[...]
Pentru a înțelege de ce e un moment istoric trebuie să ne întoarcem, nu cu 64, ci cu 21 de înapoi, la un episod la care principal protagonist a fost tot fostul suveran. În 1990, de Crăciun, familia regală revine în România pentru o vizită privată la Curtea de Argeș. Autoritățile statului opresc mașina înainte să ajungă în Pitești și îi forțează să revină în București, de unde sunt practic expulzați. În 1992 vor încuviința o vizită, dar, probabil din pricina manifestărilor extraordinare de simpatie populară cu care e primit Mihai în București, ostilitatea față de acesta revine și regele va fi împiedicat vreme de cinci ani să revină, până la schimbarea puterii politice.
În toate aceste cazuri, în special în episodul din 1990, autoritățile statului român au acționat urmărind voința persoanei (persoanelor) aflate la conducerea statului, fără niciun fel de altă justiticare și complet arbitrar și abuziv din perspectivă legală. Or, la fel ca în urmă cu 21 de ani, șeful actual al statului român are o relație foarte ostilă cu Mihai și cu alți reprezentanți ai familiei regale, în schimb statul român funcționează fundamental diferit.
Traian Băsescu are o părere foarte proastă despre fostul suveran, pe care și-o exprimă public, la fel cum are dreptul oricare alt cetățean român (inclusiv la adresa lui Traian Băsescu). Dar părerea foarte proastă pe care o are conducerea statului față de o persoană nu mai pune în niciun fel în mișcare mașinăria autorității publice împotriva acesteia. Iar exemplul dat de fostul suveran, deși poate nu cel mai reprezentativ, este cu siguranță cel mai clar. Azi, cu toată ostilitatea prezidențială, Mihai I are posibilitatea să țină dineuri publice și discursuri aniversare. În urmă cu 21 de ani ostilitatea prezidențială îl expulza din țară, ca pe un infractor.
Aici e caracterul istoric al discursului regal din parlament, de azi. Nu evenimentul în sine, ci faptul că pune în evidență un progres categoric, fundamental al statului nostru, însă unul făcut lent și pas cu pas. Se vorbește și se scrie mult despre democrație și stat de drept, oamenii politici și publiciștii iubesc cuvintele mari și le folosesc adesea fără noimă. Însă chiar asta înseamnă un stat de drept: unul în care exercitarea puterii se face mereu sub constrângerea legii. (Și) chiar asta înseamnă democrație: faptul că drepturile și libertățile sunt respectate, indiferent de persoana, de circumstanțe sau de partidul de la conducere. E un progres atât de lent încât poate mulți dintre noi nu-l realizează, la fel cum oamenii nu realizează cât de importante sunt multe lucruri, decât în clipa în care nu le mai au. E un progres departe de a se fi încheiat, și care cu siguranță nu e ireversibil. Și cu atât mai mult riscă să fie reversibil, cu cât nu îl înregistrăm ca atare.
[...]
Miron Damian
