Mălin Bot: O SUTĂ DE MII de DOLARI pentru un ONG implicat în organizarea protestelor din București

Print Friendly, PDF & Email

Ideea mişcării de stradă împotriva proiectului Roșia Montană a atras mii de tineri la protestele din Piața Universității, convocați aproape exclusiv prin intermediul Facebook de activiști ai unor ONG-uri. Organizatorii nu au prezentat niciodată public, mai ales celor pe care îi cheamă la proteste, informații legate de finanțările de care beneficiază.

Existenţa unor finanţări, pe proiecte folosite explicit în organizarea protestelor nu este cunoscuta celor care dau curs invitațiilor la manifestații.

Ieri au apărut pe mai multe site-uri de știri informații privind finanțări oferite, prin diverse fundații, de miliardarul George Soros pentru mai multe ONG-uri implicate în organizarea și coordonarea protestelor din Piața Universității, dar nu a fost indicat un proiect finanțat direct pentru a organiza proteste.

După ce au apărut primele informații legate de finanțările directe ale unor proiecte folosite aproape exclusiv pentru organizarea protestelor din piață și au început discuțiile pe rețele sociale, persoane publice cunoscute pentru activitatea civică din jurul protestelor au negat vehement că banii încasați prin ONG-uri sunt motivația acțiunilor lor.
O astfel de personalitate este Liviu Mihaiu, fost guvernator al Deltei Dunării. Acesta a reacționat vehement când în discuție au fost aduse finanțările de care beneficiază unii dintre organizatorii protestelor și a făcut o paralelă cu manifestațiile din 1990. ”În Piața Universității nu e vorba de bani. E vorba de aur. Aurul pe care îl reprezintă patromoniul cultural și verde, așa cum nu a fost vorba de droguri în Piața Universității din anii 1990”, a spus Liviu Mihaiu.
Numai că Piața Universității 2013 nu este Piața Universității din 1990, măcar prin prisma faptului că atunci nu exista nicio organizație cu bugete babane, așa cum este una dintre organizațiile bine cunoscute lui Liviu Mihaiu: ”Miliția Spirituală”.

Coincidențe?

Un ONG care, ”întâmplător”, derulează până la 30 septembrie un proiect finanțat cu 75.000 de dolari, în cadrul căruia Liviu Mihaiu a activat ca invitat.

Tot ”întâmplător”, unul dintre instrumentele de comnicare publică ale acestui proiect este folosit, din 22 august 2013, numai pentru organizarea manifestațiilor din Piața Universității.

Banii vin de la un trust format din mai multe fundații, printre care și fundația miliardarului George Soros. ”Trustul pentru Societate Civilă în Europa Centrală și de Est” (CEE TRUST) este un grup format din șase fundații private, printre care ”Institutul pentru Societate Deschisă” al lui Soros.

10 milioane de dolari, valoarea totală a finanțărilor CEE Trust

Conform informațiilor publicate de CEE Trust, pe pagina oficială www.ceetrust.org, organizația finanțează mai multe proiecte în România, unele aflate în derulare. Pe listă sunt ONG-urile cele mai active în promovarea protestelor din Piața Universității, sumele individuale încasate de acestea fiind de ordinul zecilor și sutelor de mii de dolari.

Pe pagina oficială ceetrust.org este specificat că, din 2004, până în prezent, CEE Trust a finanțat în România 144 de proiecte în valoare totală de 10.427.332 dolari. Finanțările, pe proiect, oscilează între câteva mii de dolari și jumătate de milion și sunt acordate unor organizații care activează pe toate zonele societății civile. Din 30 aprilie 2013 CEE Trust a incetat activitatea de evaluare şi sustinere a unor noi proiecte, finalizând finanţarea pentru cele în derulare. Un astfel de proiect este cel folosit pentru organizarea protestelor din Piaţa Universităţii.

105.000 de dolari pentru ”Miliția Spirituală”

Cele mai multe ONG-uri din lista celor care au beneficiat de finanțări nu au nicio legătură cu protestele din Piața Universității, însă printre ele sunt organizații care au folosit chiar proiectele finanțate de CEE Trust pentru organizarea protestelor, cum este ”Miliția Spirituală”, care a beneficiat de finanțări totale în valoare de 105.000 euro. O finanţare de 30.000 de dolari, pe un proiect declarat încheiat şi o alta de 75.000 de dolari pe un proiect declarat în derulare.
Obiectiv: ”Cultura protestului!”

Proiectul închis, „The Geography of Youth Activism”, avea ca scop declarat „identificarea temelor care îi pot determina pe tineri să ia atitudine”. „Un obiectiv amplu al proiectului este sa descopere modul în care tinerii definesc și înțeleg concepte ca activismul civic și implicarea civică. În cele din urmă, dar nu cel mai puțin important, este nevoia imperativă de a descrie și analiza cultura protestului în România”, se arată în descrierea proiectului finanțat cu 30.000 de dolari, declarat finalizat.

EDIT ILD


Mircea Toma: “O solutie imediată pentru a inviora publicul, este sa inlocuim cu curaj sloganul “Jos Basescu!” cu “Jos Dumnezeu!”
Pentru mai multe informații despre proiectul „The Geography of Youth Activism”, scopul lui și participanți, citiți Anca Cernea despre Miliția Spirituală și falsa societate civilă

Proiectul în derulare, ”CRIM – Imaginația înseamnă putere”, beneficiază de 75.000 de dolari și are ca scop: ”Stimularea participării tinerilor, în special a studenților, la discutarea și rezolvarea problemelor din spațiul public”. El este deschis, până la 30 septembrie 2013.

Mihail Bumbeș neagă implicarea organizației

Președintele ONG-ului, Mihail Bumbeș, este foarte activ în rețele sociale, fiind printre inițiatorii invitațiilor Facebook la protestele din Piața Universității. ”Implicarea mea este strict personală. Miliția Spirituală nu are legătură cu organizarea protestelor”, susține Bumbeș.

Acesta a mai susținut, într-o discuție telefonică, faptul că singurele motive pentru care se implică în organizarea protestelor sunt convingerile personale și că finanțările de care beneficiază organizația pe care o conduce nu au nicio legătură cu organizarea protestelor. ”Eu am fost și la protestele din Turcia și atunci au spus despre mine că mă plătește Soros să merg acolo. Am mers din convingere”, a mai spus Bumbeș.

Pagina oficială CRIM îl contrazice pe Bumbeș

Problema este că organizarea protestelor nu se produce doar pe pagina personală a președintelui organizației. Pe toată perioada manifestațiilor din Piața Universității a fost folosit în acest scop chiar instrumentul de comunicare oficial al proiectului CRIM, pe rețele sociale.

O singură activitate: organizarea protestelor

Pagina oficială a acestui proiect este locul în care sunt lansate invitațiile și prezentate pe larg protestele din piață. În fapt, în perioada 22 august – 8 septembrie, întreaga activitate oficial a CRIM pe Facebook este numai despre protestele împotriva proiectului Roșia Montană: invitații la proteste, galerii foto, înregistrări video. În condițiile în care proiectul este în derulare până la 30 septembrie, fără să fie mediatizată nicio altă activitate, este de la sine înțeles că singura activitate publică a acestui proiect este organizarea protestelor.

Lipsă de transparență

Reprezentanții ofociali ai ONG-ului care gestionează și folosesc acest proiect pentru organizarea protestelor din Piața Universității nu prezintă public, transparent, absolut toate deconturile făcute în cadrul finanțării de 75.000 de dolari.

Este imposibil de stabilit cu certitudine dacă motivația implicării oficiale a proiectului ține strict de convingeri personale ale gestionarilor lui sau de rațiuni financiare. Bumbeș a negat că prezența tinerilor din piață îi asigură bunul mers al plăților pentru acest proiect.

Îi credem pe cuvânt?

Important este ca publicul să știe aceste informații, urmând să decidă fiecare cititor dacă implicarea directă a unor ONG-uri în organizarea protestelor e determinată de dragostea pentru ”aurul pe care îl reprezintă patromoniul cultural și verde” sau motivată de ”aurul” din conturile CEE Trust.

[…]

8 gânduri despre “Mălin Bot: O SUTĂ DE MII de DOLARI pentru un ONG implicat în organizarea protestelor din București

  1. @Militia Spirituala a primit peste 100.000 de dolari in ultimul an, doi, pentru organizarea de proteste, cel mai mare fiind cel pentru #Rosiamontana care probabil nu ar fi existat fara implicarea si altruismul lor finantat cu bani grei.
    http://www.evz.ro/detalii/stir.....z2eaM2qQBP

    Au avut loc proteste masive, s-a aflat ca au fost finantate copios de un grup/cineva care a demonstrat de-a lungul timpului ca are interese in Rosia Montana. Unii s-au aratat foarte atacati de transmiterea acestei informatii, care era oricum era publica. S-au aratat basicati din cauza unui act de jurnalism banal din partea lui Malin Bot.

    Ar trebui ignorata informatia? Este oare irelevanta? Nu cred. Nu stiu daca acest lucru contravine in vreun fel legii, dar este un fapt – aceste ONG-uri au primit bani pentru a organiza proteste care au mobilizat jandarmi si politie, au blocat strazi, deci care au produs cheltuieli de la buget importante, cheltuieli care probabil depasesc valoarea proiectelor.

    Chiar daca finantarea este perfect legala, ramane profund imorala.

    Protestul, miscarea de nemultumire trebuia sa se fi nascut si crescut natural, fara sa fie finantata si apoi dusa la indeplinire de ideologi ai stangii radicale (anarho-comuniste.. detalii aici).

  2. Clip video cu doi agitatori/organizatori de la manifestatia din Piata Universitatii din 8 septembrie:

    Pentru jurnalistii de investigatie: ar fi instructiv de aflat cine sunt aceste doua persoane; este posibil sa apartina unui ONG finantat pe filiera descrisa in articol.

  3. Hai sa fim seriosi!
    100,000 de dolari pentru aprox 40,000 de oameni.
    500.000.000 de euro pentru cateva sute de oameni (stramutatii, primarii, parlamentarii, jurnalistii etc).
    Cine pe cine a platit si cu cat? Vorbiti despre finantare copioasa la ONG-uri? Pai Soros pare un „sarac” fata de RMGC.
    Am intalnit in piata multi prosti. Dezinformati. Hipsteri si buimaci. Ce vreti voi. Dar mincinosi, nu! Prefer un om care crede in prostia lui in ceva, unuia care azi crede, maine nu mai crede. Unde miroase mai tare a finantare copioasa? Malin? Costin? Emil? Aflu si eu pana la urma care este parerea voastra despre proiect si despre politicieni, NU despre ong-uri si hipsteri?

  4. Vlad, se imputineaza, nu se inumltesc. De la 20.000 au ajuns 40,000 (adica patru zeci de oameni la virgula).

    Alin, nu inteleg intrebarea. ONG-urile anarho-comuniste care au primit finantare si pe care le urmaresc de ani de zile, despre care stiu ca sunt formate din cinici corupti si cretini, ma intereseaza mai mult decat proiectul. Articolul lui Malin Bot nu este pentru noi nici o noutate. Aici stiam de peste 2 ani ce face Militia SPirituala si cu ce bani, pentru ca e informatie publica. Si i-am vazut cum lucreaza, nu as avea incredere in ei nici sa ma treaca strada. OK? Trebuie acum sa mai spun odata ce cred despre proiectul rmgc? Sau despre ponta?

  5. Uite Alin, nu vezi nimic megasuspect in asta?

  6. Vlad, Costin
    am spus 40,000 pentru ca discutam despre finantarea celor din strada. In total, in toata tara, la toate protestele, cred ca au fost cu siguranta peste 40,000 unici. Era o paralela cu numarul de primari, politicieni etc tot unici. Nu am spus ca ar fi fost in PU 40,000. Nu sunt nebun.

    Despre ONG-uri…mi-ati dat tema de citit. Am citit, nu tot, ca m-am scarbit. Niste dobitoci. Dar eu nu ies cu ei, pentru ei sau finantat de ei.
    Poate sunt naiv, dar mi-e greu sa cred ca ne putem intoarce in masa la discutii anti evrei, anti capitalism, pro comunism, nostalgii de doi lei.
    Dimpotriva, am vazut la sarbatoarea armenilor de la Muzeul Satului lume frumoasa, nu doar armeni, lume dornica sa afle si despre genocidul lor. Eu mi-am cumparat cateva carti, abia astept sa le citesc, recunosc ca nu stiam nimic despre armenii din Romania sau de aiurea.

    Chestiunea Lukoil m-a rascolit foarte tare, dar cred cu tarie ca toate aceste lucruri POT fi inglobate in efectul (nu mesajul) protestelor.
    Tapalaga mai are niste raspunsuri de dat si eventual cateva ocheade in oglinda. Altfel, „cianurat” la greu in orasul natal prima data, apoi de contractele dintre HN si RMGC. Ce sa-i faci, pe unii Bucurestiul ii schimba.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.