M-am speriat degeaba! Eu am crezut că doamna Lucia Hossu Longin, propusă de PNL în consiliul de administraţie al tvr, chiar are ceva cu mine sau cu colega mea de emisiune, Ioana Lupea. Nu, doamna Longin, are de fapt un obiectiv cu bătaie lungă: întreţinerea conflictelor din conducerea televizunii publice, pentru ca această structură să nu se poată dezvolta şi desfiinţarea Tvr Info. Acesta este scopul PNL care, la rândul său, reprezintă interesele domnului Dan Voiculescu.
Problema domnului Voiculescu este una simplă: vrea să desfiinţeze un concurent care-i fură o cotă de piaţă – mică, mare, nu se ştie, dar, după opinia mea, Tvr Info are potenţial să crească. În consecinţă, oricine ar fi avut emisiune în prime-time la acest post ar fi devenit ţintă pentru doamna Longin şi pentru Antena 3. De altfel, duminică seara, Mihai Gâdea mi-a organizat un vesel proces stalinist la finalul căruia nici nu am înţeles de ce mă acuză. Pur şi simplu nu a putut difuza un singur fragment din emisiunea “Foc încrucişat” din care să reiasă că eu şi Ioana Lupea am fi pro-Băsescu sau că am fi încălcat etica profesională. A vrut să demonstreze că, la 1 decembrie, am ignorat huiduielile la adresa lui Băsescu, dar chiar Gâdea a recunoscut că Ioana a deschis emisiunea cu acest subiect, iar ulterior l-am discutat cu invitatul nostru. A vrut să ne ironizeze, susţinând că am dezbătut chestiunea flăcării albastre cu Teodor Baconschi. Dovada: un filmuleţ din noiembrie 2010, când eu şi Ioana Lupea nu colaboram cu Tvr! Pe fundalul comentariilor mincinoase ale lui Gâdea se difuzau însă imagini din emisiunea “Foc încrucişat” în care a fost invitat ministrul de externe. Şi, când astfel de dovezi, aparent raţionale, s-au epuizat, a apărut domnul Ciuvică care a spus că ar plăti-o pe Ioana Lupea dacă ar apare goală. Doamna Ecaterina Andronescu şi domnul Teodor Meleşcanu, prezenţi la “Foc încrucişat” în repetate rânduri, rânjeau fericiţi la auzul acestei grosolănii.
Aş vrea să spun câteva cuvinte şi despre datoriile televiziunii publice, la aflarea cărora doamna Longin şi-a dat ochii peste cap. De fapt, dânsa ştie foarte bine că aceste datorii au fost făcute în perioada în care instituţia era condusă de oamenii PSD şi PNL. În 2004, s-a încheiat un contract cu totul aberant care prevede că Tvr este obligat să difuzeze un serial – Dr. House, de exemplu – până la încheierea producţiei, indiferent de audienţe. Iar preţul unul episod creşte cu incredibilul procent de 20% în fiecare an! Dar gaura cea mai mare a fost dată sub domnul Sassu, când au fost achiziţionate drepturile de transmisie a Ligii Campionilor contra sumei de 35 de milioane de euro. Veniturile din publicitate acoperă 4-5% din costurile unui meci! Abia acum se discută despre aceste probleme şi se caută o soluţie pentru rezolvarea lor.
Toată campania pe care o duc acum angajaţii şi colaboratorii fostului turnător al Securităţii, Felix, nu are nicio legătură cu grija pentru banul public. Dacă ar fi aşa, l-ar ruga pe Victor Ciutacu să elibereze locuinţa socială în care stă de ani de zile şi să o cedeze unei familii nevoiaşe, de preferinţă fără BMW. Sau domnul Voiculescu ar renunţa să mai facă afaceri oneroase cu statul. Nu, este vorba de banii lui Felix şi al angajaţilor săi, ameninţaţi de o televiziune publică puternică. Acesta-i motivul agitaţiei din ultimele zile şi al atacurilor murdare la adresa unei jurnaliste care încearcă să-şi facă datoria corect. Nu cred că mai am ceva de spus pe acest subiect.






