Radu Părpăuță: Între atentate

Print Friendly, PDF & Email

E linişte. Europa doarme liniştită între două atentate, zgâncilindu-se sub codiţă ca un boboc prostuţ de gâscă, prevestind fără să ştie furtuna. Ce bine e între furtuni! Asta-i perioada cea mai bună pentru bobocii europeni: când o urgie a trecut, iar alta încă nu a venit! Dar problemele rămân.

Ce va urma după atentatele din Franţa? Simplu – ce a urmat după atentatele, violenţele şi crimele odioase din Marea Britanie, de la Madrid, de la Amsterdam şi din multe alte locuri ale lumii: ALTE ATENTATE! De fapt, alt atentat s-a şi consumat în timp ce francezii iubitori de „Liberté, Égalité, Fraternité” manifestau în oraşele Franţei, cu puţin timp înainte ca politicienii Europei să facă o baie de mulţime la Paris, mărşăluind solidar împotriva extremismului şi terorismului.

În Nigeria o bombă ataşată pe o fetiţă de zece ani a explodat omorând cel puţin douăzeci de persoane. Anul trecut, în aceeaşi piaţă din oraşul Maiduguri, au mai avut loc două astfel de atentate. Autorii sunt islamişti dintr-o grupare, care vrea să instaureze un stat islamic nigerian. Dar uite cum ştirea asta nu face nici 2% din mediatizarea atentatelor de la Paris. Doar au murit zece negri mititei, nu? Zece-douăzeci de „pliznei”, cum era într-un banc cu Ceauşescu. Pagubă-n ciuperci! Însă dincoace e Parisul, nu? Franţa – inima Europei, „fiica cea mare a Bisericii”, cum i-a zis papa, cunoscător de istorie. Dar francezii nu mai ştiu istorie, iar bisericile sunt acum obiective turistice, vizitate între o partidă de sex pe plajă şi alcool şi alta la shopping la mall.

Radu ParpautaAu trebuit să moară nişte ziarişti tembeli pentru ca Franţa şi civilizaţia europeană să redescopere una din valorile fundamentale uitate, care stă la baza lor: libertatea de exprimare. Iar această valoare uitată este astăzi resuscitată cu parade şi marşuri în stil franţuzesc – grandioase. Este, iertaţi-mă, pâinea şi circul triumfătorilor romani. Sigur, acum pâinea şi circul pentru întremarea conştiinţei europene nu însoţesc victorii pe câmpul de luptă, ci nişte înfrângeri şi înmormântări – ale celor de la Charlie Hebdo şi ale altora şi altora.

Nu mai suntem în epoca Europei cuceritoare, ofensive, ci a celei defensive, care, abdică oarbă de la propriile valori. Mai mult, Europa nu-şi recunoaşte valorile de ea creată, ci trebuie să fie atacată şi însângerată ca să şi le amintească. Europa pare să se înece în propria-i osânză. Măreţia ei de odinioară, care a impus lumii civilizaţia, a scăzut la „dolce farniente”, la „carpe diem”, la băşcălie de tractir şi consumerism facil şi epicureist. Ideologiile ei desacralizate îşi dau duhul şi fac loc politicilor de multiculti sau unui nou totalitarism – corectitudinea politică.

Eşecul acestor „ideologii” de ultimă oră se vede acum încă o dată după noile atentate. O ideologie atacă, iar cealaltă, cea europeană, parlamentează, filosofează, împarte firul în patru şi, de fapt, cedează. Cedează în faţa crimei! Însă atunci când cedezi în faţa barbarilor, aceştia iau cedarea drept semn de slăbiciune şi nu te iartă.

[…]

E totuşi o formă de nebunie să negi evidenţe, să ascunzi realităţi pe care nu eşti capabil să le accepţi, să inventezi cuvinte şi expresii, ca să nu spui lucrurilor pe nume. Şi totuşi, din teamă, din frică, din autocenzură, prin mecanismul patologic al refulării, prin corectitudine politică, ipocrizia în Franţa şi în toată Europa, în numele „păcii sociale” (care nu există decât pe hârtie), atinge culmi de absurditate demne de parlamentul infracţional de la noi.

Astăzi, destui din cei care pleacă din lumea musulmană nu vin în lumea civilizată doar pentru ajutoarele sociale, pe care aceasta le pune cu generozitate falimentară la dispoziţia imigranţilor, sau doar pentru o viaţă mai bună din punct de vedere material. Sunt destui cei care o aleg pentru a scăpa astfel de regimurile autocratice, teocratice, totalitare, unde o persoană, un ayatollah sau un clan deţin puterea absolută. Vor libertatea şi democraţia lumii civilizate, vor să scape de excizările obligatorii, de portul burqa, de căsătoriile forţate, de crimele de onoare, de decapitări, flagelări şi lapidări, de laţul spânzurătorii agăţat de braţul macaralei, de poliţiile religioase, de şharia.

Cei care nu sunt musulmani fug ca să scape de persecuţia religioasă, de imaginea bisericilor şi a caselor incendiate, de răstignirea pe cruce în cazul în care refuză convertirea la Islam, de masacrele în masă, de răpiri şi violuri, de ofensiva jihadului islamic. Şi ei, poate mai bine decât musulmanii, ştiu ce înseamnă islam (supunere). Asta pentru că musulmanii citesc Coranul, dar creştinii îl înţeleg pe pielea şi cu preţul vieţii lor. Cu toţii pleacă din Evul Mediu islamic pentru a-şi găsi adăpost în lumea modernă, cea a timpului.

Ajunşi aici, descoperă că cei care considerau altădată ideologia celor 100 de milioane de morţi drept „Religia Omului”, au decretat azi Islamul, „Religia Păcii”! Află cu oroare că poliţiile religioase, ayatollahii, lapidările, şharia, flagelările şi jihadul islamic nu au nici o legătura cu Islamul şi Profetul Mohamed! Aşa le spun noii politicieni europeni ai corectitudinii politice!

La acestea toate trebuie să se gândească din nou decidenţii politici europeni şi toţi europenii. Şi să reclădească Europa. Altfel… mă tem.

Radu Părpăuță

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.