Marcela Țușcă: Emanoil Catelly și Renato Usatîi. Portret ridicol în oglindă sau o imagine a degradării noastre

Print Friendly, PDF & Email

Cine este Emanoil Catelly și ce legătură ar putea avea cu marele nostru contemporan Renato Usatîi? Deși îi desparte mai bine de jumătate de secol, aceștia au ceva în comun: Renato Usatîi și Emanoil Catelly dețin sau au deținut funcții executive înalte în fostul județ românesc al Bălțiului. Primul este primarul orașului din vara anului 2015, iar cel din urmă a fost prefect al județului între 1923-1927 și 1933-1937.

Starea de degradare morală a scenei politice moldovenești te obligă la evadări. Pur și simplu privești siderat lista cu candidați și te gândești, în ciuda unei relativități temporale și de percepție ce îi face pe toți oamenii din toate epocile să creadă că anume ei trăiesc cele mai cumplite vremi, cum de ne-am pricopsit totuși cu asemenea specimene? Nevoia disperată de modele îl face pe om, dacă nu și-a pierdut complet simțurile și reflexele civilizației bazate pe memorie, să evadeze astfel în trecut, pentru a căuta lumina, alinarea și curajul de a spera într-o revigorare morală.

Ideea de a-l pune în oglindă pe fostul prefect de Bălți cu actualul primar al orașului mi-a venit răsfoind o carte de căpătâi a familiei mele, Cartea noastră, editată în 1936 sub auspiciile prefectului Emanoil Catelly, un breviar istoric, geografic și literar scris pe înțelesul și cu grija luminării poporului de țărani, primită ca dar de nuntă de bunicii mei din partea primăriei. Este un exercițiu tragic, dar și ridicol în esența lui, și totuși îmi voi asuma comparația, care e mai puțin despre ei, și mai mult despre noi.

Născut la 4 noiembrie 1978 la Fălești, Renato Usatîi se prezintă în biografiile sale încropite pe internet drept un om de afaceri de succes, milionar în euro, „politician și lider al opoziției proruse”, exercitându-și în prezent (deși e mai mult pe la Moscova) funcția de primar de Bălți. De ce ar exista în R. Moldova o „opoziție prorusă” și care ar fi rațiunea pentru politica internă de a fi prorus și nu pro-intereselor propriului popor, rămâne neelucidat, cert este că activitatea politică a sus-numitului este pătată de scandaluri de corupție, încălcări ale legislației electorale, finanțări din surse externe dubioase, și chiar învinuiri de omor. Primele tentative ale lui Usatîi de a-și înregistra un partid în R. Moldova s-au lovit de refuzul Ministerului Justiției motivat prin bănuielile că ar fi fost falsificate peste 30% dintre semnăturile colectate în susținerea partidului. Reușind într-un final să-și croiască partid prin asocierea cu fostul șef al aparatului prezidențial al lui Lucinschi, Emilian Ciobu, Renato s-a lansat cu tam-tam în campania electorală din toamna lui 2014, înainte de a fi eliminat din cursă ca urmare a probelor care au arătat că Partidul „Patria” al lui Usatîi a folosit surse financiare provenite din străinătate, lucru interzis categoric de legislația electorală. De altfel, „cadonarea” de partide a devenit un tertip utilizat cu succes în viața politică moldovenească, și un business interesant. Astfel, Platforma DA a conturnat și ea procedurile legale directe, înregistrându-se prin simpla schimbare a denumirii partidului „Forța Poporului” al controversatului Nicolae Chirtoacă. Partiduțe de buzunar, fără reprezentativitate electorală, bine păstrate la naftalină și scoase ca niște băsmăluțe la timpul potrivit atunci când e nevoie de a mai deturna vreo angrenare politică a unor nemulțumiri legitime. Precoce de felul său, Usatîi ajunge de tinerel „inginer superior” la Căile Ferate din Moldova, apoi se înhăitează cu „jeleznodarojnicii” ruși, devenind în 2013 vicepreședinte al Uniunii constructorilor Căilor Ferate din Moscova. Funcții de fațadă în ceea ce se cunoaște a fi un fief al marii corupții și mafiei rusești, de unde își și extrage banii pentru finanțarea partidului. Mai mult decât atât, investigații ce au durat mai bine de doi ani ale platformei RISE au arătat implicarea eroului de la Bălți în tentativa de asasinare a unui alt afacerist rus, Gherman Gorbunțov. Usatîi își încroapă și biografii de mare filantrop, de mecena al culturii și artelor, lăudându-se cu organizarea unei „serii de concerte muzicale (sic!) în diferite localități cu artiști de renume”: Blesteașcie, Grigorii Leps, Stas Mihailov, un adevărat cimitir al creierelor și discernământului electoral moldovenesc…

Într-o altă ordine umană, aparținând parcă altei lumi, Emanoil Catelly s-a născut la 25 decembrie 1883, la Bălți, în satul Zgărdești. A studiat la Școala Agricolă din Cucuruzeni, apoi la Școala de Junckeri, pe care a absolvit-o cu gradul de subofițer, ca în ajunul Revoluției să ajungă căpitan în Armata țaristă. Deja în octombrie 1917 îl găsim la Odesa unde a sprijinit cererile și eforturile de autonomie ale Basarabiei față de Imperiu. Tot atunci devine președinte al Comitetului Național Moldovenesc din orașul de la malul mării. A fost unul dintre membrii Sfatului Țării, remarcându-se ca un harnic promotor al Unirii. Spunea la un moment dat că „moldovenilor li s-a dat șansa, prin Revoluție, să-și facă auzit glasul, că ei sunt români și că numai rușii i-au degradat la rolul de moldoveni” și că acum „după 106 ani urmează să-și ceară toate drepturile” (Iurie Colesnic, O Victorie postumă, în Magazin bibliografic, nr. 1-2, 2008).
După Unire, și-a început cariera publică în România Mare ca judecător popular la Nădușita, în județul Soroca. Din 1920, a devenit membru al Partidului Național Liberal, unul din marile partide istorice ale românilor, dominat de figurile Brătienilor, cei care au contribuit esențial la Marea Unire, prin geniu politic și diplomație iscusită. Într-o Europă bântuită de pulsiuni fasciste și comuniste, liberalii români, împreună cu țărăniștii, au știut, cu toate limitările lor, și atât cât au putut, să confere o minimă decență spațiului politic românesc, iar mai târziu să dea martiri și exemple de tărie morală și probitate intelectuală, ca Gheorghe I. Brătianu, un istoric de mare finețe și un apărător al drepturilor istorice românești asupra Basarabiei, mort în închisoare la Sighet în 1953…

Partidul Național Liberal îl numește în 1923 pe Catelly prefect de Bălți, funcție ce o va ocupa, cu o mică întrerupere, până în decembrie 1937. În timpul prefecturii sale s-a îngrijit de crearea Camerelor agricole, o infrastructură sătească indispensabilă unui spațiu agrar așa cum era Basarabia. Între 1918 și 1933, administrația românească a deschis în județ 44 de școli. Catelly a reușit să construiască 49 în 4 ani, între 1933-1937! A renovat localul Școlii Normale și a ridicat un nou sediu pentru Liceul de Fete „Domnița Ileana” din oraș. Eficiența investițiilor educaționale românești în Basarabia din perioada interbelică ar trebui să se transforme așadar într-un obiect de studiu pentru diverși miniștri recenți ai Educației naționale, puși pe „optimizat”, închis școli și „economisit” bani la buget pe spinarea copiilor de la sate. Îngrijindu-se de apariția a numeroase cărți, în special de popularizare a istoriei și literaturii românești în rândurile țăranilor basarabeni, Catelly a rămas cunoscut ca un adevărat filantrop și sprijinitor al culturii naționale. Într-o lume ordonată după alte calapoade, al meritului care se exprima prin prestigiu și recunoștință publică, fiind decorat cu Steaua României în grad de ofițer și Coroana României în grad de comandor pentru contribuția sa la unitate națională, Catelly a primit din partea statului un suport material pe potriva distincțiilor bine meritate: câteva zeci de hectare de pământ. Fără îndoială, milioanele spălate de banda care căpușează Căile Ferate Ruse, și din care face parte și actualul primar de Bălți, Renato Usatîi, pălesc pe lângă „crimele” lui Catelly! Astfel, la 5 iulie 1940, în urma ocupației Basarabiei, fostul prefect este arestat de NKVD pentru „activitate contrarevoluționară”. După un an de suplicii în celulele închisorii din Chișinău, este deportat pe 22 iulie 1941, ca deținut în lagărele comuniste. În dosarul instrumentat împotriva sa sunt pomenite „actele de corupție” ale funcționarului: primirea de „cadouri” din partea statului român, dar miza anchetei și sfidarea supremă pentru bolșevici era alta: lupta sa pentru unire. Moare de frig, de foame, de bătăi și epuizare la 18 februarie 1943 în lagărul de la Sverdlovsk.

Să fi avut bolșevicii metode mai „eficiente” și mai …fatale în lupta cu corupția? Ar fi o idee să le testăm și pe alde Usatîi? Mai degrabă ne-au dat peste cap în așa măsură valorile, că astăzi votăm orbește șefi de bande criminale în funcții publice. Ne întrebăm adesea: ce lipsește acestei societăți? Idealismul marilor exemple. Punerea în capul mesei a idealului moral, deși intangibil pentru natura noastră păcătoasă, dar măcar aspirațional, al marilor caractere politice. Sătui de „pragmatismul” tehnocrat al lichelelor, de cătătura șireată a utilitariștilor, de oportunismul ridicat la rang de politică de stat, acest „realism” iluzoriu va trebui abandonat pentru un alt fel de realitate: cei din urmă vor fi cei dintâi; fie și peste epavele noastre, idealul moral va triumfa, într-un târziu, deasupra insistenței …pragmatice în mizerie.

sursa: timpul.md

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.