Provita Bucuresti: Un răspuns adresat organizației „APADOR-CH”

Print Friendly, PDF & Email

În plină dezbatere (scandal?) națională pe marginea propunerii legislative care instituie consilierea femeii în criza de sarcină, a avut loc, miercuri 18 aprilie, la Palatul Parlamentului, o întâlnire la care au participat reprezentanți ai organizațiilor care susțin și care se opun propunerii, ai parlamentarilor inițiatori și presă.

Evident surprinși de prezența masivă în sală a coaliției de ONG-uri care susțin legea, adversarii, seculariștii agresivi finanțați de Fundația Soros și Uniunea Europeană fac ce știu: mint și manipulează. Practica a fost îndelung exersată de ei vreme de 22 de ani, ani în care au uzurpat și confiscat scena publică pretinzând că ar fi „reprezentanții societății civile” sau chiar „societatea civilă” în sine. Poate că presa, superficială adesea, va fi de aici înainte mai atentă la preluarea acestor termeni, total incorecți din punct de vedere semantic. Societatea civilă, într-o țară democratică, este alcătuită din entități cu interese și principii divergente și nu poate avea „reprezentanți”. Am fost destulă vreme „reprezentați” de instituții marionetă precum UGSR sau FDUS pe vremea comunismului, când toată lumea era „unită în cuget și simțiri” în jurul partidului.

Adevărul este că societatea civilă românească se polarizează tot mai mult, așa cum e și firesc, grupându-se în jurul sistemelor de valori, adesea antagonice, pe care le adoptă componentele ei. Dezbaterea pe marginea acestei propuneri legislative o demonstrează din plin: de o parte, organizațiile secular-liberale, cu filosofia lor relativistă, dincolo, cele conservatoare, cu o componentă mai mult sau mai puțin religioasă dar fidele în general valorilor iudeo-creștine, care stau la baza întregii civilizații europene moderne.

Andreea Popescu, avocat la European Center for Law and Justice, a răspuns unui articol infam, difuzat de una din organizațiile care se opun legii, APADOR-Comitetul Helsinki.  Reproducem mai jos integral această replică.

_________________________________________________________________________________

Raspuns la articolul « Condiționarea avortului de ștampila psihologului – România încalcă drepturile femeii „pentru binele națiunii” », publicat de APADOR-CH pe blog-ul propriu pe 18 aprilie 2012[1]

1. « Condiționarea avortului de ștampila psihologului – România încalcă drepturile femeii „pentru binele națiunii »

Afirmatia este un sofism; conform propunerii de lege, nu avortul e conditionat si informarea femeii despre avort, art 3 f) indica clar « Decizia de a pastra sau nu sarcina apartine exclusiv femeii ».

Orice lege trebuie sa tina cont de toate interesele concurente pentru a fi echilibrata, e un principiu CEDO, deci nu e cu nimic gresit sa se tina cont de « binele natiunii », in care intra alte interese legitime expuse in proiectul de lege: « the legal framework devised for this purpose should be shaped in a coherent manner which allows the different legitimate interests involved to be taken into account adequately and in accordance with the obligations deriving from the Convention”[2].

2. “De o parte a mesei s-au aflat susținătorii proiectului, reprezentanți ai organizațiilor creștine și în special membri ai organizației ProVita Timișoara și București, (..) De cealaltă parte au fost reprezentanți ai celor 22 de organizații neguvernamentale –  printre care și APADOR-CH – care au cerut retragerea acestui proiect legislativ, deoarece el încalcă mai multe legi naționale și tratate internaționale la care România este parte, dar mai ales pentru că în esență reprezintă o gravă încălcare a drepturilor femeii”.

Nu se mentioneaza faptul ca organizatiile crestine au reusit sa adune vreo 37 de ONG-uri, net superior celor 22.

Care sunt legile nationale, europene si internationale care se incalca, nu se argumenteaza acest punct de vedere cu niciun articol sau text de jurisprudenta.

3. « O lege la care se lucrează de doi ani, făcută cu impresii personale (…) el nu este însoțit de studii de impact, iar argumentele „pro-life” care abundă în text nu se fundamentează pe date științificeci doar pe elemente emoționale sau personale ale participanților la elaborarea proiectului »

Proiectul de lege se fundamenteaza pe experienta concreta de pe teren de 15 ani a ONG-urilor din Romania si din toata lumea, deasemeni pe mai mult de 250 de studii realizate in peste 50 de ani. De altfel, din care cerinta a legii rezulta obligativitatea efectuarii unui studiu de impact social si a unor calcule de oportunitate pentru un proiect de lege ? Expunerea de motive cred ca reliefeaza suficient necesitatea unei astfel de legi.

Care sunt acele elemente emotionale sau personale din proiectul de lege ?

4. « (…) va trebui să se gândească 5 zile, și abia apoi să facă avort, dacă mai dorește și mai ales dacă a obținut adeverința că a fost consiliată »

Din aceasta afirmatie reiese ca obtinerea adeverintei e conditionata de anumite conditii, ori textul propunerii de lege zice urmatorul lucru la articolul 3 e) : « Certificatul de consiliere-reprezinta inscrisul oficial prin care se atesta de consilier faptul ca femeia insarcinata a fost consiliata de un specialist in legatura cu dezcizia asupra sarcinii respective in cadrul unui cabinet de consiliere pentru criza de sarcina ».

5. « Legea răsucește împotriva femeii dreptul de a fi informată, obligând-o să facă această consiliere. Or, conform legilor deja în vigoare, această obligație de a furniza informații revine personalului medical.Femeia are dreptul să fie informată, dar poate oricând refuza informarea dacă nu o dorește ».

Prin ce anume se vatama dreptul femeii, daca aceasta este complet informata si atata timp cat cadrul juridic e conceput tocmai pentru a da o coerenta si organizare? Care de altfel este o exigenta a CEDO expusa deja la punctul 1.

Femeia are dreptul la o informare completa si corecta, statul are obligatia de a asigura un cadru juridic si sa ia masuri concrete in acest sens, dupa cum  o spune si CEDO : «  there may also be positive obligations inherent in an effective “respect” for private life. These obligations may involve the adoption of measures designed to secure respect for private life even in the sphere of relations between individuals, including both the provision of a regulatory framework of adjudicatory and enforcement machinery protecting individuals’ rights and the implementation, where appropriate, of specific measures[3]» .

In plus obligativitatea consilierii nu poate fi comparata cu orice obligativitate. In cazul consilierii pentru avort este vorba despre o chestiune de sanatate publica, deci o responsabilitate a statului vis-à-vis de dreptul la viata, integritatea fizica si psihica a femeii si a dreptului ei la informare in chestiuni ce tin de sanatatea ei care poate fi vatamata in urma unui dispozitiv pus in practica de catre stat : avortul in spitatele publice si private. Deci e acelasi lucru ca si in cazul obligativitatii vaccinurilor, ca ne convine sau nu sa facem un astfel de vaccin, acest lucru tine de sanatatea publica.

6. « În plus, textul legii jonglează cu termenii de copil și făt, fără să facă distincție între aceștia, inducând fals ideea că, potrivit tratatelor internaționale, fătul are drepturi, deși nu este născut » « În realitate este exact pe dos, iar drepturile invocate în preambulul propunerii legislative nu sunt ale copilului nenăscut, ci ale femeii, inclusiv dreptul de a nu fi suspusă unor tratamente inumane sau degradante, dreptul la viață, dreptul de a fi informată în luare unei decizii ».

Drepturile sunt atat ale femeii, cat si ale copilului inca nenascut si aceasta e deja mentionat in expiunerea de motive a proiectului.

Este o totala ignoranta juridica afirmatia conform caruia copilul inca nenascut nu are drepturi. La normele juridice nationale, europene si internationale mentionate in propunerea de lege, mai adaug urmatoarele :

Jurispridenta CEDO nu spune nicaieri ca un copil nenascut e exclus de la protectia oferita de Conventie. Daca aveti vreo astfel de referinta, va rog sa ne-o prezentati ! Protectia exista sau nu exista. Ca a gasit sau nu CEDO violare intr-o cauza sau alta, asta e cu totul altceva (care nu tine de aplicabilitatea unui articol din Conventie), ce tine de toate elementele cazul specific dedus judecatii. Din contra, fosta Comisie a drepturilor omului nu a exclus copilul inca nenascut de la protectia dreptului la viata, ea doar a decis ca nu considera necesar sa se pronunte pe aceasta chestiune[4], lasand statelor membre o marja de decizie in ceea ce priveste aceasta chestiune delicata[5]. Ea a mentionat deasemeni ca faptul ca graviditatea unei femei nu priveste doar sfera vietii private a mamei, dat fiind faptul ca viata private a femeii gravide este strans legata de fetusul care se dezvolta[6]. In ceea ce priveste CEDO, aceasta a analizat anumite cauze referitoare la dreptul la viata al copilului nenascut din perspectiva articolului 2 din Conventie, fara a afirma ca acest articol nu este aplicabil copilului nenascut, recunoscand implicit aplicabilitatea acestui articol din Conventie in cazul copiilor nenascuti[7], asa cum a facut-o si in cauza Vo c. Frantei, caci altfel ar fi respins cererea ca inadmisibila pe motiv ca acest drept garantat de Conventie nu ofera protectie copilului nenascut. De altfel si dvs spuneti ca CEDO a spus ca « în situația particulară a acestui caz, dreptul la viață nu a fost încălcat ». Curtea a afirmat deasemeni ca exista consens intre statele membre ale Consiliului Europei in ceea ce priveste apartenenta copilului nenascut la specia umana[8]. Deci calea nu e asa lunga pentru a sustine ceea ce CEDO recunoaste – acest drept…

Jurisprudenta Curtii de Justitie de la Luxembourg: va trimit la cauza Oliver Brüstle v. Greenpeace e.V. (C-34/10) in care Curtea a spus ca viata umana incepe la conceptie si ca merita protectie in toate etapele de dezvoltare. (vezi aici articol pe larg)

Conventia cu privire la drepturile copilului, adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 :

Considerentul 1 : « avand in vedere ca, in conformitate cu principiile proclamate de Carta Natiunilor Unite, recunoasterea demnitatii si a drepturilor egale si inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume, »

Articolul 1 : « In sensul prezentei conventii, prin copil se intelege orice fiinta umana subvarsta de 18 ani, exceptand cazurile in care legea aplicabila copilului stabileste limita majoratului sub aceasta varst ».

Articolul 6 : « Statele parti recunosc dreptul inerent la viata al fiecarui copil. Statele parti vor face tot ce le sta in putinta pentru a asigura supravietuirea si dezvoltarea copilului ».

7. «România are deja legi care garantează dreptul la informare al pacienților. În plus, momentul informării în cazul unui avort este deja tardiv și ar fi mai util înainte ca femeia să ajungă în această situație »

Romania are legi, dar nu un cadru clar si coerent care sa garanteze prezentarea nu doar a « beneficiilor », dar si a riscurilor avortului. Este curios ca exista cadru si masuri concrete pentru informarea cumparatorilor, pentru a se asigura informarea si protectia lor, deci pentru un act-cumpararea de produse- destul de banal pana la urma, insa se refuza, de catre 22 de ONG-uri, crearea unui cadru clar si coerent pentru informarea femeii in cazul avortului, care nu e un act usor, femeile nu merg de placere sa faca avort… Si, ma intreb, oare de ce ? Cu ce poate fi rea aceasta lege care nu face decat sa procure informatie femeilor, care raman libere sa avorteze, nimeni nu le obliga sa renunte la avort si asta e scris in propunerea de lege…

Nu vad impedimentul existentei mai multor mijloace sau modalitati de a informa femeia.

Momentul informarii nu e tardiv, tocmai in acel moment femeia are nevoie de informatie, altfel, pastrand proportiile comparatiei, e ca si cum ai trimite pe cineva la vot, fara ca acesta sa fie informat ce si pe cine voteaza.

8. « (…) că nu poți să consiliezi cu forța pe cineva, ci e nevoie ca această dorință să vină de la pacient. Lucru confirmat și de psihologul Laura Ciocociu, prezentă la dezbatere, care a explicat că e scris în codul deontologic al psihoterapeuților că nu pot acorda consiliere persoanelor care nu doresc asta ».

Trebuie facuta o distinctie intre consilierea medicala si consilierea la psiholog, la care cineva se duce daca vrea sau nu. Sunt unul si acelasi lucru, nici in practica, nici in drept, deci regimul juridic al celor doua este diferit si e normal sa fie asa, de aceea asa este. Insa aici este vorba de consiliere a femeilor care vor sa faca avort, avort care nu e o operatie de apendicita… Consilierea este un serviciu oferit de stat tocmai pentru a-si respecta obligatiile din Conventia europeana a drepturilor omului si anume de a proteja « prin lege » viata, integritatea fizica si psihologica a femeii si dreptul sau la informare. Nu e ca si cum femeia ar fi obligata sa faca ceva ce constiinta sa sau legile i-ar interzice sa faca. E o enorma diferenta !

9. « Accentul trebuie pus pe profilaxie, nu așa cum face legea acționând asupra efectului ».

Ca se ocupa de « profilaxie » sau de « actiune asupa efectului », nu exista contradictie intre cele doua. Consilierea e tot o metoda de profilaxie ca femeia a mai invatat ceva pentru viitor. Si apoi scopul legii e informarea in cazul sarcinii nedorite, nu se pot face toate deodata, nullus tenetur ad impossibile…

10. « De altfel argumentele Pro Vita au abundat în definiții inventive ».

Care ar fi acestea, ce spun proiectul de lege si expunerea de motive ? (Inventiv?!, termenul există în DEX doar cu referire la persoane)

11. “Pro Vita neagă necesitatea folosirii mijloacelor contraceptive – pe motiv că îngrașă sau implică riscuri medicale”

Off topic, subiectul discutiei nu e contraceptia, ci dreptul la informare completa a femeilor. Aceasta este o optiune printe altele, intr-o societate democratica, caracterizata prin pluralism, fiecare avand dreptul la libertatea de exprimare si opinie. Si apoi, efectele negative ale contraceptivelor nu sunt o minciuna sau o chestiune de opinie, ele sunt mentionate chiar pe cutia in care sunt ambalate).

12. “Nu există, deocamdată, studii admise de OMS care să facă această legătură directă între avort și diverse tipuri de cancer, și că atâta vreme cât este făcut sub strictă supraveghere medicală, avortul este o procedură medicală sigură”.

OMS nu are vreun rol in validarea de astfel de studii : http://www.who.int/about/en/ . Tot « o procedura medicala sigura » a fost si avortul facut de d-na Csoma, in secolul 21, intr-un spital judetean, deci nu la tara, care a dat in judecata statul roman la CEDO pentru ca nu a fost informata inainte ?[9]

13. “ OMS este un colhoz” a punctat Astărăstoaie, care s-a mai declarat și împotriva decretului prin care Ceaușescu interzicea avorturile în 1966, dar de data asta, spune el, e vorba despre altceva, consilierea nu e interdicție. (…)

A fost semnalul care a dezlănțuit tabăra Pro-Vita. S-a strigat „dacă mamele voastre v-ar fi avortat acum nu mai erați la această masă!” și s-au scos din poșete afișe cu embrioni avortați, păpușele sub formă de feți sau utere în miniatură, precum și fotografii cu copii care fuseseră la un pas să fie avortați sau chiar cu avortoni (…)

Așa că femeile care s-ar putea găsi vreodată în situația unei sarcini nedorite ar face bine să înceapă să se antreneze pentru a-și dezvolta capacitatea de a-și acoperi și ochii și urechile în același timp».

Cele subliniate in « bold », demonstreaza subiectivitatea si lipsa de respect a APADOR-CH fata de tabara adversa-respect pe care oricine il merita in orice societate democratica-, ridiculizand demersul acestora – legitim – prin folosirea cuvintelor « posete », « papusele », « feti », « utere in miniatura », legitima si ea, caci tipica jurnalismului, dar care tradeaza pana la urma adevaratul interes pe care il poarta acest ONG pentru situatia femeilor aflate in criza de sarcina, femei care vai de ele in ce stare de spirit se duc la astfel de clinici…

[1] Citatele din jurisprudenta CEDO sunt lasate in limba de redactare a Curtii ;

[2] A., B. si C. c. Irlanda, no. 25579/05, [GC], hotararea din 16 decembrie 2010, § 249 si R.R. c. Polonia, no. 27617/04, hotararea din 26 mai 2011, § 187;

[3] Tysiac c. Polonia, n°5410/03, hotararea din 20 martie 2007,  § 110 ;

[4] H. c. Norvegia, no. 17004/90, Com. dec. din 19 mai 1992, Bruggemann si Scheuten c. Germania, no. 6959/75, Rap. Com. of 12 July 1977, X. c. Marii Britanii, no. 8416/79, dec. Com. din 13 mai 1980, § 7,  Reeve c. Marii Britanii, no. 24844/94,. dec. Com din 30 noiembrie 1994  si  Boso c. Italia, no. 50490/99, decizia din 5 septembrie 2002;

[5] H. c. Norway, no. 17004/90, Comm. dec. of 19 May 1992 si Boso v. Italia, no. 50490/99, decizia din 5 septembrie 2002;

[6] Bruggemann si Scheuten c. Germania, no. 6959/75, Rap. Com. din 12 iulie 1977, p. 138, §§ 59, 60 si 61;Boso c. Italia, no. 50490/99, decizia din 5 septembrie 2002 ;

[7] Boso c. Italia, no. 50490/99, decizia din 5 septembrie 2002: “In the Court’s opinion, such provisions strike a fair balance between, on the one hand, the need to ensure protection of the foetus and, on the other, the woman’s interests” and Vo c. France, no. 53924/00, [GC], hotararea din 8 iulie 2004, §§ 86 si 95: “the unborn child’s lack of a clear legal status does not necessarily deprive it of all protection under French law. However, in the circumstances of the present case, the life of the foetus was intimately connected with that of the mother and could be protected through her” and “even assuming that Article 2 was applicable in the instant case (see paragraph 85 above), there has been no violation of Article 2 of the Convention”;

[8] Vo c. Franta, no. 53924/00, [GC], hotararea din 8 iulie 2004, § 84;

[9] Csoma v. Romania, n° 8759/05, comunicat guvernului pe 7 iulie 2011 ;

Un gând despre “Provita Bucuresti: Un răspuns adresat organizației „APADOR-CH”

  1. Dezbatere pe tema legii consilierii preavort
    Călcîndu-mi pe inimă, pentru prima oară am intrat miercuri, 18 aprilie 2012, în formidabila, vizitabil-profitabila și înțeleg că foarte util-confortabila pentru clasa politică actuală „Casă a poporului“. S-a întîmplat cu prilejul dezbaterii pe tema proiectului legislativ pe care parlamentarul PD-L-ist Marius Dugulescu și alți 51 de semnatari l-au inițiat referitor la consilierea femeilor însărcinate care merg să avorteze. Nu e momentul unei digresiuni pe teme arhitectonic-urbanistice despre mega construcția ceaușistă atît de bine asimilată, observ, de confrații și urmașii săi politici (și asasini, totodată, după arhaicile ritualuri cercetate cu mult folos în antropologie și folcloristică de G. Frazer făcute publice în volumele sale purtînd titlul Creanga de aur).
    Cu mijloacele rudimentare pe care, ca adjuvante ale memoriei, le am mereu la îndemînă (un pix și un petec de hîrtie), vreau să fac un comentariu despre acest eveniment mărunt în vasta agitație politică a vremurilor noastre vajnic tulburate hedonist, dar esențial, aș scrie, pentru evoluția spirituală a umanității.
    Nicicînd nu am fost mai stînjenit, mai indignat chiar de studiat-îngustatul cîmp terminologic juridic în materie de viață. Uimirii unui domn, participant și cuvîntător la dezbatere, de a se fi utilizat în textul inițiativei legistalive lanțul sinonimic embrion-făt-nou născut-copil nenăscut, fără acoperire juridică – îl cred pe cuvînt! –, îi opun propria-mi uimire! O mai mare cecitate frizînd absurdul nici nu-mi pot imagina! Ruptura dintre om și Dumnezeu a cauzat destule grozăvii, dar cea mai strigătoare la cer e aceea a nu considera copilul zămislit din chiar clipa concepției drept ființă-unicat de sine stătătoare, după chipul Creatorului, cu un ADN propriu, cu amprente unice, așa cum o atestă și oamenii de știință, ci o „aglomerare de celule“ oarecare, un „produs de concepție“ ce poate fi extirpat ca o măsea, la primul imbold estetico-monden!
    Profesorul universitar doctor Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România, prezent la eveniment, a spus cît se poate de clar: Ca medic și bioetician, în Comisia de Obstetrică și Ginecologie știu că s-au discutat drepturile pacienților la informare, conducînd la consimțămîntul informat. Medical, e perfect justificat avortul cu valențe terapeutice, doar atunci cînd viața femeii este în pericol… (Îmi permit să glosez că e discutabilă situația, ca și unanimele recomandări medicale de a nu se efectua mai mult de două operații cezariene asupra unei paciente. Presbitera parohului Nicolae, de la Letca Nouă, a născut prin această metodă patru copii, cu rugăciunile și postul de rigoare, după cum ne mărturisea cu glasul gîtuit de emoție însuși preotul, fost profesor de matematică, într-un cuvînt de învățătură ținut anume dinaintea celor care rămăsesem după miruitul acelora mai grăbiți dintre participanții la renumitele slujbe desfășurate în genunchi, vinerea, începînd de la orele 22 – mă refer anume la aceea din 30 martie 2012). Medicul mai afirma răspicat: Sarcina nu este o boală, iar nou-născutul nu este o potențialitate umană, așa cum s-a afirmat nu cu multă vreme în urmă. Există chiar o legislație de protecție a drepturilor embrionului. A consilia e un act medical, presupunînd deontologia, fără valențe terapeutice. S-a vorbit, la un moment dat, despre egalitatea de șanse, despre aspectele financiare: cine nu-și poate permite să plătească activitatea de consiliere cum mai poate beneficia de dreptul cu pricina etc. Dar cinci zile nu e un interval mare… Sexualitatea e corticalizată la om, există valori morale, valori axiologice, o responsabilitate față de sexualitate, față de sarcină…
    Leonard Vancu, spre sfîrșitul precipitat de ora retragerii singurului parlamentar prezent în sală, a accentuat practica oneroasă a avortului, evocînd emoționant cazul unui copil născut și botezat de el (recomandarea medicului înainte de naștere fusese fără echivoc: fătul prezenta sindromul down! Trebuia deci avortat!!).
    O doamnă cu vădită pregătire juridică a prezentat cîteva acte normative apărînd dreptul la viață al copilului nenăscut, evidențiind alunecările eufemistice, tendențioase actuale, menite adormirii vigilenței, anestezierii conștiințelor participante direct sau indirect la pruncucideri.
    Dintr-o cu totul altă perspectivă, clar necreștină și înțepenită în logica juridic-ideologică modernistă, au venit „argumentele“ unor reprezentante feministe: Proiectul de lege trebuie retras, căci e un atentat asupra femeii și asupra familiei… Lipsa educației sexuale este pricina, soluția stînd în administrarea contraceptivelor… Consilierea nu poate fi obligatorie… Obligația de a fi consiliate femeile este o încălcare a drepturilor omului… Femeile au dreptul de a nu fi informate… (cu alte cuvinte, femeile au dreptul la ignoranță! Trăiască, așadar, ignoranța în secolul al XXI-lea!!). Din acceași direcție au venit însă și atenționări juste: Educația este realmente necesară… Consilierea ar trebui făcută nu numai femeilor, ci și bărbaților – parteneri/soți… (Eu aș adăuga nevoia de consiliere obligatorie și pentru familia femeii – părinți, rude etc. – și chiar a cercului prietenilor, cunoscuților care i-au sugerat ori i-au impus o asemenea ieșire din „impas“ celei ajunse în situația de a solicita avortul!… E clar pentru mine că, în ultimă instanță, întregul conglomerat social în relație cu solicitanta unei intervenții de o asemenea natură ar trebui consiliat!… Parohul de care aparține familia în cauză ar putea fi cooptat, la rigoare, în toată această muncă enormă de lămurire, de educare sau de reeducare. Mai dur formulat, ar fi vorba și în acest aspect dureros al traiului nostru de nevoia de (re)încreștinare urgentă a societății românești).
    S-a mai spus, în spirit occidental: Confuzia psihologului cu psihiatrul conduce la rețineri serioase din partea cetățenilor români de a apela la consilieri, cu specificul deontologic al acestei profesii… Nimic despre nevoia ca de aer de duhovnic din partea cuiva cu butonul microfonului la îndemînă!!…
    Pornind de la o întrebare adresată participanților, la un moment dat, de către parlamentarul-moderator-inițiator al proiectului legislativ despre eventuala utilitate a unui set de pliante ori broșuri informative pe tema riscurilor avorturilor, s-a adus vorba despre inutilitatea acestui demers complementar, să zicem, consilierii propriu zise, invocîndu-se analfabetismul (!) multor femei care apelează astăzi la avort. Uimitor pentru mine a fost faptul că niciun participant n-a observat că tocmai această reală insuficientă educație și îndeosebi lipsa (parțială/totală) de informație din domeniul sanitar în România este argumentul forte al urgenței aprobării măcar a legii cu pricina! La acestea se adaugă și interesul pecuniar al ginecologilor care practică avortul, fundat pe bîlbîielile juridice din obstetrică-ginecologie.
    Privitor la constatarea unei doamne psihoterapeut (pro avort!) care amintea o statistică la zi din județul Dolj vizînd zece cazuri de abandon în maternitate al nou-născuților în ultimul trimestru, abia în situații ca acestea, concrete, s-ar putea verifica așa-numitele „alternative“ (realmente arăt și în acest context că, făcînd corecția lexicală de rigoare, ar fi vorba despre soluții sau variante la avort!) propuse de legiuitor: adopția , plasamentul etc.
    Concluzia mea este că am nimerit din nou într-o ambianță străină mie, căci s-au evitat nejustificat argumentele morale și mai ales cele conforme credinței creștine în toată această luptă pro viață și pro moarte. Astfel, nimeni n-a rostit creștinește, preluînd microfonul, în semn de salut, Hristos a înviat!, deși ne aflam la mijlocul Săptămînii luminate, de parcă dezbaterea s-ar fi desfășurat în ateismul oficial de-acum douăzeci și ceva de ani, caracteristic de altfel, zidurilor monstruosului edificiu! Ceva ostil, înverșunat, împietrit am putut simți în atmosfera încăperii, din primul pînă în ultimul minut al așa-zisei dezbateri publice, în pofida intervențiilor reprezentanților pro viață. Or, lipsind curajul afirmării directe, fără echivoc a adevărurilor de credință creștină, despre Dumnezeu cel creator, stăpînul absolut al vieții și al morții, punînd sub obroc Evanghelia, unde la unison cei chemați s-o scrie au menționat că Iisus e Calea, Adevărul și Viața, nu putem avea pretenția ca Dumnezeu să ne vină grabnic în ajutor!…
    București, 20 aprilie 2012
    Mihai FLOAREA

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.