Petre M. Iancu: Trump, nu mai puțin mesianic ca Obama în 2008, făgăduieşte „grandoarea” Americii

Print Friendly, PDF & Email

[…] [P]arcă mai neputincioasă decât oricând, America lui Barack Obama dă semne să se îndrepte şi mai hotărât spre izolaţionismul care a contribuit esenţial la transformarea lumii vechi într-un univers tot mai ostil democraţiei şi statelor de drept. Căci, peste ocean, în ţara aflată la conducerea alianţei nordatlantice, populismul marca Trump a învins conservatorismul clasic. Care nu reuşeşte, iată, nici în America şi nici în Europa, să profite de pe urma degringoladei stângii pure şi dure.

Odată cu retragerea din cursă a lui Ted Cruz, candidatura lui Donald Trump la preşedinţia SUA a devenit inevitabilă, chiar dacă unii lideri ai Partidului Republican continuă să-şi manifeste rezerve de bun simţ cu privire la aderenţa miliardarului la valorile democraţiei şi scepticismul prind capacitatea lui de a conduce acceptabil politica externă a superputerii, forţele ei armate, cu tot cu arsenalul lor nuclear, precum şi alianţele ei, de felul NATO.

Destui observatori de stânga exultă, considerând că victoria în alegerile preliminare a unui Trump populist, controversat şi discreditat i-ar netezi decisiv calea spre Casa Albă fostei first lady Hillary Clinton. M-aş mira ca această bucurie să nu se dovedească prematură. Clinton reprezintă un establishment care, sub Bush iar apoi Obama, s-a compromis în varii domenii serios şi poate chiar mai grav decât unele conduceri europene. Între ele figurează nu doar criza ipotecară, monetară, financiară şi economică, dar şi o serie de opţiuni externe mai mult decât nefericite, care au potenţat pericolul expansiunii terorismului islamist.

Elita politică de stânga a dat chix însă nu doar conjunctural, ci fundamental, în speţă în gestionarea suveranităţii asupra unui limbaj politic cuprins tot mai puternic de scleroza indusă de cenzura impusă prin exagerările cultural-ideologice ale relativismului şi corectitudinii politice.

Încât şi-a pierdut controlul asupra minţilor şi inimilor unui amplu segment din electorat, ferm hotărât să mizeze în continuare, ca şi acum opt ani, pe noi forme de salvaţionism. De pildă, pe pseudoeliberarea promisă de Trump, care, nu mai puţin mesianic decât Obama în 2008, făgăduieşte să refacă „grandoarea” Americii.

În consecinţă, Trump şi-ar putea adăuga la zestrea de voturi nu doar cele revenind natural ex-rivalilor săi republicani, ca Ted Cruz, ci şi cele adjudecate de populismul de stânga, anti-establishment şi izolaţionist şi el, profesat de Bernie Sanders.

Inutil de subliniat că toate aceste modificări alarmante, care se produc chiar acum ori se prefigurează la flancul apusean şi răsăritean al NATO, vor afecta perceptibil estul Europei şi nu vor avea cum să nu afecteze profund interesele româneşti..

Petre M. Iancu | in intregime, pe dw.de

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.