Mihail Neamțu: 23 de milioane de oameni trăiau în imaginația unui nebun

1

La începutul anilor 1980, o stafie bântuia România: foamea. Intrai în magazinele alimentare și vedeai doar rafturi lungi și goale. În vitrine erau expuse niște sticle de oţet și creveţi expandați aduși din Vietnam. Erau aproape întotdeauna râncezi, uleioși, grețoși. Pe lângă foame, mai cunoșteam frigul și frica. 23 de milioane de oameni trăiau în imaginația unui nebun. Primele victime? Copiii.

Campania de înfometare se numea, în limbajul propagandei, „program de alimentație rațională.” Stăteam ore în șir la coadă pentru două franzele luate pe cartelă. Dictatura ne-a dezumanizat prin reducerea la nevoile primare. Un sendviş conţinea o felie de ardei cu margarină, aşezată între două bucăţi groase de pâine. Erai fericit dacă prin rudele de la țară sau niște conexiuni la cantina Partidului puteai obține niște felii de salam. Ne salvau pachetele de mâncare trimise de bunici.

Situați nu departe de zona minieră a Bradului, zarzavagiii din Șiria, Târnova sau Măderat găseau o bună piață de desfacere pentru legume. Muncitorii exploatărilor aurifere căutau o hrană sănătoasă. Țăranii păstraseră în grădină câte un suport pentru butașii viței de vie adusă din America, după atacul filoxerei de la începutul secolului XX. Aparțineam unei lumi conservatoare, cu un puternic simț al proprietății. Descris în nuvela „Mara” a lui Ioan Slavici, universul țărănesc al copilăriei mele venera omul gospodar și făcea din preot „sufletul și cârma și cinstea satului.”

Pentru a rămâne independenți, bunicii Gheorghe și Ana au amenajat o mică seră cu răsaduri. Primăvara se plantau straturi lungi de roșii. Mai târziu apărea și vrejul de castraveți și ardei gras, cultura de ceapă, loturile de varză și vinete. Toată vara n-aveam decât o singură grijă: să udăm grădina. Bunicul a construit un minisistem de irigație, trăgând apa din fântână printr-o pompă electrică. Scoteam din pânza freatică apa cea de toate zilele. Se adăuga apoi îngrășământul natural (pe românește spus: bălegarul). Și uite așa am ajuns să putem mânca, în serile de vară, salată de vinete, roșii parfumate, ardei copți și clisă cu ceapă.

Pe lângă rezervele de alimente pentru iarnă, grădina era una dintre sursele principale de bani — comerțul cu amănuntul asigura un cash flow necunoscut angajaților la stat. Țin minte cum bunicii repetau povestea fetiței care, pentru bănuțul câștigat prin sudoarea frunții, a riscat să‑și bage mâna‑n foc. De ce? Propria ei agoniseală era prețioasă. Ce reieșea din parabolă? Că banul căpătat se risipește mai ușor decât banul muncit.

Mihail Neamțu

SURSA   FACEBOOK

Print Friendly, PDF & Email

1 COMENTARIU

  1. Exista cele 2 aspecte: cel pozitiv, cu lupta inteligenta pt hrana cat mai variata, cel negativ, cu pervertirea tuturor categoriilor sociale spre descurcareala abjecta si coruptia ca normalitate…

    La primul aspect adaug, din experienta periferiilor urbane ardelene – cresterea de nutrii (aduse din ungaria), care deveneau mezeluri bio / mici elestee in gradini, care asigurau peste proaspat / gaini crescute in tarcuri de 8 mp, cu cotetze supraetajate…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here