Mihail Neamţu: Criza patriotismului (I)

Print Friendly, PDF & Email

Mai întâi, pericolul exaltării. Declamînd o retorică infantilă, pigmentată cu stridențe sentimentale, există astăzi politicieni, formatori de opinie și jurnaliști TV dornici să ne întrețină complexul de superioritate. O iluzie. Se vorbește despre România „ca leagăn al civilizațiilor”. „Spațiul carpato-danubiano-pontic” e descris drept marea răscruce unde toate darurile lumii s-au revărsat, pentru a fi apoi râvnite de neamurile vecine. Într-o formă sau alta, descoperim atavismele mai vechiului „excepționalism românesc”, caracterizat prin referinţa obsesivă la origini şi trimiterea la o ipotetică vârstă de aur. Suntem nu doar unici, ci și inegalabili; avem un farmec fatal, nu doar un chip simpatic. Din acest motiv, Caragiale ne-a acordat întreaga sa atenţie sarcastică.

Sub raport istoric, această derivă narcisistă a avut în secolul XX cel puţin două manifestări: mai întâi, epoca naţionalismelor interbelice. În diferitele sale variante (hard – cu toate excesele discursului eugenic, ori soft – cu ataşamentul faţă de neam), naţionalismul interbelic a relansat tema neo-romantică a legăturii strânse cu glia, venerînd săculețul cu pământ și visul către o Românie Mare, strălucind „ca soarele sfânt de pe cer”. Când un tânăr cu inteligența și scepticismul metafizic etalate de Emil Cioran își dorea pentru ţara lui natală „destinul cultural al Franţei şi populaţia Chinei,” o întreagă generaţie se pronunţa de fapt în favoarea organicismului etnicist.

Patria nu însemna o comunitate de valori şi naţiunea nu era rezultatul unui joc asociativ de interese comune. Într-o ţară cu grad redus de alfabetizare, patriotismul constituţional se excludea de la sine. Legătura de sânge avea prioritate, încurajând definirea sinelui individual sau colectiv prin termeni exclusivişti: eul era, în sens profund, opusul atributelor celuilalt. Alteritatea nu se definea dialectic, asumînd deci premisa de consubstanţialitate a naturii umane, ci opozitiv, distribuind accente polemice pe relaţia orizontală eu-tu (noi-voi). Patria nu exista în virtutea unui viitor comun, ancorat într-un orizont participativ, ci se revendica printr-un acces la o anume genealogie.

Ca atare, naţionalismele interbelice au putut emana seducţia bolnavă a rasismului biologizant („superioritatea rasei ariene”), magnetismul prejudecăţii antisemite („protocoalele înţelepţilor Sionului”), forţa stereotipiilor tribale (tensiunile între maghiari şi români, dar și suspiciunea între moldoveni și ardeleni) ori seducţia războiului cultural (stilul nomad al unor ţigani versus viaţa comunităţilor urbane). Toate aceste subcurente ale xenofobiei au putut fi înghiţite, treptat, de aspiratorul colectivismului fascist. Chiar şi atunci când au evitat capcana determinismului istoric, au existat ideologi ai românismului dornici să-şi prezinte ţara natală drept ax ombilical al geografiei simbolice europene. E imposibil de salvat ceva din posteritatea acestui moment de febră generalizată.

A doua ispită a exaltării ne vine din perioada naţional-comunismului târziu. Nicolae Ceaușescu a dorit să câștige un capital crescând de simpatie prin flatarea rudimentară a sentimentului de mândrie națională. Paranoia cuplului dictatorial le-a cerut românilor să-şi croiască un destin de proporţii planetare: de aici, construcția megalitică din centrul Bucureştiului; partitura falsă a politicii externe; manifestări onctuoase precum „Cântarea României” sau evenimente-supapă de tip „Cenaclul Flacăra”; cultivarea unui „tezaur folcloric” îndoielnic, obligat să promoveze iubirea dintre popor şi al său brav Conducător; politicile abuzive de natalism, ş.a.m.d.

Cum pot fi evitate aceste capcane ale trecutului? Cum să rezişti tentaţiei megalomaniei, fără a cădea în extrema opusă a dezgustului, în paradoxul urii de sine, în voluptatea stranie a masochismului, în mrejele scepticismului sau ispita fatalismului? În ce fel se înfăţişează un discurs patriotic, la capătul unei lungi tranziţii dinspre comunism către democraţie? Cum ne-au afectat cele două extenuante decenii de tranziție care, cel puţin pentru unii, au cântărit cât două veacuri de singurătate?

La polul opus fuduliei, nu e greu să observi smogul depresiei colective care apasă peste sufletul acestei naţiuni. Ne tratăm prin şarje de pesimism cronic, umor negru şi auto-flagelare. Trăim momente de luciditate abia sfâşiate de cîteva unduiri ale speranţei. Cum să renaști tema patriotismului, vor spune unii, când vedem care este starea de spirit a naţiunii? A ajuns să fie chic să-ţi înjuri neamul. Gazetele găsesc că e de bon ton să constaţi zilnic declinul. La această maladie trebuie răspuns printr-o relansare a patriotismului luminat, lipsit de excese gongorice şi ponderat de optimismului celui care-şi vede viaţa ghidată de lucrarea Proniei.

Cei care ridiculizează tema naţională se vor putea întemeia, eventual, pe statistică. Cifrele de astăzi ne spun că viitorul acestei naţiuni trece deja printr-o curbă demografică. În 2050, vom fi mai puţini (16 milioane de cetăţeni, dintre care doar 12 de etnie română) şi mai îmbătrâniţi (cu peste 40% de oameni peste 65 de ani). Piramida vârstelor se inversează. Dificultatea demografică reflectă o criză economică, dar ea ne interoghează în termenii lui Maiorescu: „rezistă oare celula românească”? Răspunsul ar putea fi relansarea unor politici care să recunoască rolul familiei monogame, lărgirea bazei de angajare a populației în munca activă, cultura pro-vita a comunităților religioase, demnitatea vieţii umane de la concepţie până la naştere.

În sfârşit, o ultimă obiecție împotriva discursului patriotic ar putea veni din sentimentul descurajator al celor care analizează declinul civilizaţiei euro-atlantice în faţa ascensiunii Chinei şi a altor puteri asiatice. Pe plan european, constatăm o recrudescență a xenofobiei în țări precum Italia („Liga Nordului”) sau Ungaria („Jobbik”); recent, în Germania, eșecul integrării multiculturale a unei mari părți din populaţia asiatică și africană a relansat discuţia despre patriotism. Totul revine la problema politică şi chestiunea constituţională: ce înţelegere acordăm cetăţeniei la început de secol XX? Cum vor supravieţui vechile state-naţiune în contextul pierderii omogenităţii etnice şi a dispariţiei bazei de minim consens cultural (pus în discuţie de Islamul radical)? În plus, vor spune individualiştii de persuasiune libertariană, globalizarea economiei libere și intrarea a peste două miliarde de oameni în piața forței de muncă (India, China, Brazilia, etc) spulberă orice barieră protecționistă. Este naţiunea doar o ficţiune pioasă care, în secolul XXI, va trebui să dispară? Capitalele statelor europene simt tot mai acut faptul că politicile dictate de la Bruxelles contează din ce în ce mai mult, îngropînd astfel iniţiativele locale. Politicienii de la Bruxelles, pe de altă parte, simt că turbulenţele financiare din Wall Street şi Hong Kong le influenţează mai mult viaţa decât decizia comisarilor europeni. Pe lângă explozia migrației în masă şi dincolo de marea competiție globală (care descurajează autohtonismul și parohialismul economic), avem o criză structurală a subsidiarităţii. Înaintea comunităţilor naţionale, comunităţile locale se află sub semnul întrebării.

Iată doar câteva dileme care pun în discuţie conştiinţa apartenenţei noastre la ceva mai larg (şi poate mai adânc) decât noi înşine: patria. Cum poate fi gândită construcția politică şi economică a patriotismului; în ce fel putem articula tema culturii naţionale (atâta timp cât avem institute precum Goethe, Cervantes, ICR, etc). În ce fel concret putem sabota delirul adolescentin, dar și pesimismul cronic? Care valori trebuie contrapuse nihilismului – această religie a neputinţei, acest cult al sfârşelii, această indispoziție sufletească? Cum poate fi gândit, dintr-o perspectivă creştin-democrată, renaşterea proiectului naţional?

The following two tabs change content below.
„By accepting punishment, not for any sins, but for our virtues, we betrayed our code and made theirs possible. [...] Theirs is the morality of kidnappers. They use your love of virtue as a hostage. [...] Your enemies are destroying you by means of your own power. Your generosity and your endurance are their only tools. Your unrequited rectitude is the only hold they have upon you. They know it. You don't. The day when you'll discover it is the only thing they dread. You must learn to understand them. You won't be free of them, until you do.” - Francisco D'Anconia (Atlas Shrugged - Ayn Rand, p. 619)

3 gânduri despre “Mihail Neamţu: Criza patriotismului (I)

  1. Da, patriotismul este in criza si din cauza exceselor patriotarzilor gen Vadim, Funar sa, care ne-au speriat nu numai nationalitatile conlocuitoare, dar ne-au facut sa ne retragem intr-o tacere din care se putea intelege orice, inclusiv ca la baza, suntem cu totii niste vadimi cu trasaturi si locvacitati diferite. Folosit ca arma politica in special in Ardeal, discursul vadimist a avut ca aliat PSD-ul, partid puternic atras de acesta ideologie a dusmanului perpetuu maghiar, iar o consecinta logica a fost refuzul din 2008 de a intra in guvern alaturi de UDMR. Schimbarea de orientare de la Congresul PSD din aceasta toamna, cand i-au invitat pe maghiari sa intre alaturi de ei si de PNL la guvernare, s-a realizat pe fondul unei lipse de majoritate din parlament si nu pentru ca au deschidere pentru dialog. Lucru care se vede cu prisosinta din dezbaterea Legii Invatamantului…

    Desigur ca o discutie despre patriotism trebuie sa porneasca de la bunele si relele din secolul 20 si din ultimii ani. Suntem o natiune relativ tanara, dar care nu va supravietui ca entitate dinamica fara un set de valori bazate pe istoria comuna, pe credinta si respectarea legii, pe egalitatea sanselor dar si pe ierarhie, purtand in minte ideea ca urmasilor trebuie sa le dam temei sa fie mandri de istoria de „acasa”. Numai in liniste si buna intelegere cu vecinul de casa putem sa le fim modele si altora.

    Concluzia? Da, este binevenita o discutie despre patriotism!

  2. Dupa doua decenii de la schimbare, caderea Romaniei ar trebui sa se opreasca si noi sa incepem s-o reconstruim ,,mai mandra si mai frumoasa ”. Nu putem sa facem asta fara multa munca, seriozitate, fermitate si un patriotism curatat de patriotarzii clasei politice actuale. Avem nevoie sa reasezam valorile unde trebuie si sa alungam nulitatile care ne-au dus in fundatura.
    Putem sa facem asta daca vom fi toti mai demni, mai activi, mai curati si cu un patriotism adevarat in suflet, acela al inaintasilor nostrii, pe care n-ar trebui sa-i uitam, mai ales acum cand n.am fost in stare sa asezam Romania pe locul pe care-l merita, nu la coada Europei.
    Trebuie sa ne recastigam prestigiul in lume, sa nu ne mai faem de ras in fiecare zi, pentru ca , spre deosebire de popoarele dezvoltate noi ROMANII am uitat complet ca trebuie sa dovedim in fiecare zi prin ceea ce facem, prin demnitate si prin rezultate, ca ne respectam pe noi si tara noastra .
    Eu asa vad constructia politica si economica a patriotismului.

    Cultura nationala va renaste, se va purifica odata cu mugurii si geniile actuale si viitoare, bineinteles fara nonvalorile pe care le amintiti.
    Va felicit pentru binevenita discutie despre patriotism.

  3. Dupa doua decenii de la schimbare, caderea Romaniei ar trebui sa se opreasca si noi sa incepem s-o reconstruim ,,mai mandra si mai frumoasa ”. Nu putem sa facem asta fara multa munca, seriozitate, fermitate si un patriotism curatat de patriotarzii clasei politice actuale. Avem nevoie sa reasezam valorile unde trebuie si sa alungam nulitatile care ne-au dus in fundatura.
    Putem sa facem asta daca vom fi toti mai demni, mai activi, mai curati si cu un patriotism adevarat in suflet, acela al inaintasilor nostrii, pe care n-ar trebui sa-i uitam, mai ales acum cand n.am fost in stare sa asezam Romania pe locul pe care-l merita, nu la coada Europei.
    Trebuie sa ne recastigam prestigiul in lume, sa nu ne mai faem de ras in fiecare zi, pentru ca , spre deosebire de popoarele dezvoltate, noi ROMANII, am uitat complet ca trebuie sa dovedim in fiecare zi, prin ceea ce facem, prin demnitate si prin rezultate, ca ne respectam pe noi si tara noastra .
    Eu asa vad constructia politica si economica a patriotismului.

    Cultura nationala va renaste, se va purifica odata cu mugurii si geniile actuale si viitoare, bineinteles fara nonvalorile pe care le amintiti.
    Va felicit pentru binevenita discutie despre patriotism.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.