Revista România Mare a înregistrat un succes nebun atunci când a apărut pe piaţă, în mai 1990. Se vindea în sute de mii de exemplare şi a avut o influenţă atât de mare încât, la alegerile din 1992, partidul creat de Vadim Tudor în jurul acestei publicaţii a obţinut aproape 4% din voturi. Pare puţin, dar să nu uităm că la acel moment existau partide mult mai puternice, cu un discurs asemănător, precum PSM, PDAR şi PUNR . Revista România Mare a mai reuşit, în acei ani, o performanţă: a distrus reputaţia multor oameni nevinovaţi. Unii au reuşit să revină, alţii au rămas cu o pată de neşters. Printre subiectele pe care publicul le-a consumat cu obişnuitul fariseism – declarativ, obişnuita indignare, în privat rânjete satisfăcute – o istorie halucinantă despre o ziaristă de la BBC făcând sex oral cu un diplomat, purtător de cuvânt al Preşedinţiei României, în boscheţii din capitala unei republici ex-sovietice.
Două decenii mai târziu, România raporta cu bucurie dispariţia din parlament a partidului extremist al lui Vadim Tudor şi faptul că revista acestuia este practic inexistentă pe piaţa media. Ce prostie! Publicul a rămas şi a fost recuperat cu talent de un alt slujbaş al regimului Ceauşescu, fostul turnător al securităţii, Dan Voiculescu. Nu vorbesc doar despre şmecheria prin care Vadim Tudor este invitat la Antena 3 şi pus să-i înjure pe adversarii lui “Felix”, în timp ce moderatorii salivează de plăcere dar, de frica CNA, spun fraza complet lipsită de conţinut: “Dar aveţi dovezi?”. Fenomenul interesant este că oameni relativ tineri, care ar fi putut avea o carieră cinstită – Mugur Ciuvică, medic, Mihai Gâdea, pastor, Răzvan Dumitrescu, inginer şi Mircea Badea…mă rog, nu ştiu ce să spun în acest caz, poate producător de chibrituri – au ales să se transforme în nişte clone mărunte ale liderului PRM. Spun “clone mărunte” pentru că Vadim Tudor avea o anume charismă şi, în anul 2000, să nu uităm că a ajuns în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Ori, Mihai Gâdea, cu toate audienţele sale remarcabile, puţin probabil să iasă în stradă, să ia în braţe bătrânelele cărora le plânge de milă, să se pupe cu alegătorii şi să culeagă voturi. În plus, deşi Vadim Tudor a apărut pe piaţă cu sprijinul lui Ion Iliescu, în scurt timp şi-a luat zborul şi nu a mai putut fi oprit. Toată trupa de la Antena 3 este 100% dependentă de banii lui Dan Voiculescu şi, fără el, ar fi nişte obscuri cetăţeni care-şi petrec duminica în Mall. Aruncaţi o privire pe declaraţia de avere a lui Voiculescu, unde domnul Gîdea T. Emanuel-Mihai figurează cu un împrumut de 785.000 de lei. Îmi este şi milă: câţi ani va trebui omul să şteargă mizeria şefului pentru a returna aceşti bani? Trist este că, în timp ce victimele României Mari s-au coagulat şi s-au apărat în faţa acestei agresiuni, trustul lui Voiculescu pare că reuşeşte să-şi atingă ţintele. Andrei Pleşu s-a retras din presă la doar câteva zile după ce Mihai Gâdea, însoţit de Mircea Badea, Radu Tudor, Mugur Ciuvică şi alţii, i-au organizat un proces-spectacol, un amestec interesant între ceea ce făcea Stalin cu adversarii şi genul de presă descris de Heinrich Boll în “Die verlorene Ehre der Katharina Blum”. Aud că televiziunea lui “Felix” s-a mândrit public cu reuşita de a-l fi alungat pe Pleşu!
Antena 3 este rezultatul reuşitei simbioze dintre un public care substituie filmele porno cu un talk-show al acestei televiziuni, un vesel grup de “fete de centură”, decise să umple lumea de boli venerice dacă primesc ordin de la peştele lor şi o fosilă a fostei securităţi. Nu este departe ziua în care băieţii lui Voiculescu vor alcătui şi ei o “listă a ruşinii”, după modelul din revista România Mare, de la începutul anilor 90. Numai că, publicaţia lui Vadim Tudor, om hotărât, cerea executarea presupuşilor păcătoşi. Mi-e teamă că Antena 3 a ales o pedeapsă mult mai sinistră şi vrea să ne umple de sifilis.
