Mircea Marian: Neobişnuita istorie a unui co-pilot ratat care ajunge tiran necruţător

Execuţia publică a lui Geoană, programată pentru marţi, 22 noiembrie, este exemplară. Ea va arăta că Ponta este dispus să piardă preşedinţia Senatului doar pentru a-şi asigura controlul asupra partidului.

Am citit în urmă cu mulţi ani “Florence of Arabia”, o carte ironică scrisă de Chris Buckley, în care un ratat pilot de curse, fratele mai mic al sultanului unui obscur emirat din Golful Persic, ajunge dictator sângeros, stăpân absolut peste un stat ce fusese un model de toleranţă în regiune. Pentru fostul pilot, finalul e tragic: cămila pe care călărea este îndopată cu exploziv, iar dictatorul ajunge într-un scaun cu rotile. Buckley ne oferă însă un scenariu care pare plauzibil, în care ne arată că până şi cei mai superficiali dintre noi pot, dacă au ocazia, să se transforme în tirani fără milă.

Mi-am adus aminte de această carte în timpul unei emisiuni la Tvr Info când invitata, şefa femeilor social-democrate, Rovana Plumb, m-a anunţat că, la fel ca toţi ceilalţi lideri ai PSD, refuză temporar să discute despre situaţia lui Mircea Geoană, aceasta fiind decizia conducerii partidului. M-am gândit: ce ar scrie Victor Ciutacu despre cei din PDL dacă aceştia s-ar pregăti să-l excludă pe Cristian Preda, de exemplu, şi, la solicitarea lui Emil Boc, ar refuza să comenteze acest subiect? Interesant este însă faptul că nu numai Rovana Plumb s-a conformat cererii lui Ponta, ci întreaga protipendadă a social-democraţilor. Este acesta interesul partidului? Poate. Dar arată şi că în PSD oamenilor a început să le fie teamă de preşedintele lor.

Puţini s-ar fi aşteptat ca un om născut să fie co-pilot să reuşească, într-un timp relativ scurt, în opoziţie fiind, să încalece o trupă eterogenă de baroni locali, rămăşiţe ale regimului comunist şi îmbogăţiţi ai tranziţiei. Dar Ponta a început să construiască, cu oarecare talent cred eu, mica tiranie ce se va înfiinţa în momentul în care va ajunge la Palatul Victoria şi va avea în mână o treime din PIB-ul României. Şi-a format propria gaşcă, după chipul şi asemănarea sa, a adus-o în vârful PSD şi a promovat-o la televiziunile unde nu riscă să li se pună întrebări neplăcute. A ştiut să manipuleze o parte a vechi gărzi a partidului împotriva unei alte părţi. A început să ia distanţă faţă de mentorii săi, Adrian Năstase şi Ion Iliescu, şi mi se pare evident că nici unul nu va mai avea vreun viitor în PSD dacă Ponta rămâne la conducere.

Din această perspectivă, mi se pare că execuţia publică a lui Geoană, programată pentru marţi, 22 noiembrie, este exemplară. Ea va arăta că Ponta este dispus să piardă preşedinţia Senatului doar pentru a-şi asigura controlul asupra partidului. Pe de altă parte, se vede că şi liderilor PSD le place să aibă un şef care să-i mâne cu biciul şi să-i atragă cu zăhărelul. Nu am văzut la nici unul din ei vreun protest, fie şi formal, pentru faptul că li s-a încălcat dreptul la libera exprimare. Îi înţeleg: mai sunt cam 15 luni până dau lovitura şi ajung la cămara cu bani. În acest caz, chiar se poate spune că tăcerea este de aur.

[...]

Istoria este plină de astfel de poveşti în care învăţăcelul îi lichidează pe toţi cei care l-au tutelat la începutul carierei. Sunt convins că domnii Iliescu şi Năstase ştiu exemple mai sugestive decât cel prezentat de mine şi au tras deja concluziile necesare…

Mircea Marian


Print Friendly

Comentează

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.