Lucian Isăilă: Strănepoții lui Ceaușescu

[…]

Nu sunt idealist şi nu spun că astăzi se trăieşte bine. Spun doar că, în prezent, calitatea vieţii a fiecăruia dintre noi depinde mult mai mult de ceea ce facem, de ratările şi reuşitele noastre, decât de eşecurile sau realizările celor care ne conduc. Nici măcar nu cred că trebuie învinovăţiţi adolescenţii pentru opiniile lor. Ele reprezintă o stare de fapt, reprezintă incapacitatea funciară a celor care au trăit pe propria piele tranziţia din anii ’90 de a se adapta la o viaţă în care depinzi mai mult de tine decât de conducătorul iubit.

Această inadaptare a părinţilor s-a insinuat în universul familiei, inadaptarea dascălilor s-a insinuat în procesul de educaţie şi, astfel, după 20 de ani ne-am trezit că actuala generaţie de nostalgici care, la o adică, poate compara cele două lumi, va fi înlocuită de o nouă generaţie de nostalgici care nu mai are termene de comparaţie.

Semnificativ, în sondajul realizat de Fundaţia Soros, 41% din elevi îşi percep profesorii ca fiind nostalgici ai regimului comunist. Aici e toată explicaţia. Uşor, uşor, oamenii au depus armele şi s-au refugiat în amintiri şi cum proiecţiile trecutului sunt întotdeauna mai luminoase decât cruda realitate ne-am trezit tânjind după Ceauşescu.

[…]

Strănepoţii lui Ceauşescu se pregătesc să intre în lume, tânjind după una construită din minciunile părinţilor şi ale profesorilor. Mă întreb cât de nebun trebuie să fii ca părinte să-ţi arunci copilul într-o oală cu melancolie roşie, refuzându-i orice şansă de a înţelege cum funcţionează lumea în care e obligat să trăiască?

Lucian Isăilă

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.