Între mârlăniile juridice ale lui Buda și inepțiile politice ale fraților noștri europeni mai mari pe tema Schengen, momentul în care PNL a acceptat public că e un partid de stânga, riscă să treacă neobservat. Dacă asocierea cu PC mai putea fi adusă din condei pe principiul (complet imbecil dar neobișnuit de popular) “Fă-te frate cu Dracul până treci puntea” , declarația lui Crin Antonescu prin care admite că PNL ar putea renunța la cota unică în schimbul parității pe liste cu PSD lămurește definitiv problema poziționării liberalilor.
În momentul în care cedezi politica fiscală stângii, atunci când pentru locuri în Parlament și acces la cașcaval arunci din nou pe cei care câștigă mult muncind mult în coșmarul socialismului, nu te mai poți numi partid de dreapta. Acum nu vorbim de o alianță cu un oportunist imoral care are un trust de media și se pretinde de dreapta. Lucrurile sunt simple, din acest moment orice liberal autentic ar trebui să fugă de PNL precum Iliescu de tămâie. Nu contează cât de mult e urât Băsescu, cât de enervantă e Udrea sau cât de nemernic Buda, în fața acestei enormități stângiste săvârșite de Crin Antonescu orice om rațional ar trebui să cedeze evidenței: liderul liberal nu e decât un oportunist populist care nu crede decât în propria imagine reflectată în oglindă. Mai pe scurt, un om de stânga. Iar liberalii au pierdut definitiv orice contact cu doctrina de la care își trag numele.(…)
Rămâne de văzut dacă Vosganian, Nicolai, Nicolaescu, Tăriceanu și restul care și-au făcut din introducerea cotei unice motiv de mândrie mincinoasă – pentru că fără determinarea lui Băsescu și eficacitatea lui Ionuț Popescu cota unică s-ar fi amânat precum referendumul pentru reorganizarea Parlamentului – pricep că nu se poate partid de stânga cu lideri de dreapta. E o întrebare dacă dizidența internă a lui Raymond Luca mai are vreun rost și nu cumva Luca înțelege că nu e în contextul ci în partidul greșit. Rămâne de văzut care din membrii conducerii liberale vor pricepe dubla lovitură pe care se pregătește să o administreze PSD-ul: îndepărtarea lui Băsescu și compromiterea iremediabilă a dreptei liberale. Un lucru însă e sigur: PNL a recunoscut public, prin Crin Antonescu, că e un partid de stânga. Iar aici nu mai e loc de discuție.
Articole inrudite:







Un comentariu corect.
O singura observatie: de la liderii “liberali” mentionati, eu nu am nici o urma de asteptare. Ei au facut suficient dovada a ceea ce sunt.