Melania Cinciea: De ce se forţează plecarea de la Cotroceni a lui Traian Băsescu?

    Print Friendly, PDF & Email

    Există cel puţin patru motive pentru a forţa plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, înainte ca vreo instituţie a statului să aibă măcar vreun indiciu, nu probă, că şeful statului este implicat în scandalul în care apare numele fratelui său, prin aşezarea, într-un vădit derapaj juridic şi democratic, a efectului înaintea cauzei.

    În spatele scandalului Bercea Mondial, pare să fie, pe de o parte, o încercare de decredibilizare a vârfului eficient şi cel mai lăudat al Justiţiei române, de demonetizare a întregii activităţi anticorupţie duse de aceşti oameni şi de timorare, în mod preventiv, a unor magistraţi care au anchete grele anticorupţie în lucru şi, preventiv, a celor care vor avea în lucru astfel de dosare. Şi, asta, în baza unor torpile lansate, din duba Poliţiei, de un interlop cercetat, în timp, în peste o sută de dosare penale, pentru o gamă largă de infracţiuni grave, şi condamnat acum pentru tentativă de omor.

    Pe de altă parte, prin intermediul acestui scandal sunt vizate aruncarea în derizoriu a tuturor acţiunilor, de zece ani, ale preşedintelui Traian Băsescu, de a milita pentru o Justiţie independentă şi pentru o luptă anticorupţie dusă până în pânzele albe, şi aducerea acestuia în situţia de a-şi autocenzura retorica anticorupţie.

    Şi, important, este forţată plecarea de la Cotroceni a lui Traian Băsescu, indiferent în ce mod. Înainte de a fi cunoscut detalii din dosar, în lipsa oricărui indiciu de implicare a şefului statului în acest scandal, înainte chiar ca procurorii să emită ordonanţă de reţinere pe numele fratelui său, Mircea Băsescu – s-ar putea spune, singurul punct vulnerabil real al preşedintelui, identificat şi fructificat, iată, de adversarii săi politici –, premierul României, Victor Ponta, ieşea în public şi solicita demisia preşedintelui Traian Băsescu. Devoalând, însă, şi planul B: suspendarea. Cu alte cuvinte, în lipsa oricărei probe care să-i dovedească şefului statului o posibilă implicare în acest scandal, fostul procuror Victor Ponta pune anatema. Şi înainte de a-i fi dovedită şefului statului cel puţin o încălcare a Constituţiei, tot dl Ponta, doctor în drept, vorbeşte despre suspendarea lui, aşezând, într-un vădit derapaj juridic şi democratic, efectul înaintea cauzei.

    […] de ce se doreşte cu ardoare plecarea preşedintelui de la Cotroceni înainte de încheierea mandatului? Iată câteva posibile răspunsuri:

    1. Pentru că Victor Ponta şi-a dat seama că, avându-l pe Traian Băsescu la Cotroceni – singurul care îi mai putea pune stavilă eficientă derapajelor democratice şi abuzurilor legislative pe care e tentat să le facă ori să le gireze – nu va avea o perioadă electorală şi preelectorală liniştită. Că, din cauza discursului acestuia – construit, de altfel, pe greşelile şi derapajele lui Victor Ponta – îi generează pierdere de procente, în cazul candidaturii sale la prezidenţiale. „Obligaţia mea este să-mi dedic finalul de mandat – în afară de opţiunea pentru apartenenţa la Schengen, şi sper să începem procesul de integrare în Schengen înainte de a-mi termina mandatul, şi în afara activităţilor curente – în a-l arăta pe Victor Ponta cum este”, avertiza, în mai, preşedintele Traian Băsescu.

    2. Pentru că, aşa, dl Ponta ar putea deţine controlul asupra Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Ori trecând rapid prin Parlament legea care prevede scoaterea STS de sub coordonarea CSAT şi trecerea instituţiei în subordinea primului-ministru, lege care nu s-ar mai împiedica de niciun hop la Preşedinţie. Ori schimbând directorul STS, care este numit de CSAT, la propunerea preşedintelui său, funcţie ocupată de şeful statului. Deci, oricare dintre aceste situaţii poate fi pusă în aplicare dacă Traian Băsescu nu va mai fi la Cotroceni, iar locul îi va fi ocupat, temporar, de al doilea om în stat, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Atât de apropiat de Victor Ponta încât e perceput drept calul troian al acestuia în PNL. De ce STS este, însă, o miză importantă, de neratat? Pentru că nu numai că e instituţia care coordonează transmiterea datelor din secţiile de vot către BEC, dar are toate bazele de date ale Ministerului Sănătăţii şi ale Ministerului Muncii. Apoi, printr-un joc al imaginaţiei, dacă la STS ar fi un om şi o echipă care ar accepta să fie parte la o posibilă fraudă la vot, un “scurt-circuit” la momentul oportun ar pu­tea face minuni. Cum sistemul informatizat pro­pus din 2009 de STS prin a cărui implementare ar putea fi stopată fraudarea alegerilor prin vot multiplu, nu e folosit nici acum, o posibilă fraudă masivă la vot, prin intermediul viilor sau al mor­ţilor, nu e exclusă.

    3. Pentru că, tot în lipsa lui Traian Băsescu de la Cotroceni, nu ar mai fi nicio stavilă nici în faţa legii prin care şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei urmează să fie numit de premier, nu de ministrul Apărării, ca până acum – o lege printre ai cărei artizani se numără şi socrul premierului, Ilie Sârbu. De ce se doreşte ca Victor Ponta să aibă mână liberă să controleze şi zona de informaţii şi contrainformaţii a Armatei? Se pare că aceasta e o decizie care depăşeşte sfera „hobby”-ului său de a colecţiona servicii speciale sau mega-structuri de control (cum s-a întâmpalt în cazul actualului Departament de Informaţii şi Protecţie Internă al Ministerului Afacerilor Interne şi în cazul Direcţiei Antifraudă), un „hobby” care îi devoalează setea de putere şi, se pare, dorinţa de a cuceri Cotroceniul abuzând de puterea pe care i-o conferă funcţia. DGIA, o structură cu rol major în sistemul de securitate, este, alături de SRI şi SIE, unul dintre cele mai puternice servicii de informaţii, care asigură, la nivelul MApN, securitatea informaţiilor clasificate naţionale, ale NATO şi ale UE. Şi să mai spunem ceva: a fost decizie luată, întâmplător, la puţin timp după întâlnirea d-lui Ponta cu fostul preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, pe fondul degenerării situaţiei din Crimeea, al creşterii ameninţărilor la adresa NATO, în preajunul testării echipamentelor NATO de la Baza Militară din Deveselu şi al demesurilor făcute pentru stabilirea unei vizite a premierului român în capitala Federaţiei Ruse.

    4. Pentru că ar putea avea acces la acele informaţii ale SRI – instituţie care a început să creeze disconfort în unele cercuri politice, din cauza implicării tot mai accentuate, în ultimii ani, în lupta împotriva corupţiei –, informaţii care ajung doar la Preşedinţie, nu şi la Guvern. Şi pentru că, astfel, ar avea un control asupra acestui serviciu, dat fiind că preşedintele este cel care asigură coordonarea SRI, via CSAT.

    Motive suficiente, deci, pentru a forţa plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni […] .

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.