Mircea Cărtărescu: Noul Vadim şi PSD-ul Mare

Dacă PDL-ul are şi o latură potenţial novatoare, e drept, umbrită de vechii crocodili, dacă PNL-ul, deşi face totul să-l înjosească, păstrează încă un nume nobil, pentru PSD n-a fost niciodată nici o speranţă. Şi nici pentru noi, atâta vreme cât acest partid cu piele de pahiderm mai există. Prima declaraţie e a lui Ion Iliescu, de la care oricum nu e nimic de aşteptat. Vladimir Tismăneanu l-a numit de curând “ultimul bolşevic, un dinozaur leninist”. Toată lumea ştie acest lucru, dar el merită reamintit din când în când.

Eminenţa cenuşie a partidului şi adevăratul său şef politic, în faţa căruia nu mişcă nimeni, a spus recent că şi dacă justiţia îl va condamna pe Adrian Năstase în dosarul “mătuşa Tamara”, partidul ar trebui să fie solidar cu el. Nu ar fi cazul ca acesta, dovedit corupt în justiţie, să facă vreun pas înapoi sau să fie, Doamne fereşte (vorba ateistului) dat afară din partid. Logica pe dos a PSD-ului, un partid de cârtiţe şi reptile, îi permite, deci, să-l dea afară pe Geoană, un fost preşedinte al partidului, fără vreun motiv aparent, să declanşeze procesul suspendării preşedintelui României, iarăşi fără vreun motiv aparent şi fără şanse, doar ca o mişcare de imagine, în schimb însă, când motivele abundă, coruptul dovedit trebuie cocoloşit ca un fiu risipitor şi, cine ştie, poate chiar repus în jilţul de odinioară.

Niciodată PSD-ul nu şi-a trădat mai mult consubstanţialitatea cu dublul limbaj şi dublele măsuri bolşevice, cum apar ele în “Ferma animalelor” a lui Orwell: “Toţi oamenii sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alţii.” Porcii din faimoasa parabolă şi-au transmis gena mai departe şi grohăie printre noi nestingheriţi.

[...]

Mircea Cărtărescu