Povestea Ecaterinei Teodoroiu

    Print Friendly, PDF & Email

    I se mai spune „Eroina”. Sau Ioana D’Arc a României. O chema Cătălina Toderiu. Ecaterina Teodoroiu i s-a spus mai tarziu.

    S-a născut la 14 ianuarie 1894, într-o familie de oameni nevoiaşi, cu mulţi copii. Nu avea loc în pat: dormea în copaie. Mică şi slăbuţă, Lili, cum o alintau părinţii, a fost singura din familie care a învăţat carte. Pentru a scăpa de sărăcie. Era foarte inteligentă, ambiţioasă. Primele două clase primare le-a făcut în Vădeni, localitatea ei natală, care face parte acum din Târgu-Jiu.

    Următorii doi ani a urmat şcoala la Târgu-Jiu. La un moment dat, învăţătorul ei a vrut să pună în scenă „Peneş Curcanul” şi a întrebat în clasă cine vrea să joace rolul principal. Cătălina a spus că ea. Dascălul i-a explicat însă că rolul trebuie jucat de un băiat. Catalina Toderiu a plecat apoi la Bucureşti, unde s-a înscris la Şcoala de Fete, deoarece voia să devină învăţătoare. Se pare că la Bucureşti, Cătălina l-a întâlnit pe Gheorghe Manoiu, iubitul ei. În acea perioadă s-a înrolat ca cercetaş, iar imediat ce România a intrat în Primul Război Mondial, a participat pe front ca soră medicală. De aici destinul Ecaterinei Teodoroiu era scris.

    Rănită şi prizonieră
    Moartea fratelui ei Nicolae, cel cu care Ecaterina s-a înţeles cel mai bine dintre toţi copiii, a afectat-o foarte mult: ea a fost cea care l-a îngropat pe Nicolae pe dealul Sâmbotinului. În octombrie 1916, Ecaterina Teodoroiu decide să slujească ţara în locul fratelui ei, să îl răzbune. Un alt motiv care a determinat-o pe eroină să se înroleze a fost faptul că iubitul său Gheorghe era deja pe front. Părinţii ei nu au fost de acord, dar decizia ei fusese deja luată.

    În război, Ecaterina a fost rănită la ambele picioare şi a fost tratată la spitalele Filiaşi, Craiova, Iaşi. Şi-a revenit, apoi a fost luată prizonieră, a reuşit să scape împuşcând „câţiva” soldaţi germani. Eroina a fost distinsă de către generalul Dragalina, în primăvara anului 1917, cu „Virtutea militară de război, clasa a II-a” şi avansată la gradul de sublocotenent.

    Conducea un pluton de 25 de soldaţi, la început soldaţilor nu le-a prea convenit că sunt conduşi de o femeie, dar până la urma au apreciat-o. Moartea nu a cruţat- o însă: Ecaterina Teodoroiu nu a reuşit să scape de gloanţele germane. În august 1917, pe câmpul de luptă de la Mărăşeşti, eroina a fost împuşcată în piept. Ultimele ei cuvinte au fost: „Înainte băieţi, sunteţi cu mine!”.

    Ecaterina Teodoroiu a fost înmormântată pe câmpul de luptă, apoi trupul ei a fost mutat în Mausoleul de la Mărăşeşti. În 1926 a fost adusă, într-un sicriu de oţel, în mausoleul construit pentru ea în centrul oraşului.

    A fost comparată de generalul francez Henri Berthelot cu Ioana D’Arc. A murit cu un an înainte de Marea Unire.

    Roxana Roseti

    2 gânduri despre “Povestea Ecaterinei Teodoroiu

    1. Moartea fratelui ei Nicolae, cel cu care Ecaterina s-a înţeles cel mai bine dintre toţi copiii, a afectat-o foarte mult: ea a fost cea care l-a îngropat pe Nicolae pe dealul Sâmbotinului. În octombrie 1916, Ecaterina Teodoroiu decide să slujească ţara în locul fratelui ei, să îl răzbune. Un alt motiv care a determinat-o pe eroină să se înroleze a fost faptul că iubitul său Gheorghe era deja pe front. Părinţii ei nu au fost de acord, dar decizia ei fusese deja luată.

      În război, Ecaterina a fost rănită la ambele picioare şi a fost tratată la spitalele Filiaşi, Craiova, Iaşi. Şi-a revenit, apoi a fost luată prizonieră, a reuşit să scape împuşcând „câţiva” soldaţi germani. Eroina a fost distinsă de către generalul Dragalina, în primăvara anului 1917, cu „Virtutea militară de război, clasa a II-a” şi avansată la gradul de sublocotenent.

      Conducea un pluton de 25 de soldaţi, la început soldaţilor nu le-a prea convenit că sunt conduşi de o femeie, dar până la urma au apreciat-o. Moartea nu a cruţat- o însă: Ecaterina Teodoroiu nu a reuşit să scape de gloanţele germane. În august 1917, pe câmpul de luptă de la Mărăşeşti, eroina a fost împuşcată în piept. Ultimele ei cuvinte au fost: „Înainte băieţi, sunteţi cu mine!”.

    2. În 1917, generaLlul Ioan Dragalina era deja decedat. Murise în pctombrie 1916, în urma septicemiei declanșate după rănirea sa pe front, în bătălia de pe Jiu. Ecaterina Teodoroiu a primit decorația și ordinul de înaintare în gradul de sublocotenent al Armatei Regale de la însăși regina Maria a României, după ce fusese, din nou, rănită.

    Lasă un comentariu

    Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.