Ministerul de Externe a lansat în dezbatere publică un proiect de lege privind exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.
Potrivit unui comunicat al MAE, cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate îşi pot exprima prin corespondență votul pentru alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat, alegerea preşedintelui României şi alegerile pentru Parlamentul European. De asemenea, proiectul descrie procedura specifică pentru exercitarea dreptului de vot.
„Ministerul Afacerilor Externe a iniţiat această lege întrucât are experienţa organizării votului în străinătate. În elaborarea proiectului de lege au fost consultate legislaţiile în materie ale mai multor state europene”, a declarat ministrul Teodor Baconschi. „Votul prin corespondenţă este o necesitate democratică şi, în cazul unei diaspore de mare amploare, este normal să ne dorim ca toţi compatrioţii noştri să aibă posibilitatea de a participa, exercitându-şi liber dreptul de a alege. Românii nu pot fi privaţi de acest drept constituţional, iar legea, odată implementată, va permite o contribuţie civică nemijlocită a diasporei la modelarea destinului politic al României. Merită menţionat şi faptul că limitarea dreptului de vot în străinătate exclusiv la secţiile de vot tradiţionale nu numai că genera frustrări legitime din partea celor care nu puteau să îşi exercite opţiunea, dar genera şi costuri importante.”
Proiectul de lege a fost publicat pe site-ul MAE, în cadrul secţiunii „Legislaţie”, rubrica „Transparenţă decizională”, unde va putea fi accesat timp de 30 de zile, durata procesului de consultare publică: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/transparenta/2010.12.28_lege_vot_coresp.pdf.







Trăiesc în Germania de 32 de ani.
În Germania încă din anii 80 o parte a colegilor votau prin corespondenţă, deşi se aflau în localitate în ziua alegerilor.
Un alt exmplu: Întrucât trebuia să plecăm în concediu, soţia şi cu mine ne-am dus la primăria din localitate (o mică comună) cu ca. 2 săptămâni înaintea datei alegerilor şi am solicitat să votăm prin corespondenţă. Funcţionara de acolo a scos lista alegătorilor, a confruntat-o cu buletinele noastre, după care ne-a înmânat buletine de vot şi ne-a invitat într-o cameră alăturată (separat) pentru a vota pe loc. Totul a durat 10 minute!
Nu susţin că şi în România se poate face deocamdată aşa ceva, …dar în definitiv de ce nu? Trebuie neapărat să ne stigmatizăm singuri că suntem necinstiţi?
Votul de la distanţă (prin corespondenţă sau electronic) este o dorinţă practică a tuturor românilor şi a societăţilor cu care sunt în contact. La toate întâlnirile organizate de Guvern cu Diaspora, am cerut implementarea acestui procedeu de vot.
Soţia mea şi cu mine pentru a vota trebuie să parcurgem peste 500 Km. Este mai mult de cât nepractc! Avem încă paşapoarte “de români stabiliţi în străinătate” şi dorim să votăm. Le menţinem valabilitatea doar pentru acest scop!!! În rest nu avem nevoie de ele, decât sentimental. Cred că votul prin corespondenţă ar stimula şi acest lucru neobservat până acum: cetăţenii originari din România ar fi stimulaţi să-şi prelungească acest document românesc. Prin aceasta şi legătura cu ţara ar fi mai strânsă.
Nu mă refer stric la Lege. Important este ÎNSFÂRŞIT să se aplice.
Din discuţiile politicienilor se vede de la o poştă conotaţia politică a acestor dezbateri. Unele partide invocă motive penibile împotriva legii, jignitoare chiar pentru naţiunea română, pentru corpul ei diplomatic. De aceia trebuie să voteze şi diaspora în număr cât mai mare, să li se creeze condiţii să-şi aducă contribuţia la alegerea unor politicieni aşa cum România o merită.
Dipl.Ing.Emil Mateiaş
Purtător de cuvânt al Ligii Asociaţiilor Româno-Germane din Germania.
Domnule diplomat. ing. de ce sa-mi alegeti dv conducatorii mei,dv nu cunoasteti realitatile de zi cu zi a celor ce conduc aceasta tara ,decat prin presa de la dv ,care poate fi in cele mai multe cazuri subiectiva cu puterea.Frauda masiva din 2009 (noiembrie) ne-a facut s-a nu avem incredere in votul prin corespondenta.Mai reflectati!!
Daca ar exista o metoda prin care anonimitatea sa fie garantata, votul dumneavoastra sa fie validat dar si verificat tot timpul (afisat undeva public unde numai dumneavoastra sa stiti ce reprezinta acel cod – si ati avea confirmarea ca a fost contabilizat la final), daca metoda ar reduce sansele de frauda la absolut minim, ati fi de acord sa votati?