Moliile roşii de la Academia Română produc maculatură

Riddick a remarcat propaganda comunistă de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române.

Dinozaurii roşii de la Academia Română sunt contrariaţi de faptul că guvernul Boc aplică (timid…) măsurile clasice pentru depăşirea crizei, şi nu vreo nouă teorie „la modă” („Sunt respinse principiile pe care se fundamentează statul social de mai mult de un secol. România este singura ţară care a preluat public, la 30 de ani diferenţă, tema ideologiei thatcheriste împinsă spre extremul său”).

Iar dacă metodele „sunt vechi de peste 30 de ani”, cuibul lor lor de coropişniţe roşii academice este mai vechi…

Iată aşa-zisul „raport” al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române, care în loc să fie – aşa cum se pretinde – un document ştiinţific, este, de fapt, unul politic:

Studiu: Boc scindează societatea românească, aplicând politica lui Margaret Thatcher, veche de peste 30 de ani
Deblocarea sistemului politic este adevărata soluție pentru ieșirea României din criză, arată Raportul social „România: răspunsuri la criză”, realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române (ICCV). Cu alte cuvinte, avem nevoie de consens social și politic, adică exact opusul guvernării actuale, care promovează politica anti stat social, ceea ce va exclude complet România din Europa. Datele incluse în raport sunt îngrijorătoare și arată o Românie la marginea Uniunii Europene.

Boc aplică soluții vechi de peste 30 de ani pentru ieșirea din criză

În România s-a lansat o ideologie unică în Europa, cu o viziune proprie, atât ca amploare, cât mai ales cu enunţuri extrem de tăioase. Sunt respinse principiile pe care se fundamentează statul social de mai mult de un secol. România este singura ţară care a preluat public, la 30 de ani diferenţă, tema ideologiei thatcheriste împinsă spre extremul său. Este vorba despre programul dur al premierului britanic Margaret Thatcher, de la sfârşitul anilor ’70, caracterizat prin diminuarea severă a statului, de o reducere drastică a cheltuielilor bugetare.

Societatea se scindează: bogați vs. săraci, bugetari vs. angajații la privat

Rezultatul acestei politici este un nou clivaj social. Neformulat explicit, el este inevitabil: societatea se scindează. Pe de o parte, puţinii beneficiari de profit sau salarii ridicate şi beneficiari ai corupţiei, şi, pe de altă parte, masa de salariaţi cu salarii mici, şomeri, marginalizaţii ocupaţional, familiile cu 2 şi mai mulţi copii şi, masiv, vârstnici cu pensii tot mai mult împinse spre sistemul asistenţial al venitului minim garantat. La acest clivaj se adaugă unul de imagine: între cei angajaţii din sistemul privat şi cei din sistemul public („bugetari”, „dependenţii de stat”).

Soluția propusă de ICCV: o strategie politică, bazată pe un consens social și politic

Economia singură nu oferă cheia ieşirii din criză. Problema se află în altă parte. Raportul argumentează că variabila strategică se află în sfera politicului; doar măsuri politice corecte pot scoate ţara din criză. Dar sistemul politic este el însuşi blocat de conflicte de o amploare necunoscută în ultimele două decenii. Cum ar putea fi deblocat sistemul politic este o altă temă crucială la care raportul încearcă să răspundă.

Puteți consulta aici textul întreg al raportului în format pdf.

5 gânduri despre “Moliile roşii de la Academia Română produc maculatură

  1. Un institut creat de Catalin Zamfir, ministrul lui Petre Roman si ideolog marturist (cu mandrie) al stangii, nu poate fi altceva deact vocea acestor dogmatici ai unei stangi extenuate. Nu este scopul unui Institut al Academiei sa dea lectii guvernului (orice guvern ar fi), ci sa produna analize obiective, intemeiate stiintific. Pasiunile ideologice se lasa la poarta cand esti intr-un for academic, o stim de la Max Weber. Humanitas tocmai a anuntat republicarea clasicelor conferinte weberiene despre omul de stiinta si omul politic.
    O lectura utila pentru discipolii d-lui Catalin Zamfir cu al lor anti-thatcherism rizibil.

  2. Academia foloseşte prestigiul pe care îl are (nemeritat) în ochii naivilor, pentru a da greutate unor lozinci cu etichetă ştinţifică.

  3. Bine zis, prestigiu nemeritat. Soffice to say ca Eugen Simion, fost prezident al AR si al altor numeroase comitete si comitii, a participat recent impreuna cu Dinescu, Hurezeanu&toata crema stangismului romanesc la onomastica lui Vanghelie, care in fapt nu era decat o noua sedinta de PR a lui „care este”, lucru stiut si de Simion, si de restul participantilor. Acest om, Eugen Simion, a fost vreme de 8 ani, 1998-2006, presedintele AR (vezi http://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Simion). Cred ca asta spune multe despre institutia in cauza. Pana sa ajunga si Vanghelie membru corespondent, cot la cot cu Manolescu/Plesu, nu mai avem mult.

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.