Cărticica propagandistului rus în Polonia și România. De ce citește Dughin ILD.

Premiul întâi cu coroniţă la recitarea Coranului: o puşcă şi bănuţi pentru muniţie

O staţie de radio a insurgenţilor islamişti din Somalia a anunţat că premiază cu arme, bombe şi cărţi pe cei trei copii care au câştigat un concurs de recitare a Coranului.

Staţia de radio Andulus apartine miliţiilor al-Shabab, afiliate cu Al-Qaeda.

Staţia de radio a anunţat luni că premiul întâi a constat într-o puşcă şi 700 dolari, al doilea premiu într-o puşcă şi 500 dolari, iar concurentul clasat pe locul trei a primit două bombe. Toţi cei trei copii au primit şi cărţi religioase.

Al-Shabab luptă împotriva guvernului somalez slab susţinut de ONU. În ultimul timp militanţii au fost afectaţi de foametea care bântuie în teritoriul pe care îl controlează.

Somalia a căzut prada violenţei şi extremismului religios, iar un conducător al insurgenţilor islamişti a ameninţat anul trecut cu atacuri la adresa SUA.

„Îi transmitem preşedintelui american Barack Obama să îmbrăţişeze islamul înainte să venim noi în ţara lui”, a declarat Fuad Mohamed „Shongole” Qalaf.

2 gânduri despre “Premiul întâi cu coroniţă la recitarea Coranului: o puşcă şi bănuţi pentru muniţie

  1. si eu iubesc Romania si o spun cu mandrie…..iubesc muntii, apele, dealurile, padurile, florile,animalele, pasarile etc….iubesc pamantul romanesc….iubesc viata din romania cu bune dar mai ales rele, dar cele rele se intampla si din cauza noastra..daca am fi mai optimisti si am face ceva pt a progresa ca natie ar fi bine, dar noi stim doar sa facem rau celor de langa noi si sa vorbim de rau doar pt ca X a avut bani sa-si schimbe o farfurie in casa… daca fiecare s-ar uita in „oala” lui si am ajuta si la binele tarii cu ceva, fara sa asteptam ca cei de sus sa faca ceva, atunci am progresa…azi nu vreau sa critic nimic, azi vreau doar sa iubesc!….si sa-mi fac planuri pt urmatoarea tura montana, chiar si cu putini bani, ca se poate face asta!…la multi ani Romania, la multi ani Romani!

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.