indignatos, cu al lor “Nu vreau un iPad, vreau o viaţă nouă” (sper că agenţia de advertising cu care lucrează Apple a luat notiţe).

Comparaţi, vă rog, Spania şi Grecia anului 2011 cu România anului 1990 la orice capitol vreţi, de la libertatea media la drepturile şi libertăţile politice, de la libertatea economică până la posibilităţile concrete de exprimare a acestor libertăţi.

PS. Lăudabilă dorinţa lui Costi Rogozanu de repoziţionare şi tuşare a brandului personal însă nu cred că în căutarea Eului ideologic şi a unei noi imagini trebuie să renunţe la propria inteligenţă şi onestitate şi să aleagă refugiul într-o stângă caricaturală şi extremistă.

 

Un gând despre “Lozincăraia lui Iliescu, preluată de Critic Atac

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.