http://franckmelen.wordpress.com/2010/11/19/noutati-de-pe-frontul-basarabean/
„Rușii fac tot ce pot ca să creeze un stat pro-rus în Moldova, sau cel puțin un stat suficient de instabil pentru ca nimeni să nu-l poată folosi pentru a amenința Rusia” (George Friedman, Stratfor)
(…) Este tot mai clar că pentru ruși alegerile din 28 noiembrie au o mare importanță și că și-au fixat obiective în legătură cu acest eveniment. Sistemul putinian a adus ordine și a alocat resurse pentru ca serviciile rusești să poată juca ofensiv pe mai multe fronturi.
Iar unul dintre fronturi este acum Basarabia. Instalați deja solid pe Nistru, rușii joacă tare pentru extinderea dominației până la Prut. Analistul Petru Bogatu de la Chișinău scrie că, „la această oră, Republica Moldova este ținta unei agresiuni informaționale mișelești dinspre Est. Rusia a lansat împotriva noastră un atac ucigător care nu întotdeauna se vede cu ochiul liber”. *
De asemenea, George Friedman, de la agenția americană Stratfor, aflat – coincidență? – în aceste zile într-un periplu în regiune, a publicat astăzi un material despre Moldova în care remarcă fragilitatea situației, pe fondul tendințelor centrifuge din societatea basarabeană, aflată într-un stadiu “pre-național”. (…)
Friedman detectează cu abilitate importanța Moldovei pentru Rusia și Ucraina și pericolul foarte actual pentru Occident ca Moldova să intre din nou sub control rusesc. Concluzia sa este că singura soluție pentru Basarabia este România, sugerând că doar unirea ar scoate regiunea din impas.
„Moldova are sens ca parte a ceva. Uniunea Sovietică a dispărut. Europa are deja mai multe probleme decât poate gestiona și nu are nevoie de încă una. Însă România e încă aici. Nu e o soluție perfectă, și în mod sigur nu una care să fie bine primită de mulți moldoveni, dar este o soluție”. **(…)
În tot acest joc, România face profil bas. Sensibilitățile și manipularea antiromânească de dincolo de Prut au avut efectul scontat de ruși: scoaterea României din joc. Bucureștiul este obligat să se rezume la acțiuni subterane, pe palierul diplomației și al serviciilor secrete.
În toată această partidă agresivă de șah, a apărut neașteptat Germania. Cu un rol nu tocmai clar, în condițiile în care, profitând de preocuparea redusă a SUA pentru rezolvarea problemelor din regiune, a preluat inițiativa.
Germania are câteva avantaje. Mai întâi, a ieșit întărită din criză. Gestiunea financiară prudentă i-a permis să depășească fără mari pagube haosul economic provocat de verigile slabe ale Europei. În al doilea rând, are toate canalele de comunicare deschise cu Rusia.
Iar Rusia are nevoie de Germania. A lansat un proiect de modernizare economică, « modernizaţia », un fel de perestroikă a capitalismului “original” rusesc, pentru care are nevoie de capitaluri și de tehnologii germane. Kremlinul s-a aflat mult timp în dilemă. Dorea capitaluri străine, dar nu în sectoarele cele mai tentante pentru străini: energia, industria de armament și băncile.
Până la urmă, Rusia pare să se fi decis cât de mult va deschide poarta pentru capitalurile străine: a anunțat zilele trecute un program de privatizări de 33 miliarde dolari pentru următorii ani. **** Un posibil semnal pentru Germania.
Berlinul nu are neapărat încredere în promisiunile rusești. Poate că asta reprezintă preluarea temei Transnistria de către Germania. Nu neapărat pentru că și-ar închipui că rușii vor accepta să se retragă. Ci pentru că Germania are nevoie de mai multe atuuri în negocierile cu Rusia.
Aflăm din The Economist că Germania a convins România să semneze tratatul de frontieră cu Republica Moldova, folosind perspectiva aderării la spațiul Schengen ca stimulent. *** S-ar putea ca lucrurile să fie ceva mai complicate, pentru că întâlnirea de la București dintre Băsescu și Merkel nu s-a limitat, în mod sigur, doar la acest subiect.
George Friedman ne avertizează că Germania nu-și va trimite niciodată tinerii să moară pentru România, în cazul unui conflict în zonă. Aș adăuga că nu-și va trimite nici diplomații la Moscova să negocieze pentru România. Vor negocia tot pentru interesele Berlinului, chiar dacă la un moment dat interesele Germaniei și României ar putea să se suprapună.
Poate că în această cheie putem descifra și interesul Berlinului pentru Transnistria: pentru a renunța la punerea în discuție a acestui subiect, germanii așteaptă ca rușii să renunțe și ei la ceva sau să ofere ceva. Ceva care interesează cu adevărat Berlinul. Pentru care, să nu ne iluzionăm, Moldova și Transnistria reprezintă o zonă secundară de interes.
Oricum, în toată această partidă de șah, alegerile din 28 noiembrie reprezintă o miză crucială. O spune cel mai bine Petru Bogatu : “Chișinăul, dacă nu vrea să fie strivit între ciocan și nicovală, trebuie să se grăbească. Să reușească să se pună la adăpostul occidental. În aceste condiții, la 28 noiembrie nu avem dreptul la eroare. Nu de alta, dar s-ar putea să nu mai avem timp s-o îndreptăm”. *
Pentru România, miza este uriașă. În cazul victoriei comuniștilor, dincolo de Prut va fi o colonie rusească. De facto, vom fi din nou vecini cu rușii, cu toate riscurile pentru securitatea națională ce decurg de aici. Accesul României peste Prut ar putea fi blocat pentru decenii. Iar sintagma «două state, un singur popor » s-ar dilua până la dispariție.
În acest caz, României nu-i va rămâne decât să salveze mobila. Să recupereze ce poate recupera în potențial uman de dincolo de Prut. Care ar deveni o nouă cortină de fier, una veritabilă. Ar fi un nou 1940.
În cazul fericit al victoriei coaliției actuale, heterogene, Moldova va rămâne un stat fragil, dar în care România va putea, treptat, să-și valorifice atuurile culturale și economice, mai ales după finalul crizei economice. Într-o ambianță de conflict cu Rusia: nu vom fi niciodată prieteni cu rușii atât timp cât între noi va exista, nerezolvat, subiectul Basarabia. Ieri, președintele Băsescu, întrebat cum vede statul român Rusia, a răspuns sec: “Cum ne vede și ea pe noi”. Iar cum ne vede Rusia pe noi s-a putut observa în vară, cu ocazia scandalului de spionaj la Moscova.
În ceea ce privește Republica Moldova, pe termen lung ea are doar trei mari opțiuni: colonie rusească, stat-surogat (Friedman vorbește de Moldova ca fiind « un stat, dar nu o națiune ») sau provincie românească.
* pe voceabasarabiei.net
** George Friedman, Geopolitical Journey, Part IV: Moldova
*** de pe Mediafax
**** de pe Hotnews







very insightful
Desi Jose Manuel Barroso a salutat cu entuziasm semnarea tratatului de frontiera de catre Romania si Republica Moldova, Mihai Ghimpu, presedintele interimar al fostei republici sovietice a declarat urmatoarele:
Principala problema a Romaniei este sa reziste ” unei agresiuni informationale miselesti dinspre est ” . S-au putut observa in cursul anului 2009 , atat la RealitateaTV cat si pe Antene , diverse emisiuni ” nevinovate ” despre faptul ca jumatate din rusi s-au nascut in paturi romanesti ( ” In acest caz Romaniei , nu-i va ramane decat sa salveze mobila “) si cum am intrerupt legaturile economice cu Rusia si ce bine ne-ar fi daca ne-am reorienta spre Est etc. etc. Tot in 2009 s-au putut observa , repetatele drumuri la Moscova , a celui care trebuia sa fie noul presedinte al Romaniei . Numai o ” coincidenta ” a facut ca domnul Cosmin Gusa sa fie in acea perioada consilierul personal al domnului Geoana . Dealtfel domnul Gusa , cel care cerea amanarea intrarii Romaniei in UE , ca si bunul sau prieten Mircea Popa , sunt in conducerea unei asociatii de prietenie cu oamenii de afaceri rusi ( noul ARLUS ). In repetatele aparitii TV , domnul Gusa a vorbit deseori din tot sufletul , ca orice agent de influenta care se respecta , despre binefacerile ce ” vor ” sa vina peste Romania din partea Mamei Rusia . Alegerile din noiembrie 2009 la functia de presedinte al Romaniei , au fost la fel de importante pentru rusi ca alegerile din Moldova ( inca Sovietica ) de pe 28 nov. 2010. Singura diferenta este ca atunci nu s-a vorbit despre ” obiectivele pe care rusii si le-au fixat ” . Peste cativa ani , rusii vor face eforturi si mai vizibile , pentru a aseza la Bucuresti , un presedinte care sa nu mai spuna ca vede Rusia : ” Cum ne vede si ea pe noi ” . Au sanse mari sa reuseasca . Sunt curios cum ar vedea domnul Friedman , situatia Romaniei pe termen lung in raport cu Rusia :colonie ruseasca , stat surogat sau ……..
Sa facem un exercitiu de imaginatie : Ponta presedinte in 2014 si Patriciu ( omul lui Patriciu ) prim ministru . Asta apropos de alianta PSD-PNL …… si Moldova se va uni in sfarsit cu Tara
Calehari, asa e, intr-un tandem Ponta&”Patriciu”, da, se va uni tara… dar ne vom uni noi cu Moldova, nu invers.
)
Ponpatăriciu Întîiul Întregitorul
Moldova nu se va uni cu Tara in urmatorii 20 de ani. Rusia nu va permite acest lucru decat atunci cand actuala generatie de la putere , si urmatoarea vor fi deja terminate. Modalitatea prin care Stalin a controlat URSS , prin introducerea de “puncte fierbinti” puncte unde sunt probleme nationale , rasiale , religioase … este in continuare predata in scolile rusesti de management politic . Avem nevoie ca la Moscova sa ajunga oameni care au studiat in occident ca Petru cel Mare pentru o reformare a Rusiei si pentru ca sa avem si noi voie sa ne gandim la o eventuala unire. Nici macar nu stiu in momentul de fata daca romanii chiar doresc lucrul acesta, sau unii o spun “ca da bine pe sticla”.
Emanuel, de aceea este cu atat mai meritoriu de a subsrie la titlul postarii ca “front basarabean”. Dupa semnarea Tratatului de la Helsinki, intrarea in UE si Nato, precum si in contextul european actual cu o Rusie care isi retureaza tancurile, Romania trebuie sa aplice politica pasilor marunti. Sprijinirea RM pentru integrarea in spatiul euro-atlantic, alaturi de ajutorul economic si sprijinul in educatie, reprezinta pasi concreti catre o viitoare unire.
Sa asteptam inca doua generatii pentru ca Rusia sa permita ……. La Moscova sa ajunga oameni care au studiat in Occident ca Petru ……o reformare a Rusiei ……Acum imi vine in minte numele unuia , care nu stiu cat a studiat prin lumea civilizata , dar de stat pe acolo, a stat destul : LENIN . Cand s-a intors in tara unde DESPOTISMUL ESTE MAI PUTERNIC DECAT NATURA ( Custine ) , a inventat LAGHER-ul ( el si nu Hitler ). Am stat de vorba de curand cu un NEMURITOR
. Imi spunea ca l-a prins pe Ivan cel Groaznic , pe Petru cel Mare ( cel care a omorat zeci de mii de oameni pentru ca s-a ” Incapatanat sa ridice capitala unui mare imperiu pe un pamant pe care natura l-a harazit a fi patria lupilor si a ursilor ” ), pe Stalin ( clona lui Ivan cel Groaznic ) , pe Putin ( numai anul acesta in tara condusa de acest criminal dement au fost omorati 10 ziaristi ). Cand ma voi mai intalni cu el ( cu Nemuritorul , nu cu Putin ) am sa-i dau vestea cea buna : dupa ce a asteptat sute de ani , mai are doar doua generatii de asteptat , ca sa-i vada pe barbari civilizati . Daca ma va crede , se va bucura cu siguranta
.
: ” Ne inselam cu privire la rolul acestui stat in Europa ; potivit principiului sau constitutiv , ar intruchipa ORDINEA. Dar, dupa caracterul oamenilor , ar parea ca propaga TIRANIA sub pretextul de a indrepta anarhia ……Acestei natiuni ii lipseste elementul moral , cu moravurile ei cazone si amintirea cotropirilor , ea a ramas la razboaiele de cucerire , cele mai brutale din cate au fost ” .
Am sa inchei cu un citat , al unuia care se pricepea la rusi ( nu ca noi )
Sa nu uitam GEORGIA !