Euro este o monedă politică, nu economică în primul rînd. Ţări ca Grecia şi Irlanda, dacă nu ar fi renunţat la monezile naţionale, ar fi avut la îndemînă o modalitate clasică de răspuns la criza financiară: devalorizarea drahmei sau lirei irlandeze, cu avantajele (redresarea dezechilbrelor de plăţi prin stimularea exportului şi descurajarea importului) şi riscurile cunoscute (inflaţie sporită şi atragerea capitalului speculativ), dar acest medicament amar dă rezultate. Însă aşa ceva nu este posibil cu euro. Implicaţia ar fi devalorizarea Uniunii Europene.
Euro este de vină în mare măsură. Alinierea Irlandei dinamice la rate de dobîndă potrivite mai degrabă economiilor cu creşteri modeste precum cele din Europa Centrală a cauzat o apreciere a pieţii ipotecare şi mai excesivă decît în SUA. În prezent, mariajul irlandez cu euro face imposibilă folosirea principalului instrument – devalorizarea – care în mod tradiţional permite ieşirea din ruina financiară pe calea exporturilor. Au avut dreptate economiştii care au spus că nu poţi uni ţări sub o monedă unică decît dacă le uneşti sub un guvern central unic.
