Marcela Țușcă: „Poporul moldovenesc” ca mistificare sovietică

Print Friendly, PDF & Email

„Istoria Moldovei” lui Dodon, preambul pentru „nația civică moldovenească”

Aseară [13 noiembrie 2017 n.e.], la cinematograful Patria-Loteanu, baricadat de polițiști, câini și SPP-iști, a avut loc premiera „documentarului” „Istoria Moldovei”, mai exact primul epsod al unei trilogii cu efecte speciale rusești, comandată de Igor Dodon, tătucul națiunii moldovenești, și regizată de Elena Pahomova, fostă jurnalistă, actuală boschetară prin ghenele de gunoi ale propagandei sovietice. Filmul – adevărată capodoperă a genului propagandistic – te marchează prin pudoarea aceea ticăloasă, tipică prostiei de salon, bine crescută, educată, decentă. De altfel, numai oameni de bine la eveniment, de la toți ștabii socialiști, pînă la baștanca Găgăuziei.

În legătură cu conținutul, numai dacă nu ești familiarizat cu discursul public, cultural și identitar din R. Moldova, ai fi putut rata faptul că „documentarul” poartă tușa ideologică inconfundabilă a „omului de știință” Mark Tkaciuk. Dovadă că, dincolo de divergențe partinice, despărțiri în grupuri de șoc și deviaționisme de moment și nuanță,  – de la PSRM, vechea gardă a PCRM, grupul Petrenko, „școala de antropologie” a lui Mark Tkaciuk, pînă la foști diplomați crescuți la sân agrarian, ca Andrei Popov și jurnaliști „independenți” ca Natalia Morari, apostoli ai nației civice, frontul atacului cultural și identitar este comun.

Documentarul este o mostră de analfabetism istoric și protocronism flagrant, din care se desprind aceleași „teze din iulie”, formulate și altă dată de Tkaciuk în largi interviuri pe newsmaker.md, site-ul acela finanțat din bani europeni, și pe alte surse, sau rostogolite pe site-uri de pseudo-știință istorică, precum moldovenii.md, întreținute cu un zel, de care numai genul acela de proști harnici pot da dovadă.

Teza primordială este cea a caracterul eminamente și obligatoriu „multicultural” al „poporului moldovenesc”. Unitar și bine coagulat, „poporul moldovenesc” reprezintă în același timp un miriapod de identități, limbi, profiluri, care se topește într-o concordie și-o prietenie seculară generalizată. De mii de ani, acest teritoriu al Moldovei a fost traversat și locuit de puzderie de triburi, neamuri, seminții, care și-au lăsat, nici mai mult nici mai puțin, amprenta, asupra a ceea ce suntem azi. De la paleolitic la cultura Cerneahov, din peșterile de la Duruitoarea la kurganele războinicilor sarmați, moldoveanul multicultural și-a făcut loc prin istorie, ca un fluviu ce și-a săpat cu răbdare milenară albia spre un prezent încărcat de gloria trecutului.

Pe lângă protocronismul jenant, suntem în plină reînviere a vechilor teze sovietice despre „popor multietnic moldovenesc”, în speranța că un soi de diversitate forțată, ridicată la rangul de mit, și întărită eventual de prestigiul intimidant al tezelor occidentale ale multiculturalismului, va dilua și contracara, prin reducere la tăcere, argumentul românității moldovenilor majoritari. Bineînțeles, noi – cucutenii, sciții, geții, slavii și moldovenii am trăit în pace și bună înțelegere din cele mai vechi timpuri, și numai ghionturile unor vecini prea sâcîitori, cu veleități de frați mai mari, ne împiedică să conviețuim la fel și în continuare, consolidîndu-ne statalitatea de veacuri…

Multiculturalismul, însă, oricât l-ar forța apostolii lumii noi, nu este un fapt, o realitate calitativă, ci o ideologie. Nicio societate nu poate fi mai diversă decât poate duce principiul său unificator, fără a se destructura, a-și pierde coerența și, în final, a dispărea. Atunci când a părut să funcționeze, din Viena pînă-n Casablanca și Beirut, multiculturalismul era mai degrabă cosmopolitism, și se definea printr-un mozaic de identități, care nu se dizolvau chimic pentru a crea „omul nou”, ci conviețuiau mecanic una lângă alta, lucru făcut posibil de un principiu unificator ca imperiul.  Ori, multiculturalismul – atît în Occident, cît și în R. Moldova – din perioada sovietică pînă astăzi, nu-și propune însă conviețuirea în deplin respect a diverselor identități, pe care nimeni nu le neagă și nu le alungă, ale Basarabiei, ci crearea unui nou tip de identitate, în cazul nostru „moldovenească”, eventual civică, pe ruinele glorioase ale deznaționalizării, românofobiei patologice și a imbecilizării sovietice.

În acest sens, eforturile lui Dodon de (re)afirmare și consolidare a „poporului moldovenesc” seamănă pînă la identitate, pe anumite dimensiuni, cu proiectul edificării așa zisei „națiuni civice”, girate de personaje publice, printre care unii se jură că-s români și pro-europeni sadea.

Finanțate de Ministerul de Externe al Germaniei, seria de conferințe organizate, începînd din această vară, la Chișinău, Bălți și Cahul, de către organizații non guvernamentale ca Institutul pentru Politici Europene de la Berlin (IEP), în parteneriat cu Institutul pentru Politici şi Reforme Europene (IPRE) şi Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS), ultimul condus de Andrei Popov, își propune „consolidarea identității naționale în R. Moldova în cadrul procesului de asociere cu Uniunea Europeană”, unde, prin identitate națională, se are în vedere „construcția identității civice” în R. Moldova. Sub auspiciile generoase și aparent dincolo de orice suspiciune ale „partenerilor occidentali” – germani, se pun în mișcare procese de inventare și forțare a creării unei „națiuni moldovenești”, pe baze „civice”. Cetățenii R. Moldova ar trebui, astfel, să-și asume „apartenența la identitatea de cetățean al R. Moldova”, și, „indiferent de orientarea lor geopolitică”, profilul lor identitar sau cultural, să facă un efort de apropiere pentru „a împărtăși o viziune comună despre viitorul R. Moldova”.

Utopia acestui tip de demers este stringentă, iar pretenția absolut halucinantă: cetățeni cu viziuni geopolitice radical opuse – pro-europene și pro-ruse se subînțelege – nu pot „împărtăși”, prin însăși natura și conținutul orientărilor geopolitice divergente, „o viziune comună” despre viitorul R. Moldova. Giranții națiunii civice ne propun însă rezolvarea diferendului geopolitic prin… ignorarea lui, prin aplecarea asupra problemelor „cotidiene”: de la antrenarea energiilor naționale în construcția pistelor de biciclete, pînă la bătălia finală prin punerea definitivă pe labe a corupției. Lupta cu corupția ca pretext, criteriu, factor și conținut de construcție națională!

Incoerența acestui demers surprinde de la bun început. „Națiunea civică moldovenească” își propune „unirea” cetățenilor „dezbinați” pe criterii „geopolitice”. Suntem bombardați zilnic de mantra, repetată pînă la sațietate, zisă a „divizării societății” moldovenești, care ar avea nevoie urgentă de o uniune națională de-a lungul unor probleme transversale, comune tuturor, indiferent de etnie, limbă, orientări geopolitice sau sexuale: suntem cu toții reduși la o condiție animală, din care rezultă că singurul nostru interes este să mâncăm la sfîrșitul zilei, să consumăm, și eventual să facem un „krug” pe pista de biciclete proaspăt amenajată la insistențele unei societăți civile culturalizate în spiritul progresului și a mersului tot înainte. De parcă problema e „divizarea societății”. Divizarea societății nu e problema, e efectul libertății câștigate în urma prăbușirii URSS, și, odată cu ea, a monopolului gîndirii unice: o parte dintre moldoveni, cei mai conștiincioși dintre ei, și-au câștigat libertatea de a opta deschis pentru integrarea în spațiul valoric euro-atlantic, românesc, în conformitate cu propria lor conștiință, liberă; cealaltă parte – mai precară, abrutizată, abandonată propagandei ruse de către stat și de către elite ( propaganda care a devenit o chestiune de actualitate doar pentru că, mai nou, se dau fonduri pentru „combaterea războiului informațional dus de F. Rusă”, nu de alta) rămâne ostatică vechilor mistificări sovietice – cu impactul cunoscut asupra identității, perceperii istoriei, exercițiului memorial, etc.

Va urma.

Marcela Țușcă


 

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.