Mircea Marian: Despre banii publici cu care “Felix” plăteşte ceata lu’ Gâdea şi Ciutacu

Una din acuzaţiile dure cu care mă toacă, de o vreme încoace, escadronul de mercenari de la Antena 3 este că sunt plătit din bani publici. Într-adevăr, am un contract de colaborare pe o perioadă de opt luni cu televiziunea publică şi rămâne de văzut dacă el va fi prelungit. Îmi pare rău că regulile televiziunii prevăd că suma cu care sunt plătit este confidenţială, eu mi-aş dori ca ea să fie cunoscută. Dar, chiar dacă voi mai lucra vreme de o sută de ani în TVR şi dacă aş primi un salariu înzecit, tot nu voi ajunge să consum atâţia bani publici cât au înghiţit domnii Badea, Gâdea şi Ciutacu, prin intermediul patronului lor, Dan Voiculescu.

Publicăm azi, pe hydepark.ro, un scurt sumar al proceselor pe care le are Dan Voiculescu şi, primul pe listă, dosarul Institutului de Cercetări Alimentare (I.C.A), în care şeful PC este acuzat că a pus mâna pe 3,6 hectare de teren şi un hectar de construcţii la un preţ subevaluat de 75 de ori! Nu ştiu ce sentinţă vor da judecătorii români, dar vă invit să căutaţi dosarul pe net şi să-l citiţi: este o adevărată lecţie despre neruşinarea cu care pot fi sifonate resursele statului. Acesta nu este singurul caz în care Voiculescu i-a muls pe contribuabilii români. În 2005, au apărut câteva detalii despre contractul prin care “Felix” plimba curentul electric de la un producător de stat la o altă companie, tot de stat, respectiv Metrorex.

În declaraţia de interese din 2011, apare o listă nesfârşită a contractelor pe care patronul lui Gâdea, Badea şi Ciutacu le are cu statul, de la fonduri europene derulate prin programul de dezvoltare a resurselor umane la afaceri de achiziţie a curentului electric – prin negociere directă – de la Termoelectrica. Şi, insist, aceasta este situaţia în regimul diktatorului Băsescu, nu putem decât să ne imaginăm ce se întâmpla în perioada guvernărilor Năstase şi Tăriceanu, când Voiculescu era, oficial, parte a puterii. Omul este până şi “arendaş” al Academiei Române şi “multiplicator în contract de redevenţă” (tot prin negociere directă!) în relaţia cu mai multe staţiuni de cercetare, printre care cele din Fundulea şi Lovrin.

Aşa că, atunci când Mircea Badea vă mai recită piesa aceea în care el şi o măsuţă aduc o căruţă de bani postului Antena 3, să ştiţi că vă abureşte.

[...]

Antena 3 a fost construită şi dezvoltată probabil într-o bună măsură din bani publici, respectiv din afacerile pe care Dan Voiculescu le-a făcut şi le mai face cu statul, nu din împrumuturi la bancă sau din vreo comoară descoperită în fundul grădinii. Au fost contracte dubioase, încheiate în cel mai bun caz la limita legii, dar în afara oricărei etici şi în deplin dispreţ faţă de banii contribuabililor. Sunt convins că şi Gâdea, şi Ciutacu, şi Badea ştiu ce învârte patronul lor şi cum s-a construit trustul Intact. Asta este însă soarta tristă a lacheilor de casă mare: să cunoască cele mai dubioase secrete ale stăpânului, dar să fie obligaţi să tacă, pentru a-şi păstra pâinea.

Mircea Marian


Print Friendly

Comentează

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.